De fiecare dată când sunt invitat la o onomastică am o mare problemă: cadoul. Sfinte căcuţă (“holy shit”), păi căutatul de cadouri mă omoară pe mine.
În 99.9% din ocazii nu ştiu ce cadou ar trebui să cumpăr, nu ştiu ce şi-ar dori persoana sărbătorită şi stau şi mă gândesc: oare o să facă ceva cu ceea ce îi iau?
De aia am ajuns de fapt să cumpăr cărţi. Oricând mă inviţi la ziua ta vin cu o carte – m-am gândit că nimic nu poate să fie atât de negativ într-o carte.
Dar apoi mi-am amintit de mine în copilărie: mereu primeam haine. Şi cel mai tare îmi doream jucării. Cu toţii am trecut prin asta şi … faza este că nici acum, la maturitate, nu ne-am schimbat.
Dacă eu vin la tine cu o carte şi tu de fapt nu vrei nicio carte (şi întâmplător cea pe care ţi-o aduc nici nu-ţi place) atunci nu te-am înveselit cu nimic. Asta se întâmpla şi cu hainele din copilărie.
Acum am ajuns la concluzia că-i mult mai constructiv să dau cuiva banii pe cadou, să-şi ia singur. Dar cum să-i dau? În plic? În mână? În pungă de cadou cu o sticlă de vin alături? Parcă-i cam de prost gust.
Şi uite aşa iar vine vorba de acele gift vouchere. Nu am folosit niciodată, dar cred că a venit momentul. :)
Deci ce-ai vrea să primeşti? Un cadou-surpriză sau bani (fie şi sub forma unui voucher)?
Desigur, intervine aici şi partea negativă: sărbătoritul află cât de mult îl preţuieşti: 20 de RON, 50 de RON, 100 de RON. Dar estimez că 50 RON e de ajuns, nu?
7 comentarii
Gabi
01/03/2011 at 11:49nici eu nu prea stiu ce cadou sa cumpar. prefer sa pun bani cu alte persoane si se cumpere ei :D
Ariel
01/03/2011 at 11:52Eu nu suport să pun bani cu alţi 10 oameni şi sărbătoritul să primească un amărât de ceva. Mie-mi plac acele cadouri formate din “mai multe”. :D
voichita
01/03/2011 at 14:02de aceasi parere cu tine, omul te-a invitat pe tine si tu pui bani cu alti 10 si luati ceva super stupid in ultimul moment ca n-aveti inspiratie…poate un voucher te scoate din criza…te gandesti ca ala isi ia ce vrea el si iti spune dupaia si este mult mai fericit, are ceva ce isi doreste, ceva ce ii place, nu ceva ce nu-l intereseaza, o carte pe care o va pune in raft si n-o va citi niciodata. cat despre suma voucherului…depinde de buzunar.
Sergiu
09/03/2011 at 16:46Clar cadou, nu bani! Do not mix social norms with market norms!
Îţi recomand cu căldură cartea “Predictably Irrational” şi în special capitolul “The Cost of Social Norms”. O să-mi permit un citat mai lung:
“You are at your mother-in-law’s house for Thanksgiving dinner, and what a sumptuous spread she has put on the table for you! The turkey is roasted to a golden brown; the stuffing is homemade and exactly the way you like it. Your kids are delighted: the sweet potatoes are crowned with marshmallows. And your wife is flattered: her favorite recipe for pumpkin pie has been chosen for dessert.
The festivities continue into the late afternoon. You loosen your belt and sip a glass of wine. Gazing fondly across the table at your mother-in-law, you rise to your feet and pull out your wallet. “Mom, for all the love you’ve put into this, how much do I owe you?” you say sincerely. As silence descends on the gathering, you wave a handful of bills. “Do you think three hundred dollars will do it? No, wait, I should give you four hundred!”
This is not a picture that Norman Rockwell would have painted. A glass of wine falls over; your mother-in-law stands up red-faced; your sister-in-law shoots you an angry look; and your niece bursts into tears. Next year’s Thanksgiving celebration, it seems, may be a frozen dinner in front of the television set. WHAT’S GOING ON here? Why does an offer for direct payment put such a damper on the party? As Margaret Clark, Judson Mills, and Alan Fiske suggested a long time ago, the answer is that we live simultaneously in two different worlds— one where social norms prevail, and the other where market norms make the rules. The social norms include the friendly requests that people make of one another. Could you help me move this couch? Could you help me change this tire? Social norms are wrapped up in our social nature and our need for community. They are usually warm and fuzzy. Instant paybacks are not required: you may help move your neighbor’s couch, but this doesn’t mean he has to come right over and move yours. It’s like opening a door for someone: it provides pleasure for both of you, and reciprocity is not immediately required.
The second world, the one governed by market norms, is very different. There’s nothing warm and fuzzy about it. The exchanges are sharp-edged: wages, prices, rents, interest, and costs-and-benefits. Such market relationships are not necessarily evil or mean—in fact, they also include self-reliance, inventiveness, and individualism—but they do imply comparable benefits and prompt payments. When you are in the domain of market norms, you get what you pay for—that’s just the way it is.”
Ariel
09/03/2011 at 16:57Foarte-foarte tare! :) Thanks for sharing.
Mihai
09/03/2011 at 16:53cadou 100%! La fel cum o imagine face cat o suta de cuvinte la fel si un cadou potrivit face cat toti banii.(ei nici chiar dar…whatever)
Raisa
21/04/2011 at 20:08Pe de alta parte, exista acea categorie de sarbatoriti care apreciaza faptul ca ai cautat un cadou si te-ai gandit, ai facut un efort pentru persoana respectiva, nu i-ai trantit un voucher cu “ia-ti ce vrei, eu habar nu am si nu ma intereseaza”. Eu una nu fac parte din ea, dar…pana la urma e cu dus si intors. Cel mai bine alegi in functie de context si persoana.
P.S: mi-a placut mult ce a scris Sergiu!! :))