Ce înseamnă competenţa de a face ceva?!

Când aveam 17 ani am făcut siteul www.amdoar18ani.ro …

Azi, la 21 de ani, nu mă mai ocup de acel site. Dar e un site care m-a ajutat să cresc, m-a ajutat să fac bani, m-a ajutat să fac evenimente, m-a ajutat să cunosc oameni mişto, m-a ajutat să-mi găsesc gagici (da, chiar şi cu asta m-a ajutat!) … m-a ajutat, per total, enorm.

Mereu am fost precoce în ochii unora, dar nu şi în ochii mei.

Azi am decât 21 de ani. Nu mă laud. În aroganţa mea, nu mi se pare că a face bani din pasiunea ta la 21 de ani e ceva “precoce”.

Mark Zuckerberg la 19 ani a făcut Facebook-ul şi deja avea oferte cu peste 5 zerouri de la Microsoft … pe care, culmea, le refuza.

Eu sunt un copil în comparaţie cu Mark.

Azi, însă, la cei 21 de ani, îmi place să organizez mici evenimente pe care le numesc “workshopuri”. Adesea mă lovesc de o prejudecată pe care o întâlnesc de când mă ştiu: vârsta.

Cum poate un om de 21 de ani să îmi vorbească mie despre viaţă sau experienţă?

Ei bine, chiar şi sora mea, care are 9 ani, poate să vorbească despre viaţă şi tot felul de experienţe pe care le are sau le-a avut în trecut. O s-o asculte cineva? Probabil că nu.

Pe mine mă asultă cineva? Apăi, dacă nu mă asculta cineva, probabil renunţam.

Dar undeva pe la vârsta de 19 ani fusesem la multe conferinţe şi traininguri şi, per total, aveam multă-multă experienţă de a vorbi în faţa unor copilaşi mai mici ca mine în tabere evreieşti (dacă-i relevant).

Tot atunci, la 19 ani, mi-am dorit să devin un “speaker”. Şi prin asta înţelegeam faptul că voiam să dobândesc abilitatea de a vorbi FOARTE BINE în faţa multor oameni despre ceva ce-mi place.

Mi-am început drumul prin lansarea unui site de dezvoltare personală. Motivonti.ro. A mers bine. A devenit foarte citit. Mereu apăreau oameni care îmi ziceau: “TU traduci articolele astea!” Ei erau probabil sub 1% din cititori. I-am ignorat. Căci am învăţat că a încerca să le explic că tot ce scriu am şi trăit era în zadar.

Când mi-am anunţat primul workshop s-au anunţat 8 plătitori. Plătitori şi participanţi. Dar subliniez plătitori pentru că prin abilitatea pe care voiam s-o dobândesc voiam să fac şi bani.

Atunci vorbeam oribil în public.

Acum, 2 ani mai târziu, vorbesc tot oribil. Dar mai puţin oribil.

Zilele trecute am ţinut un workshop în Braşov unde au venit tot 8 plătitori. Am fost întrebat de cineva: “Tu ce competenţă ai de a ţine acest seminar?”

Şi întrebarea mea este: “Ce înţelegem prin competenţă?”

COMPETÉNT, -Ă, competenți, -te, adj. 1. Care este bine informat într-un anumit domeniu; care este capabil, care este în măsură să judece un anumit lucru. 2. Care are atribuția, căderea, autoritatea legală să facă ceva; îndreptățit. [Var.: (înv.) competínte adj.] – Din fr. compétent.

O competenţă autorizată nu am. Nu am terminat psihologia. Asta în caz că-i nevoie de o facultate de psihologie ca să vorbeşti oamenilor despre viaţa ta şi cum te-ai schimbat tu (în încercarea de a le da lor un exemplu ce-i va impulsiona să se schimbe şi ei).

Dar am o competenţă neautorizată. Sunt informat şi sunt capabil să vorbesc despre ceea ce vreau să vorbesc. Am nevoie, oare, de altă competenţă?

Tind să cred că nu. Şi tind să cred că dacă nu vorbim de domenii precum medicină sau construcţii, atunci niciodată nu este foarte relevantă competenţa autoziată.

Şi, de fapt, dacă stau bine să mă gândesc, oamenii din triburi n-au nicio competenţă nici măcar în medicină sau construcţii – dar totuşi au descoperit medicamente şi metode de a-şi face case!

Vorbeam cu Toma odată. El zicea că i se pare stupid să scrii o carte dacă nu ai 30 de ani, cel puţin.

I-am zis: am 21. Scriu de un an. Şi cred că la câte texte am scris pe bloguri, am deja vreo 5 cărţi “publicate”.

Prejudecata asta a vâstei nu ajută cu nimic. Pentru mine, faptul că la 17 ani mi-am făcut un site care se numea “am doar 18 ani” sau că la 21 de ani scriu o carte despre pasiuni mă ajută să cresc. Site-ul făcut de mine, cartea scrisă de mine şi, în general, tot ce creez, poate nu o să devină un “produs de top” din domeniu. Dar asta nu contează. Contează că eu cresc. Poate la 30 de ani voi fi avut deja 10 cărţi şi destulă experienţă cât să scriu o nouă carte, care să fie number one!

Timpul nu există. Timpul e o scuză. De ce să aştept vârsta de 30 de ani ca să scriu o carte? De ce să aştept 4 ani pe banca unei facultăţi ca să spun într-un workshop cum mi-am schimbat eu viaţa?

Avem competenţa să orice dacă vrem şi putem să facem ceva. Şi dacă vrem, putem.

Hai să nu ne autolimităm!

---