Peste mări și țări

Am călătorit 7 luni cu rucsacul în spate prin Africa și Asia

Simona

Textul de mai jos nu-i scris de mine, ci de Simona – cea care “vorbește” și în titlu. Povestea ei mai pe larg poate fi găsită și aici sub formă de video.

Dacă apar întrebări, fie le lăsați în comentarii, fie le scrieți direct celor de la One World Institute. :)


Numele meu este Simona Ghercă, am 28 de ani și provin dintr-un orășel din județul Hunedoara. Povestea mea este una destul de simplă, dar în același timp puțin întortocheată.

Am vrut să merg în Africa ca și voluntar încă din adolescență, dar cumva părea ireal. Nu e ceva la îndemâna oricui, plus cã societatea m-a învățat că “drumul” e cu totul altul: trebuie să studiez, să am un serviciu bănos și să mă căsătoresc.

În 2009, undeva în miezul nopții, căutam de lucru pe diferite pagini de internet, iar un anunț mi-a atras atenția în mod deosebit: “Căutăm voluntari pentru Africa și India”.

Am aplicat. A doua zi am primit un e-mail cu explicații despre program și formularul de înscriere. Imediat am mers să discut cu părinții mei, dar din păcate, chiar dacã îmi doream și visam să merg în Africa, mama mi-a explicat că ar trebui să “revin cu picioarele pe pământ”. A fost suficient ca să mă descurajeze.

În 2011 eram undeva departe de casă, fără niciun scop precis care să mă împlinească. Simțeam că fac umbră pământului degeaba. Am reluat legătura cu One World Institute și m-am înrolat.

Nu știam prea multe despre școală, știam doar că vreau să studiez de la persoane care au avut aceeași experiență, persoane care s-au confruntat cu aceleași probleme. Nu mi-ar fi fost greu să îmi cumpăr singură un bilet dus-intors România-Mozambique, dar ceea ce voiam eu era mai mult decât un Safari…

Cu toții suntem diferiți, dar felul în care programul e conceput și provocările pe care ți le oferã se potrivește oricărui tip de persoană. Oricine se integrează pentru că scopul este unul comun.

“Viața ta nu va mai fi aceeași.” mi-a spus persoana care m-a înrolat. “Ai grijã, nimic nu va mai fi la fel.” Mare dreptate a avut. Eram extrem de timidă, introvertită, obsedată de control și îmi era frică de imprevizibil… dar în drumul meu spre Africa ușor-ușor totul s-a schimbat.

Nu am crezut vreodată că voi ajunge să fac prezentări în public, să merg cu ocazia din Norvegia în Danemarca în ianuarie, când e ger și totul e înghețat bocnă, cã voi avea curaj să opresc oameni pe stradă și să fiu atât de convingătoare încât să strâng bani pentru a ajuta diferite proiecte din lumea a treia. Nu m-aș fi gândit vreodată că voi avea curaj să dorm într-o gară sau aeroport și, cu toate astea, le-am făcut pe toate.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest program este că am învățat despre mine și despre lume dintr-o perspectivă practică.

Acum văd lumea cu alți ochi, am alte priorități, îmi cunosc limitele, știu când să merg mai departe și când să mă opresc. A fost ceva ce am învățat în acești ani în program: dacă vrei să îți depășești limitele trebuie să te provoci.

“Învață să călătorești, călătorește ca să înveți.”

Am călătorit 7 luni cu rucsacul în spate prin Africa și Asia și am supraviețuit alte 6 luni într-un orfelinat în Mozambique. Nu a fost ușor, nici pe departe… Dar a meritat!

Toată experiența mi-a deschis ochii: am văzut diferențe și, din păcate, diferențe care se fac între oameni: Apartheid și ce a lăsat în urmă, cum Africa încă se împarte între “alb” și “negru” … și totuși, lumea e frumoasă!

Dacă regret ceva în ultimii ani, regret cã nu am aplicat în anul 2009 când am primit formularul pentru prima dată.

Suntem liberi și totuși suntem sclavii rutinei. Avem pașapoarte cu prea multe foi goale pentru că nu avem timp să facem nimic altceva decât să muncim. Eu sunt una dintre norocoși: am călătorit, am văzut Africa, am văzut Asia și mai am multe de văzut.

După patru ani pot spune că mă simt mai puternică, mai înțeleaptă și mult mai “open minded” în orice situație.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Comentează

Vezi alte comentarii:

Comentează