Scurt și la obiect, pentru afaceriștii și antreprenorii din zonă:
Azi am vrut să comand niște pizza pentru gașca de la Bucharest Bike Polo cu care mă aflam într-o locație ceva mai specială – în față la Romexpo adică. Eram la un eveniment, jucam bike polo pe arșiță și ne era foame tare-tare. (Am scris despre bike polo puțin p-aici.)
Am sunat la o pizzerie și asta a fost conversația telefonică, în mare:
“Vă mulțumim că ați sunat la BLABLA Pizza, cu ce vă pot ajuta?”, mi-a zis o doamnă pe care dacă aș judeca-o după tonul vocii aș spune că urăște jobul pe care-l are. În fine, este de înțeles, este sâmbătă și ea răspunde la telefoane…
“Bună ziua, aș vrea să comand două pizza XXL.”, o tai scurt, știind că urmează să mă întrebe cum mă cheamă, cât port la pantofi, ce orientări sexuale am și dracu mai știe ce alte detalii. Ah, și numărul de telefon. …
“În regulă. Spuneți-mi mai întâi cum vă numiți.”
“Ariel. Ca pe mica sirenă. Ăsta-i prenumele. Constantin și of la coadă. Deci Constantinof.” îi răspund așa cum sunt deja obișnuit să răspund…
“Numărul de telefon este acesta de pe care ne-ați sunat?”. Îi răspund afirmativ.
“La ce adresă vom livra pizzele?”.
“Chiar în față la Romexpo. Este un eveniment. Dacă e ok, mă poate suna curierul când ajunge în zonă și fac cumva să ne găsim rapid.”, îi propun.
“Vă rog să-mi dați adresa exactă.” … (și știam că erau șanse să joace cartea asta…)
“Doamnă… există un singur Romexpo în București. Sunt fix în fața lui. Nu știu adresa.”, îi zic puțin enervat de situație.
“Puteți vă rog să aflați adresa? Puteți să întrebați în jur?”, răspunde ea în sictir.
“Doamnă… nu. Nu pot. Din câte am eu impresia … Romexpo este pe Strada sau Șoseaua Expoziției. Nu știu numărul. Dar sunt absolut sigur că curierul se va descurca. Mă poate suna… E așa complicat?”, aproape că explodez de nervi.
“Domnule Ariel, sistemul nu mă lasă să bag o comandă fără adresa și număr. Am nevoie de adresa exactă.”, zice.
Doamne. Doamne… Doamne!
“Doamnă, sunteți la un calculator cu internet în clipa asta, așa este?”, îi zic.
“Da.”, răspunde după câteva secunde, clar nedumerită.
“Deschideți vă rog Google și scrieți Romexpo și apare adresa exactă. Dumneavoastră vă este de zece ori mai ușor să faceți asta decât să fac eu asta. Se poate?”
“Vă rog să așteptați puțin.” – și apoi îmi pune muzică d-aia de așteptare.
Stau puțin cu telefonul la ureche, timp în care apuc să le explic oamenilor din jur ce-mi face doamna de la pizzerie și de ce-s nervos… când deodată revine aceeași doamnă:
“Domnule Ariel, am rezolvat, să-mi ziceți ce doriți să comandați.”, de data asta de vreo o sută de ori mai drăguță decât atunci când mi-a mulțumit că am sunat la pizzeria ei… adică prima replică pe care mi-a zis-o.
“Era așa greu, doamnă? Trebuia să-mi ziceti de sistemul care nu acceptă o comandă fără adresă mai întâi? Chiar era așa greu să mă ajutați?”, insist arogant să-i arăt că cu puțină bunăvointă merg mai bine lucrurile în viată…
“Aveți dreptate. Îmi cer scuze.”, îmi zice.
Apoi i-am zis ce pizze vreau. A fost drăguță până la final. Șoferul m-a sunat încă de dinainte să plece de la pizzerie să mă întrebe mai exact la ce intrare să vină. M-am înțeles cu el de minune… și pizza a fost servită.
Deci, băi, antreprenori, afaceriști și alți oameni oarecare ce poate într-o bună zi își vor face o mică afacere… Hai să fim oleacă mai umani și să lăsăm “sistemul care nu acceptă comanda fără adresă exactă“. Și dacă avem angajați hai să-i educăm oleacă, că prin pizza aia comandată voi faceți bani, nu-mi faceți mie o favoare incredibilă și nemaivăzută.
Uneori angajații sunt prost plătiți și foarte nefericiți. Am scris un text mai lung despre asta aici. Și pot să înțeleg situațiile de genul celei de mai sus… Dar cred că dacă “șefii” sau proprietarii afacerilor ar face mici “cursuri” de bunăvoință, lucrurile ar merge mai bine. Prin cursuri mă refer la două vorbe schimbate cu angajatul ălă. Să înțeleagă și el de ce e bine să facă așa, pe termen lung…
Vreau să cred că doamna despre care am zis mai sus nu s-a supărat pe mine, ci doar a înțeles că ar putea fi oleacă mai puțin rigidă. E în folosul ei pe termen lung, mai ales dacă rămâne angajată acolo.
Am vrut să comand o pizza și am ajuns să ofer o lecție de bunăvoință. Pentru că… așa am simțit.
15 comentarii
Ioana Radu
06/09/2015 at 07:44Exista si posibilitatea ca doamna respectiva sa nu fi inteles nimic. Ca, din pacate, de obicei asa se intampla. Cand incerci sa faci un bine, iese pe dos.
Eu aseara tocmai iesisem cu bicicleta din parc si am vrut sa merg vreo 200 de metri pe trotuar, ca-i o zona cu soseaua ingusta si aglomerata, asa ca am mers incetisor pe trotuar pana cand am dat de un grup de vreo 7 oameni sariti de juma’ de secol. M-am oprit din pedalat, i-am ocolit usor (pe langa trotuar!), si una dintre doamne a fost foarte suparata ca am speriat-o. M-a injurat ca nu i-am atentionat din spate, ca de ce nu am claxon & stuff like that. M-am oprit si i-am spus pe un ton dragut ca eu chiar am incercat sa nu ii deranjez si m-am dat jos de pe trotuar ca sa ii ocolesc. Mare greseala, ca m-a bombanit pe acelasi ton urat in vreme ce eu ma indepartasem serios de ei.
Plus ca, in cazul intamplarii de care ai avut parte, mai exista si varianta ca o gramada de alti oameni si-ar dori job-ul doamnei. Sunt multi care ar vrea sa stea pe scaun si sa ia comenzi. Faptul ca se poarta urat tine si de eticheta personala, nu doar de salariu.
Ariel
06/09/2015 at 11:18Ține de “educație” și mindset-ul ei. :)
Cât despre doamnele de care ai povestit tu … eh, se întâmplă. De multe ori încerc să fiu super-atent și să nu deranjez și, culmea, cineva să se simtă deranjat. Important este să dorm eu împăcat noaptea că n-am vrut să fac ceva nasol … :)
Dragos
06/09/2015 at 11:57S-ar putea sa tina si de rutina si uzura zilnica. Ai vazut ca in momentul in care i-ai aprins un beculet, chiar si de avarie, te-a pus in hold si a gasit solutia, chiar si venita de la vreun coleg sau sef. S-ar putea sa fie rutina din care e greu sa iesi, din moment ce te-a acaparat.
Ariel
06/09/2015 at 12:10Corect. Și sper că am reușit s-o ajut și că nu am supărat-o. :)
Reacția ei, per total, a fost pozitivă … ceea ce m-a bucurat. :)
Adi Pandaru
06/09/2015 at 12:15Eh, ar ajuta si daca n-ar mai fi atat de multi clienti cu pretentii de zeitati. Respectul trebuie sa fie reciproc. Clientul nu are intotdeauna dreptate. Pana la urma, puteai sa inchizi, sa cauti pe telefon adresa Romexpo si sa suni din nou.
Ariel
06/09/2015 at 12:15Serios, Adi? :) Serios?
Adi Pandaru
06/09/2015 at 17:10Da, de ce nu? Bunavointa merge in ambele sensuri.
Ariel
06/09/2015 at 17:10Dar mai mare este interesul afaceristului. smile emoticon teoretic. Nu?
Adi Pandaru
06/09/2015 at 17:11De ce e mai mare interesul lui? Tu vrei un produs, nu ii faci lui un favor. E un schimb egal. Cum exista si alti furnizori la care poti apela daca esti nemultumit, asa exista si alti clienti pe care el ii poate servi daca e nemultumit de tine.. Mie mi se pare ca ar trebui sa fie o relatie egala.
Ariel
06/09/2015 at 17:11Dude, doamna putea sa fie intelegatoare si draguta si i-am explicat si cum sa faca asta. Ne cacam pe noi aiurea.
Adi Pandaru
06/09/2015 at 17:12Eu ziceam o chestie de principiu. Iarta-ma ca de data asta nu sunt iti sustin parerea. Lucreaza vreo 2 zile intr-un call center sa vezi lucrurile si din cealalta perspectiva.
Ariel
06/09/2015 at 17:12Adi, nu e nicio problema ca nu esti de aceeasi parere. Imi pare rau daca ai impresia ca am ceva personal cu tine. N-am.
Eu atat iti zic: Am Tribul din 2011. 3 ani am fost si dispecer. Si era in interesul meu sa fiu foarte intelegator si sa “rezolv” situatiile de acest gen. In interesul meu ca manager, owner SI dispecer.
Ca owner/manager recomand sa se faca un training de bunavointa. Asta-i tot. Pentru ca cred ca asa e mai bine pt toata lumea. Are sens ce zic?
Livia
07/09/2015 at 07:18Functie de cat timp te-a pus in asteptare, cred ca e posibil sa te fi cautat si pe tine pe Google si de aceea a fost amabila cand a revenit ?
Ariel
07/09/2015 at 09:57Nu cred asta. A durat puțin așteptarea. 45 de secunde. :)
Bucur
13/09/2015 at 06:53Ce nu inteleg este cum de mai intreaba la ce adresa daca au google maps in fata lor…