Ce mai creez

10 povești antreprenoriale din Timișoara și Iași

Știu că de mult de tot, să se fi făcut vreo zece ani de atunci, citisem pe undeva că unii sportivi au început să se antreneze pentru marile competiții nu făcând mișcare fizică, ci doar uitându-se la video-uri cu ei din competiții anterioare.

Argumentau atunci, în acel articol, că oamenii de știință au demonstrat că tipul ăsta de antrenament ajută și el, dar e mai mult o pregătire psihologică, mentală, nu una fizică. Deși, din ce-mi amintesc, chiar și mușchii se încordau, involuntar, în timp ce acești oameni doar priveau filmări cu ei.

În ultimii doi-trei ani din viată am lăsat-o mai moale cu antreprenoriatul pe plan personal. M-am jucat, dar n-am făcut nimic “al meu-al meu” și n-am investit în nimic așa cum investisem în Tribul meu de acum câțiva ani.

Așa că, în ultimele 6 luni, a fost absolut fascinant pentru mine să mă duc în Timișoara și în Iași ca să cunosc cei mai faini antreprenori pe plan local și să-i iau la întrebări.

Și m-am simțit mereu fix ca sportivii de care aminteam mai sus. M-am încărcat cu chef de antreprenoriat și viată și energie cât pentru toată perioada asta în care n-am mai făcut pe antreprenorul.

În liceu am avut o iubită în Iași și prin clasa a 11-ea luam trenul spre Iași aproape săptămânal. Putem spunem că, acum zece ani, cunoșteam destul de bine Iașiul. Mi-l aminteam mic și urât și comunist și trist și gri.

Ei bine, ce oameni faini și ce proiecte minunate am găsit acolo acum … faith restored.

E fain tare să fii în contact cu oameni care fac. Oameni care dau înainte cu încredere și cară după ei o idee, un concept, un vis și, adesea, o mână de angajați.

Anul trecut, în 2018, povesteam aici că am fost prin Timișoara și am cunoscut cinci antreprenori.

Anul ăsta, în ultimele două luni, am fost în Iași pentru a cunoaște alți cinci antreprenori, dar apoi am fost din nou în Timișoara pentru a mai cunoaște cinci.

Astfel că am “adus acasă” zece povești antreprenoriale, cinci din Timișoara și cinci din Iași.

Dar în playlistul de mai jos, la final, vor fi și primele cinci povești de anul trecut.

Dacă dai play de aici vor rula la rând toate cele 10 povești + cele 5 de anul trecut.

Fiecare poveste mi se pare unică și cu potențial de piele de găină, de la fiecare antreprenor sau din fiecare poveste ai ceva fain de învățat.

Așa că vă recomand din suflet, dacă aveți vreme, să dați play aici și să vă lăsați inspirați la o cafea sau cât vă luați cina sau prânzul sau mai știu eu…

Aceste povești le-am adus acasă cu și pentru Banca Transilvania, cu care deja colaborez de vreo 3-4 ani, lucru de care-s tare mândru.

O să las aici și lista antreprenorilor / businessurilor și câteva cuvinte, poate nu ai timp și chef să treci prin toate și-ți face doar unul anume cu ochiul:

Timișoara

Andreas Samuelsson – Kenosis Design // probabil cea mai mare piele de găină dintre cele zece povești, căci Andreas nici nu-i român și business-ul lui se bazează foarte mult pe partea socială.

Lia Pfeiffer – Atelierul de Pufoșenii // despre cum ajungi să-ți dai demisia și să te joci cu materiale și pufoșenii până când trăiești din asta.

David Alb – Senneville // povestea unei afaceri de familie, veche, pe care într-un final David a decis s-o “moștenească” și s-o transforme.

Narcisa Viorel – Garage Cafe // dacă ai impresia că având un blog despre gătit nu te va ajuta cu nimic în viață, află că Narcisa și-a transformat pasiunea pentru bunătăți dintr-un blog într-un business care tot crește.

Alex B., Alex R. și Mihai – Spontan Events // despre cum o bere cu prietenii se transformă într-o provocare și un party spontan care, uimitor, devine apoi un business neașteptat.

Iași

Ionel Păsărică – Capra noastră // bere făcută în Iași de un om care, după ce a investiția în aparatură, și-a dat seama că nici nu știe cum se face berea. Sau cum să denumească brandul. Vă zic… e o poveste!

Nicoleta și Radu Hrițcu – Cuptorul Moldovencei // sau cum ajungi să faci dulciuri cu sănătoase pentru familia ta și, ulterior, ajungi să hrănești un oraș întreg.

Marius Curcudel – Darlington // mi se pare așa fain contrastul dintre Marius și business-ul său despre care ne povestește – el e un tip care pare dur la prima vedere … iar business-ul este cu și despre flori gingașe.

Roxana Jora – Doamne ferește // cum să călătorești, să te inspiri și apoi să te-ntorci acasă să reinventezi muștarul românesc.

Anca Gheorghica, Elvys Sandu, Andreea Spătaru, Gabriela Stoica – REDU // este mai puțin o afacere și mai mult o asociație care se susține și reinvestește constant în sine prin acțiunile pe care le face.

Glad to meet you all, amazin’ people!


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

2 comentarii

  • Reply
    Un fel de radiografie a omului "Edy Creative" - Ariel Constantinof Blog
    03/06/2019 at 18:43

    […] Cu diverse ocazii, prin diverse colaborări, dau de oameni faini pe care ajung să-i iau la întrebări despre ei și despre ceea ce fac cu viața lor. Și vreau să-i adun aici, în aceast playlist de YouTube numit “Oameni faini”. Tot din acest playlist ar fi făcut parte și oamenii faini pe care i-am cunoscut printr-o colaborare cu Banca Transilvania – îs multe-multe interviuri de găsit aici.  […]

  • Reply
    Dragoș și LVEV - Ariel Constantinof Blog
    21/06/2019 at 10:24

    […] Cu diverse ocazii, prin diverse colaborări, dau de oameni faini pe care ajung să-i iau la întrebări despre ei și despre ceea ce fac cu viața lor. Și vreau să-i adun aici, în aceast playlist de YouTube numit “Oameni faini”. Tot din acest playlist ar fi făcut parte și oamenii faini pe care i-am cunoscut printr-o colaborare cu Banca Transilvania – îs multe-multe interviuri de găsit aici.  […]

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează