Am fost la o sesiunea de plutire. Și e fain tare-tare. Mă mai duc.

Zilele trecute Virgin Radio m-a provocat să fac ceva ce n-am mai făcut niciodată. Ceva îndrăzneț. Ca parte din jocul “Never Have I Ever”.

Cred că odată cu vârsta definiția cuvântului “îndrăzneț” se mai schimbă. Acum niște ani “îndrăzneț” era să faci bunjee-jumping. Și am făcut, undeva aproape de 18 ani parcă. A fost o experientă pe cinste, dar scurtă. Mai mult a durat drumul până acolo, urcarea și toată pregătirea, echiparea, emoțiile. Săritura, în sine, a fost un fleac care a trecut repede ca o injecție.

Acum, provocat fiind de Virgin Radio să fac ceva “îndrăzneț”, gândul mi s-a dus direct la “isolation tank”. Ceva ce la prima vedere nu pare mai deloc îndrăzneț, ci chiar “chill” și relaxant probabil. Dar nu-i chiar așa.

Hai să explic ce-i un “isolation tank”, cunoscut uneori și sub numele de “float tank”, “sensory deprivation tank” sau “think tank”.

Este vorba de un bazin ce are unicul scop de a te izola de lumea exterioară. Cum face asta? Îți “omoară temporar” câteva dintre cele cinci simțuri pe care le ai. Atunci când nu vezi nimic, când nu auzi nimic, când nu miroși nimic și, mai ales, când nu simți nimic … cu siguranță se întâmplă niște lucruri “diferite” (ca să nu zic “ciudate”) în capul tău.

“Îndrăzneț” mi se pare să stai în acest bazin vreme de 60 de minute și să te gândești la viața ta. Să petreci timp tu cu tine. E foarte greu să petreci timp tu cu tine dacă ai o relație proastă cu tine…

Cum îți “omoară temporar” simțurile?

Ăsta-i contextul: Bazinul are forma unui portbagaj. În el vei găsi apă înaltă de vreo 30-40 de centimetri (deci nu prea înaltă). În laterale (stânga-dreapta) vei găsi două butoane mari plasticoase.

Un buton controlează lumina din bazinul-portbagaj – o lumină colorată care se tot schimbă. Acu-i galbenă, apoi e roșie, apoi e albastră. O lumină de atmosferă, ca să nu intri direct în beznă.

Un buton “comunică” cu cel care-ți supraveghează sesiunea de plutire. Când intri în bazin și ești gata să începi sesiunea, apeși butonul. Atunci vor începe 10 minute de muzică care seamănă cu muzica de meditație. Auzi frunze, animale, vânt etc. Muzica se aude cumva pe sub apă (tu având urechiușele deja în apă, desigur).

După primele 10 minute muzica se oprește, semn că mai ai 50 de minute din sesiunea de plutire (sau, în fine, există sesiuni mai lungi). Pe mine muzica m-a ajutat să mă relaxez.

Dar când s-a oprit, wow, am simțit o neliniște.

“Ce fac acum?” mă tot gândeam.

Mi-am făcut atunci curaj și am căutat cu mâna butonul de lumină. L-am apăsat și s-a făcut B-E-Z-N-Ă.

Cum este apa din bazin?

Apa din bazin conține 500 de kg de sare specială care te ține la suprafrață fără ca tu să faci pic de efort. Și de parcă asta n-ar fi de ajuns, totodată apa are o temperatură egală cu a corpului tău. Astfel că simțurile tactile sunt oarecum anulate … tot ce simți este că plutești. Sau că ești în uter.

Oricum. Ce simți … n-ai mai simțit niciodată. Sau cel puțin așa mi s-a părut mie.

Când am stins lumina din bazin am trăit cel mai puternic sentiment. Am simțit pur și simplu că mă ridic, așa, spre cer … ca într-un vis.

Eram lucid, dar asta simțeam.

Restul de 50 de minute am plutit în liniște perfectă, în beznă completă.

Am experimentat diverse poziții de plutire. Cu mâinile sub cap. Cu mâinile pe piept. Cu mâinile în laterală. Cu mâinile ținându-mă de picioare, ca un yoghin în timp ce pluteam!

Scopul unei sesiuni de plutire…

Mulți cred că o sesiune de plutire într-un astfel de bazin ar trebui să te relaxeze. Și poate că relaxarea ar putea fi unul dintre scopuri. Dar, când am auzit eu prima dată de conceptul de “isolation tank”, nu era despre relaxare, ci despre un fel de meditație prin care-ți faci ordine în viață.

Era, așa cum am zis mai sus, o oportunitate perfectă de a petrece timp tu cu tine. Timp pe care eu, sincer, nu l-am mai petrecut de foarte mult timp.

Timp eu cu mine mai petrec doar când călătoresc singur. În avion, în tren… dar și atunci îmi țin mintea destul de ocupată cu un scroll pe Facebook, citind o carte sau vorbind cu cineva. (Am cunoscut un chinez super-fain în ultimul autobuz spre Londra… 4 ore am stat de vorbă cu el. Eu fascinat de el, el de mine, haha. Acu ținem legătura prin e-mail.)

Joe Rogan este un stand-up comedian care vorbește adesea despre conceptul de “isolation tank” și cred că la el am auzit prima dată despre asta.

La el am auzit despre prima experiență de plutire, despre a doua, despre a treia și cum evoluează constant aceste sesiuni.

Despre cum începi să te deconectezi tot mai mult. Despre cum începi să-ți rezolvi “problemele” din viață tot mai eficient.

Uite aici un video scurt cu vocea lui pe fundal în care explică foarte bine ceea ce eu nu prea reușesc să explic cu asemenea usurință:

La ce m-am gândit eu în bazin

Joe Rogan zicea că stând în bazin, având simțurile “izolatate”, creierul tău începe să zburde și să-ți “arate” singur la ce ar trebui să cugeți. De obicei îți va arăta lucrurile care “ard” cel mai tare.

Și cam așa a fost și pentru mine. M-am gândit, culmea, la scopul meu în viață. Poate suna cheesy sau clișeu sau stupid, dar… de câte ori apuci să te gândești serios la scopul tău în viață?

Ei bine, creierul meu s-a dus în direcția asta și asupra acestui lucru am cugetat. Am ajuns la niște concluzii interesante… una dintre ele fiind că “Vreau să creez ceva în fiecare zi.”. Sigur, asta-i concluzia simplificată. Gândurile m-au dus departe.

Cum eu nu sunt religios și nu consider că am vreo legătură cu “Dumnezeu”, m-am întrebat totuși de ce atâția oameni “cred” în El. Și răspunsul a fost simplu: “Pentru că, teoretic, El este cel care a creat…” Și cumva de aici mi-am zis că tot ce-i rămâne unui om să facă pe lumea asta … e să facă ceva nou în fiecare zi. Preferabil ceva nou. Desi aș putea să creez și lucruri care se repetă probabil. Detalii.

M-am gândit la ce vreau să fac cu viața mea în următoarea perioadă. La ce-i prioritar pentru mine. La relațiile mele cu diverse persoane. La atitudinea mea generală.

Repet: nu m-am dus cu lista asta în cap la plutire. În direcția asta a luat-o creierul meu automat.

Și, teoretic, dățile viitoare mă voi relaxa și mai bine și creierul meu se va duce mai repede în direcții de genul ăsta. Și, cică, tot mai “adânc”.

Ideea este că am luat cel puțin două decizii mari pe care vreau să mi le transform în tatuaje. Am deja două tatuaje mici, “de viață”, pe care le-am făcut tot așa, ca “decizii de viață”. Să vedem.

Cum a fost după ce-am ieșit

Trebuie să menționez că mi-am început sesiunea de plutire într-o zi de luni la ora 12 la prânz. Haha.

Când am ieșit, după sesiune, eram foarte-foarte calm. Eu-s un om agitat de fel. Eram “zen” pe interior. Dar totodată plin de poftă de viață.

Deși calm fizic, creierul meu era foarte “activ”. Poate chiar hiperactiv. Idei peste idei, gânduri peste gânduri.

Și mult entuziasm. Fără un motiv exact…

Deci, mulțumesc Virgin Radio pentru provocare, a fost pe cinste.

PS: Eu am fost în București la The Float Room, momentan singura locație de acest gen din București. Recomand din suflet. Eu mă mai duc. Am plătit deja încă două sesiuni în avans. Mai există o locație în Brașov – Aquarmony.

PS2: Credeam că o să-mi fie frică de spațiul acela mic, închis, să nu fie claustrofobic. Dar n-a fost. Inițial nu voiam nici să sting lumina din bazin. Dar am stins-o și a fost mai bine chiar. Deci orice frică legată de această experiență dispare încet-încet la fața locului. Recomand sincer ORICUI să treacă prin așa ceva. E vorba de putere mentală. Și toți avem nevoie de putere mentală. :)

Versiunea video aici:

---