Am cunoscut antreprenorii de mâine

Pe mână am niște brățări foarte colorate pe care nu le dau niciodată jos. Cea mai veche este din 2009. Toate indică același lucru: că-s profesor-voluntar într-o tabără internațională în care merg anual de prin 2002. În tabăra aia am învățat limba engleză, am învățat să socializez, am “pus” bazele încrederii în mine, am legat prietenii care durează până azi și sunt sigur că unele vor dura până-mi găsesc finalul.

Când am împlinit vârsta de 18 ani n-am mai fost acceptat în tabără ca participant, așa că singura “metodă” de a mă furișa în continuare, vară de vară, în tabără era să devin profesor-voluntar.

De multe ori sunt întrebat ce-i cu brățările sau de ce dispar câte o lună-două din București prin “tabere”. Mi-e greu să explic de fiecare dată ce mă motivează să merg în aceste tabere. E o întregă experiență ce-i foarte greu de descris.

Zilele trecute am ajuns în ceea ce se numește “Țara lui Andrei“, o tabără cu 60 de copilași din clasele 1-4 care vreme de o săptămână învață despre antreprenoriat și responsabilitate.

Și deci de câteva zile sunt aici, stau cu ei la masă, învăț alături de ei despre investiție, sustenabilitate, comunitate, responsabilitate și alte cuvinte ce mi se păreau foarte grele acum 5-6 ani, când am început să le descopăr singurel.

Nu pot să nu mă gândesc la cum se va schimba viața puștilor ăstora care au impresia că se joacă toată ziua într-o tabără, dar de fapt, fără să-și dea seama, învață despre niște lucruri ce le vor fi necesare în câțiva ani.

Unii dintre ei, deși legal încă n-au voie să facă “afaceri”, deja au idei bune. Deci mi-e clar că o parte din cei 60 vor deveni antreprenori. Urmează un val de monetizare a pasiunii.

De obicei, când merg în tabere, sunt implicat – adică am contact direct cu ceilalți voluntari și cu participanții, dar de data asta am rolul de “observator”. Și cel mai fain lucru pe care l-am observat este implicarea voluntarilor și a trainerilor.

Am găsit aici vreo 10 voluntari – care au grijă de copii 24/7 (îi trezesc, stau cu ei la masă, îi bagă la culcare, îi duc de la un training la altul etc.) și vreo 20 de oameni cu diverse roluri de traineri.

I-am întrebat pe câțiva dintre ei: “De ce ești aici? Ce te-a motivat să vii și să lucrezi cu niște copilași care fac toată ziua ca titirezul?” și, deși răspunsurile-s variate, toate se învârt în jurul conceptului de a “da înapoi” și de a “simți că faci un bine”.

Dar, primele cuvinte ce vin pe gură sunt, cel mai adesea: “Nu știu!” – și pot să rezonez cu acest “Nu știu” foarte mult. Parcă-i în firea omului să facă asta. Să “dea înapoi”. Să facă ceva “with a higher purpose”. Așa cum nu știi să explici de ce ți-e foame. … Că așa ești “codat”, să simți foamea.

Mai sunt două sesiuni de tabără în “Țara lui Andrei” în această vară. Nu o să fiu aici, din păcate, dar o să stau cu ochii pe poveștile ce ajung pe pagina de Facebook.

Respect oamenilor care au pus bazele Țării lui Andrei și oamenilor care nu dorm prea mult nopțile astea pentru că preferă să educe niște copilași. Mă bucur că am cunoscut o parte dintre antreprenorii de mâine și oamenii din “spate”, care fac “schimbarea” posibilă.

---

“Și pe cine întreabă antreprenorul?”

“Pe comuniști!”

“Exact, pe comunitate!”

Prezent cu mine aici este și Răzvan.

---