A plecat din România ca să cânte pe străzile Dublinului

L-am cunoscut pe Ionuț prin 2012. Habar n-aveam cu ce se ocupa. L-am cunoscut la un eveniment de bloggeri, deci era blogger – dar mai multe detalii n-aveam.

Am aflat ulterior că Ionuț cânta la chitară “în timpul său liber”. În 2012, la scurt timp după momentul în care l-am cunoscut, Ionuț și-a luat timp liber ca să se concentreze pe ce-i plăcea mai mult… A plecat din România ca să cânte pe străzile Dublinului

De aproape trei ani Ionuț e plecat din București și trăiește din muzică. Cum? În mare parte cântă pe stradă (busking). Zilele trecute a hotărât să lanseze o campanie de strângere de fonduri ca să-și înregistreze primele piese într-un studio adevărat.

L-am luat la întrebări, prin Skype – el fiind la el acasă, pe canapea, în Dublin … iar eu la mine pe canapea, în București.

Ionuț, zi-mi câteva lucruri despre tine… , am încercat să sparg gheața.

A stat puțin pe gânduri, ca și cum nu avea habar ce vrea să-mi spună despre el. Apoi mi-s pus: “Am 31 de ani. Am licență în comunicare și PR și masterat în advertising. În 2012 am plecat din România ca să iau o pauză de la ce făceam.”

Lungă pauză… îi zic eu.

“Am realizat că în majoritatea timpului în București doar mă întrețineam ca să pot trăi în București.”

Ce s-a întâmplat de când ai plecat din București?

“Am realizat că cel mai important lucru pe care cineva poate să-l facă în viața asta este să-și urmeze visul… adică să facă ce simte că vrea să facă fără să fie captiv într-o situație sau stare care nu-i priește.”

Când a început pasiunea pentru muzică?

“Am început la 16 ani să cânt la chitară. Adică atunci mi-am cumpărat prima chitară. Nu știam să cânt nicio notă. Aveam un vecin care era un foarte bun muzician și știa și chitară. El m-a învățat ‘the basics’. Apoi am învățat singur. Cu vremea am început să și cânt. Am învățat diverse piese mai mult pentru mine… Iar prin 2007-2008 am început niște cursuri de canto. În facultate și cât am lucrat n-am lăsat muzica deoparte. Iar din 2009 am fost într-o tupă de coveruri.”

Cum ai plecat în 2012? Și unde? Cu ce ai plecat la tine?

“Eu stăteam într-o garsonieră în București. Am luat ce-am crezut că-i important într-un rucsac de munte, chitara, aveam niște bani puși deoparte ‘de siguranță’ – care îmi ajungeau poate două luni. Urma să stau în Amsterdam, la niste prieteni. Chirie n-aveam cum să-mi găsesc pentru că era foarte scumpă.”

Cât curaj…

“Două luni am stat pe canapeaua prietenilor.”

Cum ai câștigat primii bani în Amsterdam?

“Pe stradă. Acustic.”

Adică?

“Dacă cântam cu amplificator aveam nevoie de licență. Am cântat în Amsterdam prima dată vreme de 30 de minute și am făcut 40 de euro. Ulterior, la începutul lui 2013, mi-am luat licență și am început să cânt amplificat.”

Dar acum ești în Irlanda, în Dublin – de ce ai plecat din Amsterdam?

“Am plecat în septembrie 2013 în Irlanda pentru că acolo aveam mai multe oportunități muzicale și era mai bine cu buskingul (cântatul pe stradă). Aici, în Irlanda, buskingul e o tradiție. Prima dată am cântat în a doua sau a treia zi după ce am ajuns în Irlanda. Vândusem chitara mea în Amsterdam ca să nu plătesc un bilet de avion în plus pentru ea. Până să-mi cumpăr o altă chitară în Dublin am cântat la chitara unui prieten.”

Cum este să cânți pe stradă?

“Cred că este cel mai sincer mod de a comunica oamenilor cine ești tu ca artist. Mi se pare că orice artist care vrea să fie sincer cu el și cu publicul ar trebui să iasă pe stradă și să-și facă numărul acolo, să interacționeze cu trecătorii.”

O masă de trecători salută “Hello Romania!” la cererea lui Ionuț. Toți îl ascultau cum cânta pe stradă.

Și totuși … cum este să cânți pe stradă?, insist eu.

“E foarte interesant, dar e riscant. Te expui. Ajungi într-un loc, scoți echipamentul și nu știi ce urmează. Contează locul și ora la care cânți foate mult. Contează foarte mult și piesele pe care le cânți. În Dublin există mulți homeleși (oameni ai străzii) și există riscul să dai de oameni beți, care-ți strică micul spectacol stradal.”

Și totuși…, îi zic iar.

“Dar altfel… e grozav să reușești să strângi un public spontan, să le arăți piesele tale, poate chiar să reușești să-ți vinzi muzica…”

Cum este să interacționezi cu străinii?

“Mi se pare că fac ceea ce trebuie atunci când un trecător îmi lasă un bilețel cu un mesaj de mulțumire sau felicitări. Dacă fac pe cineva fericit înseamnă că fac ceea ce trebuie.”

Când ai început să compui și ce se întâmplă cu cântecele scise de tine?

“Aveam în gând să scriu cântece de mult. Îmi veneau multe idei pe care mi le notam fie pe PC, fie pe caiete – asta încă din 2007. Multe nu ajungeau cântece pentru că a doua zi mă uitam iar peste ele și nu-mi mai plăceau. Piesele care s-au materializat sunt cele pe care le-am scris după ce am plecat din România, începând cu 2012.”

Câți prieteni ți-ai făcut cântând pe stradă?

“Întâlnesc și vorbesc cu o groază de oameni zilnic. Merg pe stradă și câteodată mă recunoaște lumea. Dar nu știu dacă mi-am făcut chiar prieteni…”

Câte fete ai agățat?

“Agățat? Să răspund la întrebarea asta e complicat…”

De ce un studio profi? Nu ajunge un laptop și o cameră video ca să te înregistrezi în ziua de azi?

“Până acum am făcut înregistrări acasă… care-s decente. Dar în momentul în care vrei să faci ceva serios și să înregistrezi piesele tale, cel mai bine e să mergi într-un studio. Aparatura este mult superioară, camerele de înregistrare sunt izolate fonic, ai un inginer de sunet, cineva face mixajul și, poate cel mai important, masterizarea… E un proces complex și costisitor.”

Unde vrei să ajungi? Vrei să rupi YouTube-ul în două sau?

“Vreau să scriu muzica mea și s-o dau mai departe. Nu-mi fac un scop din a ajunge o vedetă. A ajunge o vedetă este rezultatul. Eu vreau să fac ceea ce-mi place și ceea ce mă satisface. Dacă voi evolua în ceva mai mare … ok. Dacă nu voi evolua în ceva mai mare … tot ok.”

Te vei întoarce în România?

“Mediul de aici mă stimulează mult mai mult. Pentru o perioadă sigur că voi mai sta plecat din România. E subînțeles că vin în vizită pentru că am familia și prietenii acolo.”

Cum facem să-ți finanțezi EP-ul?

“Știi… eu cred că buskingul este ca un crowdfunding live. Uite, ăsta-s eu, asta fac, dacă-ți place… dă-mi un ban. Tot ce poți să faci este să încerci să devii mai bun și să atragi mai mulți ascultători în timp.”

Putem spune că trăiești doar din muzică?

“Da. Din 2012 pot spune că trăiesc doar din muzică.”

Ești fericit?, îl testez…

“Da.”

Ai cam zis cu jumătate de gură ‘da’-ul ăsta…

“DAAA!”, țipă.

---

Ionuț a lansat o campanie de crowdfunding pe Kickstarter. Vrea să strângă 7 mii de euro ca să-și scoată primul EP super-serios. E un moment important din cariera lui. Dacă-i iese, e fericit. Dacă nu-i iese, tot fericit este. Dar hai să facem ceva ca să-i iasă. Toate detaliile campaniei lui sunt aici.

Dacă Ionuț te-a inspirat, ajută-mă să duc povestea lui mai departe. Eu cred că merită. :)

---