În clasa a 12-a am ales să dau bac-ul la filosofie pentru că mi-a plăcut să învăț despre Aristotel și Epicur. Totodată doamna profesoară, Gansari, te făcea să-ți folosești capul, te făcea să judeci, nu doar să înveți ca un papagal – și asta am apreciat mereu la ea și la materiile pe care le preda.
Bac-ul la filosofie l-am luat cu succes și am aberat cu plăcere despre filosofi și filosofiile lor. Îmi plăcea să cred că-s și eu, într-un fel, un mare filosof.
După liceu m-am gândit mult la fericire și eudaimonismul lui Aristotel. Sunt aproape sigur că filosofia a fost cea mai faină materie predată la liceu – a avut cel mai mare impact asupra modului meu de a vedea viața.
Și totuși – Ce este fericirea? Asta-i o întrebare la care nu s-a răspuns niciodată. E imposibil.
Dar Emily Esfahani Smith a studiat un pic ce stă la baza unei vieți bune și a ajuns la o teorie interesantă, cu care pot rezona. O teorie care se termină în ideea de a-ți povesti viața. Trăim ca să avem ce povesti celor din jurul nostru. Trăim ca parte dintr-un ‘ecosistem’ mai complex. Trăim ca să povestim celor din jur ce-am învățat și, indirect, ca să “furăm meserie” din poveștile celorlalți.
Am aflat și despre cartea lui Emily, The Power of Meaning. Să vedem dacă-mi pică în mână. Momentan mă satisfac cu TED talk-ul ei de 12 minute geniale.
Comentează