Ce e karma de fapt?

Ce e karma de fapt? Nu ştiu, dar ieri am trăit o experienţă cel puţin “incredibil de ciudată”. Cel puţin.

Am ajuns la un taxi odată cu o doamnă la vreo 50 de ani. Era singurul taxi parcat în zonă. Amandoi am bătut în geamul taxiului deodată. Eu în geamul lui, ea în partea opusă, vasăzică în geamul pasagerului din dreapta şoferului. M-am simţit ca într-un film prost Hollywoodian în care lumea se bate pe taxiuri şi i-am zis doamnei să-l ocupe ea, că-mi găsesc eu altul.

După 15 secunde de aşteptare şi nenumărate taxiuri ocupate, dar fără aparatul pus (ştiu asta pentru că aveau lumina verde aprinsă – nu ştiam totuşi că se mai practică) – apare un taxi. Îl ocup şi îi zic direct: “Haideţi că v-am aşteptat, unde aţi fost?” (ironic fiind)…

Dar şoferul răspunde: “Vizavi, mă scuzaţi că am întârziat!“.

Eu l-am luat în serios. Adică am crezut că omul venise la o comandă şi m-a confundat. Am început să-i zic: “Dar eu nu-s cu comanda, eu glumeam.”

Şi mi-a răspuns: “Da, ştiu…”

Omul avea tot taxiul împodobit cu mesaje religioase pozitive şi avea o atitudine super-tare. A fost de departe cel mai drăguţ taximetrist ever. Am vorbit, am râs, ne-am urat sărbători minunate şi altele. La final mi-a dat un pliant despre “Cel mai măreţ dar”. Bine, pliantul este dus la extrem. Citate din Bibliuţă şi altele. Dar nu despre asta e vorba!

Ieri am simţit că taximetristul ăsta dubios a fost reprezentantul karmei. A venit la ţanc şi şi-a cerut şi scuze că a întârziat. Pe deasupra a fost şi drăgut şi n-a vărsat cafea pe mine precum ultimul taximetrist. M-a dus repede la destinaţie şi aparatul a arătat numa’ 7.5 lei (mai puţin decât mă aşteptam). Da, i-am lăsat 10 lei. Şi a vrut sa-mi dea rest!

---