Când ți s-a făcut ultima dată pielea de găină?

Dacă ar fi să te întreb când ți s-a făcut ultima dată pielea de găină, ai știi să-mi răspunzi?

Nu, serios, dacă tot citești textul ăsta, ia-ți 10 secunde și gândește-te oleacă – ai cea mai vagă idee când ți s-a făcut pielea de găină ultima dată sau nu?

Fenomenul ăsta fiziologic simplu, prin care ni se ridică părul de pe corp și ne-o ia pielea razna, uneori alături de un fior rece pe spate, este provocat de diverși factori – și cel mai adesea de frig sau frică.

Dar când ți s-a făcut ultima dată pielea de găină și ai simțit ceva adânc până în suflet? O emoție puternică pe care nici nu știi exact unde s-o încadrezi – la categoria “fericire și bucurie”, la “wow, nu mă așteptam”, la “omg, câtă apreciere și respect am pentru ce se întâmplă aici” …

Eu am pățit fix asta, foarte puternic, acum două seri. Atunci când pe o scenă s-au rostit următoarele cuvinte:

“În cei douăzeci de ani de activitate, fundația noastră a ajutat 2.7 milioane de oameni. Oameni pe care îi privim în ochi. Privim binele în ochi.” (citat aproximativ, din ce-mi amintesc, căci eram prea ocupat să am pielea de găină)

O vreme, cât încă eram acolo în sala aceea mare și festivă, îmbrăcat la sacou (ceva rarisim-rarisim), am picat adânc pe gânduri. Ce-am auzit, ce-am simțit, ce-am văzut acolo … m-a aruncat brusc în trecutul meu, în copilărie, în locul acela în care mă uitam cu admirație la acei câțiva oameni care mi-au schimbat radical viața.

Și nu, eu nici măcar n-am dus-o rău. N-am avut o copilărie rea, nu mi-a lipsit nici educația și nici mâncarea și nici sănătatea și nici familia.

Dar, cu toate astea, tot au fost oameni în viața mea, care uneori au dispărut exact la fel de repede cum au și apărut, care mi-au schimbat cursul vieții, care mi-au schimbat mentalitatea, prin acțiuni mici, mici de tot.

Ăsta-i un alt exercițiu de făcut: Îți amintești doi-trei oameni care doar cu câteva cuvinte sau acțiuni mici ți-au schimbat complet felul de a fi? Le-ai mulțumit vreodată? Le-ai zis vreodată ce impact au avut asupra ta?

Eu am învățat de la acești “mentori involuntari” pe care i-am avut tot felul de lucruri: de la încredere în sine și până la cum și cât să vorbesc, cum să fiu mai bun și alte “lecții de viață” pe care maică-mea, oricât ar fi vrut să mi le ofere, n-avea cum, că astea nu-s lucruri pe care le înveți de la părinți, programat. Ți le dă viața pur și simplu și le iei doar când ești pregătit să le iei.

Ideea este că, acum două seri, eram la Gala Fundației Vodafone, fundație ce tocmai a împlinit douăzeci de ani de activitate în România și a avut 2.7 milioane de beneficiari.

Ca idee, populația oficială a Bucureștiului este de 2 milioane.

Acum imaginează-ți toată populația Bucureștiului și încă ceva peste … toți oameni care au fost ajutați, în ultimii douăzeci de ani, astfel:

1. să meargă la școală.

2. să aibă acces la servicii medicale.

3. să aibă locuințe decente… (are sens să pun aici statistica aia cu câți oameni ai WC-ul în curte în România?)

4. și chiar și să-l întâlnească pe Moș Crăciun (căci, uneori, un miracol ca Moș Crăciun este tot ce-ți trebuie ca să vezi lumea asta toată cu complet alți ochi)

Dacă stau să mă gândesc la cum m-a impactat pe mine educația primită la școala pe care am urmat-o, ce am primit de la medicii la care m-a dus mama constant în copilărie, ce bine era la noi acasă în Pantelimon, unde eu stăteam în sufragerie … dar nu conta, că aveam spațiu destul, era cald, era bine…

… îmi dau seama cât de mult a contat pentru toți cei 2.7 milioane ajutorul de la fundație.

Ca să nu zic de miile de voluntari care s-au implicat în tot timpul ăsta, dând și primind, la rândul lor. Cu o parte din ei am și vorbit anul trecut când am fost cu Fundația Vodafone la Viscri.

Nu vreau să adaug în textul acesta alte numere, căci nu numerele sunt cele cu care am rămas eu în cap după prezența în sala aceea și cu siguranță nici tu, cel ce vei citi rândurile astea, nu vei rămâne-n cap cu “28 de milioane de euro”.

Am rămas cu emoția. Cu umanitatea. Cu bucuria simplă. Și cu modul în care acțiuni aparent simple pot schimba veșnic și adânc vieți de oameni.

Cu asta am rămas și asta vreau să dau mai departe.

---

Aș vrea doar să mai menționez că Fundația Vodafone România crede foarte mult în zona de educație și cel mai nou proiect la care lucrează se numește “Școala din valiză”. Proiect prin care 10 școli din mediul rural vor primi kit-uri “digitale” de învățare – 25 de tablete pentru elevi, laptop pentru profesor, modem de internet 4G. Imaginează-ți cum se schimbă creierul unui copil crescut la sat când are ocazia să învețe despre viața asta cu o tehnologie adaptată vremurilor noastre. Pe limba noastră, zic eu, o să-i “rupă capul” și o să-l motiveze teribil. Asta cred. Asta sper.

Altfel, la fața locului s-au dat premii pentru activitatea diverselor asociații sau fundații partenere cu Fundația Vodafone. Lucru care mi s-a părut foarte fain, căci, în lumea asta de “făcut bine” nu e cazul de concurență sau alte treburi d-astea. Nu se bate nimeni cu nimeni. E probabil cea mai frumoasă și curată zonă de colaborări.

O să închei cu ce-a spus Sorin Marinescu, ce a urcat pe scenă din partea Fundatiei Principesa Margareta: “Nu fac umbră pământului degeaba.”

Atât.

Am stat la masă cu câțiva prieteni vechi din zona bloggingului și o să fac acum fix cum se făcea pe vremuri – o să dau link fiecăruia dintre ei pentru cei ce vor să aprofundeze ce a simțit fiecare dintre noi în seara aceea – Andreea Burlacu, Andressa, Chinezu, Radu, Victor și Dan.

Apropos, încurajez sincer pe oricine care face deja treabă în zona asta de “piele de găină”, dacă are nevoie de susținere, să contacteze fundația, pentru că de-a lungul celor 20 de ani au finanțat 1104 proiecte prin 761 de parteneri.

---

Mulțumesc pentru invitație și #mândru că pot să fac parte din toată mișcarea asta mare.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei. De urmărit aici: jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro și pe Facebook.

---