Blog in vlog si vicevercea

Am fost la lansarea iPhone 7 la Vodafone

Am fost la lansarea iPhone 7 la Vodafone

Eu am descoperit foarte târziu Apple ca “love-brand” (așa se zice?). Nu pot să zic că-s mare fan. Nu sunt. Dar este adevărat că le folosesc produsele neîncetat de prin 2012 încoace, de când am pus pentru prima dată mâna pe un iPhone 4S alb și m-am îndrăgostit.

L-am avut vreo doi ani, până mi-a fost furat. Apoi mi-am luat un iPhone 5S pe care-l mai folosesc cu brio și-n ziua de azi (luna asta a împlinit doi ani de funcționare zilnică – woah!).

Iar la primul iPhone nu ajungeam dacă nu puneam mâna pe un MacBook Pro și nu mă îndrăgosteam de viteza cu care funcționa. Mi-am luat prima dată un MacBook Pro, apoi un Air și, cel mai recent, un iMac ca să văd ce editez video.

Știu că citind aceste rânduri chiar pare că-s un “fanboy”, dar nu sunt. Urăsc cablurile pe care trebuie să le schimb periodic sau să le repar cu izolir band. Urăsc update-urile “obligatorii”. Dar, per total, sunt un utilizator de Apple, în mare.

Lansarea iPhone 7 în România

Azi-noapte am fost la lansarea iPhone 7 în România. Începând cu ora 00:00, azi-noapte (23 septembrie 2016), Vodafone România a pus la vânzare primele telefoane iPhone 7 și iPhone 7 Plus și pe la 00:15 erau oameni în fața magazinului din Centrul Vechi care se grăbeau să le cumpere. (Deci eu chiar nu-s fanboy adevărat, e dovedit acum…)

Ca idee, cu un abonament “Super RED 89” (adică cu 89 de euro pe lună) puteai achiziționa un iPhone 7 la 49 de euro sau un 7 Plus la 179 de euro.

Pe lângă lipsa jack-ului, care-i tare controversată și mi se pare că a adus super-mult capital de imagine noului iPhone, ar fi de adăugat că-i compatibil 4G+. Iar Vodafone România a lansat Supernet 4G+ în toate cele 41 de reședințe de județ, în București și alte 330 de localități. Pentru cei atehnici, ca mine, nu prea găsești internet mobil mai rapid… :)

Apropos de lipsa jack-ului

Chiar dacă lipsa jack-ului pare a fi un big “no-no” chiar și în ochii mei, iubitor de căști cu fir, Apple a anunțat că stocul de telefoane s-a epuizat super-rapid.

Ieri, când am fost la lansarea telefonului, am avut o singură întrebare în gând: Putem trăi și fără jack?

Online toată lumea pare a fi împotriva eliminării jack-ului de căști, care, apropos, ar fi cam “ultimul” fir de care mai trebuie să scăpăm. Totul este deja wireless… Așa că, dacă cuget oleacă, și mie-mi pare logică această eliminare. Deși e dureroasă.

Am făcut mai jos un mic montaj cu părerile celor ce-au fost la lansare.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Dragos
    24/09/2016 at 11:52

    Lipsa jackului este o problema pentru cei care fac si altceva decat sa asculte muzica la casti. Uite, eu pun muzica pe statie de pe telefon. Cat timp conexiunea wireless imi mananca bateria, pe fir as fi stat ok. Sa nu mai spun ca bateria la castile lor este jenanta.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 1

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează