După ce mi-am luat BAC-ul am hotărât să nu merg la facultate. Deși o perioadă m-am tot gândit să studiez afacerile, managementul, să învaț să devin “șef” și să învăț să fac profit. Dar m-am oprit la gândit. “Afacerea” de a da mii de euro pe aceste studii nu mi s-a părut una profitabila. În plus, nici nu dispuneam de banii necesari pentru a studia.
În anii ce-au urmat am făcut afaceri de toate felurile. Legale, ilegale, profitabile sau nu, cu prieteni sau fără … cert este că în anii ce-au urmat am făcut bani cum am putut, cum am știut sau n-am știut, învățând din greșeli.
Anii au trecut și lunar există niște oameni care mănâncă o pâine datorită acestor “afaceri” pe care le-am pornit. Nu mă laud, oamenii ăștia dacă nu se hrăneau din afacerile mele s-ar fi hrănit din altele. Cerere este, oferte sunt… dacă un om chiar își caută un job prin București sunt sigur că-l găsește.
Dar am scris aceste trei paragrafe ca să ajung aici: recent mă tot lovesc de o mentalitate deloc ciudată – aceea că cantitatea este peste calitate. Și cât timp calitatea este “decentă”, cantitatea trebuie să crească.
Tot felul de oameni pe care-i apreciez enorm, oameni care au studiat sau nu afacerile și managementul, oameni cu experiență (nu ca mine) susțin că soluția-i cantitatea.
În fața acestor oameni mă blochez, efectiv, ca un Windows. Dau blue screen.
“N-am cum să fac asta, pentru că curierul meu, angajatul meu, n-ar mai fi mulțumit.”, le zic într-un târziu.
“Cum să nu fie mulțumit?! Păi le dai mai mult de lucru!”, îmi răspund ei fericiti, adesea desenându-mi explicit pe o foaie velină cu un creion scump, de cea mai înaltă calitate, probabil Faber-Castell.
Am greșit catastrofal în ultimii ani cu toate afacerile pe care le-am făcut. Legale sau nu… Cu prieteni sau fără. Am gafat rău de tot. Puteam să câștig de zece ori mai mult decât am câștigat aproape de fiecare dată.
Deci nu-s expert, asta-i cert. Sunt un fraier care învață din greșeli.
Dar ce-am înțeles este că există un cerc vicios al afacerilor. Un cerc vicios de care am impresia că foarte mulți oameni, manageri, afaceriști de succes sau ce sunt ei uită.
Cercul vicios din fiecare afacere e simplu:
Asta se aplică în orice. Poți să vinzi covrigi sau servicii de curierat pe bicicletă… poți să ai un cabinet stomatologic sau o firmă de salubrizare. Se aplică oriunde.
Reversul este simplu de ghicit:
Afaceriștii din jurul meu, cei care mi-au tot dat sfaturi sau cărora le-am cerut sfaturi uită că angajații lor nu-s fericiți sau mulțumiți. Au impresia că angajații lor sunt “ok” că au ce pune pe masă și nu mor de foame.
Când “afaceristul” este singurul angajat, totul merge bine. Căci este în interesul său să facă totul bine și clientul să fie mulțumit și să revină. Dar când sub afacerist apar angajați, afaceristul uită de “începuturi”. Și poate-i firesc. Din păcate.
Am o întrebare pentru afaceriștii/managerii/șefii care citesc textulețul meu de băiat naiv și nepriceput: Angajații voștri sunt fericiți sau mulțumiți de locul lor de muncă? Și dacă n-aveți un răspuns, nu-i nimic, poate ar fi cazul să-i întrebați și să vedem împreună care-i răspunsul.
Am o întrebare și pentru angajatii care citesc textulețul meu: Sunteți fericiți cu locul vostru de muncă, cu atituinea șefilor, cu atitudinea clienților, cu imaginea brandului pentru care lucrați, cu banii pe care-i primiți?
PS: sunt multe texte interesante pe tema asta pe internet.
PPS: acum gândiți-vă la toți oamenii care se poartă urât cu noi – medicii din România, polițiștii, angajații de la RDS-RCS care vă răspund greu la telefon când nu vă merge internetul acasă, taximetriștii, oameni care vă împachetează senvișul de la Subway etc. :)
32 comentarii
David+Mitran
15/09/2014 at 20:32Mă așteptam la un alt tip de articol, însă dacă era alt tip de articol nu cred că zâmbeam atât de mult.
Consider că totul pornește de la șef ( să-l numim așa ) și de la felul în care știe să atragă oameni ca el în jurul său. Astfel, dacă el e fericit și angajații vor fi fericiți. Însă de la un nivel în colo probabil devine foarte greu de controlat.
Catalin
15/09/2014 at 20:47locul vostru de muncă – pai aici intra cele de mai jos
cu atituinea șefilor – poate in 3% din firmele din ro.
cu atitudinea clienților – daca lucrezi direct cu clientii trebuie sa-ti strice cel putin unul ziua, pentru ca el nebun si ii place sau mai sarac cu duhul etc.
cu imaginea brandului pentru care lucrați – imaginea hmm pe putini angajati ii intereseaza asta
cu banii pe care-i primiți – aici stiu multe cazuri in care primesti salariu de junior cand tu ai sarcini nu de middle ci de senior :) iar in rest, daca se poate sa lucrezi pe 600-800 lei 12ore/zi si 30zile/luna si in contract sa ai 4h cu 21zile si sa-ti iei amenzi la controale e perfect. Unii te pun sa faci munca a 2 angajati pe 800 lei, altii iti dau un salariu decent cat sa te descurci de la o luna la alta fara sa mannaci paine si stai in casa tot timpul liber, dar majoritatea angajatilor au salarii foarte mici (800-1000lei) sau mai mici decat ar trebui.
Florin
15/09/2014 at 20:52Salut, Ariel!
Si eu sunt tot un fraier care invata din greseli si chiar in momentele astea dau cu capul de ceva tare rau.
Sunt de acord cu calitatea, dar de ce nu si cantitate? De ce nu amândouă? Se poate.
Ariel
15/09/2014 at 23:39Hai să nu mergem în extreme: nu vreau să spun că vreau ca covrigăria mea să vândă doar 5 covrigi pe zi. Voi vinde pe cât pot de mult… dar fără să duc calitatea sub un nivel inadmisibil, fără să îmi pun angajatul să lucreze de la o lună la alta tot mai mult fără să-i dau un ban în plus etc.
Mi se spune în moduri repetate să cresc cantitatea, să scad prețul, că așa vine profitul mai mare.
Dar cantitate mare = bătăi mai multe de cap.
Preț mai mic = profit mai mic.
Împreună înseamnă că angajații au mai mult de lucru și ne chinuim mai mult să facem aceeași sumă de bani.
Repet: dacă ducem asta în extrem și facem ca scopul afacerii să fie “vinde cât mai mult”.
În 2013 mica mea afacere a crescut, în cifre, de 10 ori. Și a supraviețuit, având pe alocuri momente de “WHAT THE FUCK?!”.
Deci, repet, sigur că ambele merg mână în mână, dar zic să nu uităm că există o linie peste care este foarte stupid să trecem. Și totul se rezumă la angajat, din punctul meu de vedere. Totul pleacă de la el. El e imaginea, el este contactul direct, el este … tot. :)
Andra
15/09/2014 at 21:09Nu vreau sa fiu pesimista, dar asta e modelul după care funcționează si fac profit patronii la noi. Multi profita de faptul ca angajaților le-ar fi greu sa găsească alt loc de munca, batandu-si joc de ei. Iar cantitatea contează in România, așadar preturile mici oferite clientilor. Iar cum calitatea nu primează, poți găsi întotdeauna alti angajați dispuși sa lucreze pe bani putini o perioada. Iar bani putini înseamnă de multe ori salariul minim.
Anda
15/09/2014 at 22:10Probabil o sa folosesc acest comm si pe post de descarcare sufleteasca..:))
Chiar daca nu esti mereu multumit de locul de munca pe care il ai,cred ca orice om are niste asteptari,niste limite vis a vis de locul unde munceste.
Dupa parerea mea,oriunde ai lucra ..ca e o mare companie,ca e un minimarket sau o cofetarie esti vazut ca o investitie(buna sau proasta)…atat timp cat angajatorul poate sa scoata de pe urma ta profit maxim cu investitie minima si ii merge..o sa ramana situatia asta. De aici incepe totul: ca ti se pun in carca chestii in plus,ca esti tras la raspundere pentru lucruri care nu apartin de tine,ca te exploateaza din toate puntele de vedere etc.
Iar sefii ..aici ma abtin.Pentru subiectul asta ma abtin ca intervine comportamentul de neanderthal si nu vreau.
Deci ca si concluzie nu sunt multumita,dar si nemultumirea asta de care te lovesti te ajuta sa vrei sa evoluezi(daca esti dispus sa faci o schimbare) si sa iti deschizi ochii catre domenii noi si sa inveti lucruri noi,cel putin pentru mine asa a functionat.
doru
15/09/2014 at 22:50dupa ce am luat bac-ul am vrut sa ma fac frizer, dar am ajuns fiu inginer, mama ei de meserie, cine m-o fiu pus sa ma iau dupa parinti …acum puteam sa tund linistit si sa-mi fie foarte bine, vorba aia, pe barba mea ;))
Ariel
16/09/2014 at 01:59Ioan
15/09/2014 at 23:09Din pacate ai scapat un detaliu. Calitatea angajatului. Este foarte greu sa gasesti oameni care sa nu-si schimbe aritudinea arunci cand te porti bine cu ei. Relatia de prietenie dintre sef si angajat este foarte delicata. In momentul in care angajatul incepe sa se creada indispensabil afacerii tale, incep problemele si atitudinea delasatoare. Angajatul roman, in general, nu prea intelege cum sta treaba cu taxele, impozitele si profitul firmei. Nu intelege ca pentru fiecare leu salariu firma trebuie sa produca 5-6 lei ca sa functioneze. Din pacate mentalitatea asta se va schimba abia cand vom avea o educatie antreprenoriala.
Si ca sa raspund la intrebarea ta, calitatea face clientul sa revina, cantitatea iti asigura rulajele. Depinde de tine, managerul, cum le impaci pe cele doua. Si tot de tine ține cum gasesti calea de mijloc intre angajatul fericit si angajatul fara aere.
Ariel
15/09/2014 at 23:34Cred că depinde de tine să atragi angajați de calitate și să “scapi” de cei nasoi. Aș scoate din comentariul tău “angajatul român”. Cred că se întâmplă peste tot în lume.
Cât despre cum merge o firmă, adesea unui angajat nu-i pasă. Mie nu-mi pasă cum îmi dai tu mie salariu lunar atâta timp cât avem un contract care zice că lunar eu fac X, Y și Z și tu-mi dai trei bani jumătate. Tu ține-te de cuvânt dacă și eu mă țin de cuvânt. În rest … nu văd de ce-mi pasă mie că tu din ăia trei bani mai dai și la stat. Ah, că-i o situație delicată, sunt sigur că oamenii pot fi înțelegători. Cu mine au fost mereu și eu am fost mereu cu alții.
De acord, în rest: trebuie găsit un echilibru între calitate și cantitate. Și de acord că trebuie găsit un echilibru între prietenie și relație profesională. Problema este cum faci asta. :)
Jay
09/09/2015 at 12:36Dar vai, ce-mi vad ochii!
Te invit draga angajatorule roman sa bagi un ochi in miile de start-ups din Londra care platesc undeva spre minim pentru traiul de aici. 8 din 10 vin la munca pentru ca cred in ceea ce fac, pentru ca stiu ca fiecare an petrecut in acea companie (si nu doar in startups) ii va adauga valoare profesionala prin experienta, valoare pe care nu i-o poate lua nimeni.
Faptul ca “angajatul roman” nu stie ce greu supravietuiesc firmele din Ro este pentru ca nu ii explica nimeni, niciodata. Cine n-a avut firma, nu va intelege cum e sa fii patron, e adevarat. Dar comunicarea si transparenta vor bate la fund oricand orice “motivatii” de genul “are ce pune pe masa, deci e ok”.
Angajatul este o investitie. Buna sau proasta. Buna – investesti! Proasta – renunti sau incerci sa remediezi, in functie de riscurile / cheltuielile ulterioare. Ce zici tu cu “angajatul roman” cu atata superioritate ma face sa dau trist si dezaprobator din cap.
Unui angajat bun ii va pasa permanent de tot ce inseamna proces, de la query la invoice, inclusiv brand si dezvoltare. “Patroni” sunt peste tot, in toata lumea, de toate natiile. Angajati la fel. Calitatea este o decizie pur manageriala si de aici pleaca restul. (adica stiu ca asta reiese si din articol dar vroiam numa’ sa subliniez :P)
Ioan
16/09/2014 at 00:22Ți-ai raspuns singur. “Adesea unui angajat nu-i pasa”. De aici porneste diferenta intre un angajat de calitate si unul prost. Angajatul se gandeste ca daca firma incaseaza 6 lei sigur poate sa primeasca el 2 lei. Dar el primeste 1 leu. Si uite asa apar primele frustari. Pe care bineinteles le tine in el. Si apar urmatoarel. Si tot asa.
Treaba asta este im zona gri si putem vorbi o saptamana fara sa ajungem la o concluzie. Tine strict de tine, manager, cum gestionezi aceste momente. Dar la fel de important este sa le “simti” si sa actionezi preventiv. Cand ai de gestionat putini oameni e mai simplu. Dar ce te faci cand ai multi?
Am spus angajat roman intentionat. Comparat cu economiile mari din europa, nu avem o cultura antreprenoriala (de fapt cultura banului muncit). Cand incepi sa castigi primii bani la o varsta frageda altfel pecepi relatia angajat-angajator. E un lucru simtit pe propria piele, din pacate. Eeste vorba de acea seriozitate pe care o acorzi lucrului pe care-l faci. Exista, bineinteles si exceptii.
Treaba ta ca manager este sa reusesti sa mentii un echilibru.
Si ca sa revin la intrebarea ta. Fiecare afacere este unica. Daca faci ace cu gamalie, poti sa faci cele mai bune ace dar daca nu vinzi cantitati mari, mori. Daca vinzi servicii personalizate, atunci te axezi pe calitate.
Trebuie sa vinzi cat mai mult, la cel mai mare pret pe care-l poti obtine si oferind cea mai buna calitate. Suna utopic.
Catalin
16/09/2014 at 00:54Ioan, daca nu te superi, tu esti manager sau ai o firma? Da-mi un exemplu de angajat cu aere din experienta ta. Dupa aceea, ce post avea, ce sarcini si venitul minim (fix) si venitul mediu, lunar.
Am o banuiala ca aerele nu vin de la prietenie ci saturat de conditile din firma aia (de la salariu si ce a mai zis ariel in articol). Aia e faza in care angajatul este toxic deci trebuie sa scapi de el cat mai repede si in care nici el nu mai poate continua dar mai inghite in sec pentru ca n-are chef sa umble iar dupa un job cat de cat ok (a se citi sa nu fie sclav pe plantatie pentru un bani de mancare, intretinere si o pereche de tenisi).
Ref. la educatia antreprenoriala si ce e legat de inteles cum merg treburile, daca o sa stie prea multe, dupa o perioada isi i-a inima in dinti si ajunge concurenta ta.
Ref la taxe si angajatul plateste la stat (pentru cine se plictiseste sunt calculatoare pe net unde faci o simulare cat plateste angajatorul, cat angajatul si cat ii mai ramane angajatului. Evident firma are mult mai multe cheltuieli.
Angajatul isi vinde timpul pentru bani si doar atat il intereseaza. Cand vine ora de plecare lasa tot (il doare-n cot de firma ta si treburile ramase si urgente) si sparge usa.
Si sa vrei sa discuti, multi se vor uita ca la trenul 14 si vor cauta sa scape din discutie cat mai repede. Daca omul isi doreste ceva, va afla. Daca nu, lasa-l ca-ti pierzi timpul si asta e valabil si in viata cu sfaturile/ajutorul.
Daca incerci sa nu fii sef ci lider ai multe de castigat.
Ref la calitate vs cantitate, aici difera de la caz la caz. Nu exista o formula magica, trebuie sa gasesti tu varianta optima. Te ridici greu dar cazi usor.
Presimt ca vor fi discutii interminabile la articolul asta. :)
Ioan
16/09/2014 at 10:43Catalin, in afacerea mea angajatul, si atitudinea sa, este vital pentru dezvoltarea firmei. Pot sa-ti dau exemple bune si pot sa-ti dau exemple rele. Am avut si oameni care si-au schimbat atitudinea in urma discutiei cu ei. Cum spuneam si mai inainte este o zona gri si depinde de tine, ca manager, sa motivezi oamenii sau sa-i lasi sa-si vada de drumul lor. As vrea sa-mi vad angajatii cum isi fac propriile firme si i-as ajuta. Exemplu concret, angajatul care si-a schimbat atitudinea, si care pe urma a lucrat 3 ani la mine, acum isi deschide propria afacere intr-un domeniu total diferit de al meu. Alt exemplu, pe partea negativa de data asta, a trebuit sa dau afara oameni care nu au inteles (in mod repetat) ca termenul limita este termen limita.
Sunt convins ca o parte din fostii mei angajati nu au cuvinte de lauda la adresa mea. Este normal sa fie asa.
Mi-ar placea foarte mult ca sistemul de impozitare sa fie impartit intre firma si angajat. Adica angajatul sa-si plateasca singur impozitele si taxele care-i revin. In felul acesta, o parte dintre ei, ar intelege anumite aspecte financiare de care se loveste o firma. Personal, am inteles aceste lucruri abia cand mi-am pornit propria afacere si m-am lovit de ele. Mi-ar fi prins foarte bine sa le cunosc dinainte si, poate, nu as mai fi luat anumite decizii.
Angajatul isi vinde timpul *si abilitatile* (nu stiu cum sa subliniez) pentru bani. Nu am ce face cu un angajat care vine si sta la birou fara sa faca nimic.
Ariel
16/09/2014 at 01:58Ioan, când m-ai angajat mi-ai zis cât îmi dai. Ți-am zis că vreau mai mult, sau prefer să nu mă angajezi. Corect? Corect.
Ei bine, când ți-am zis cât vreau, ți-am cerut cât am considerat că merit și mă va face fericit. Mi-ai dat cât am cerut și acum lucrăm împreună …
E simplu: eu îmi fac treaba, tu mă plătești lunar cu cât te-ai oferit să-mi plătești (Adică atât cât ți-am cerut că să accept postul acela).
Ai impresia că-mi pasă VREO secundă de ce salariu ai tu sau câți bani face toată compania? Am bănuieli că se pot face mult mai mulți bani, dar, sincer, crezi că-s afectat (eu sau orice alt om) atâta timp cât banii pe care ți i-am cerut mă satisfac iar tu mi-i servești așa cum mi-ai promis?
Pentru mine situația e simplă: există chestii care te fac să lucrezi și chestii care te fac să nu mai vrei să lucrezi. Salariul e unul dintre ele și e cel mai puțin de gestionat: îi dai mai mulți sau mai puțini bani.
Dar mai sunt multe altele. :) Acolo apar probleme greu de controlat. Cel puțin așa “simt” eu situația.
Îmi amintesc că aveam 18 ani și i-am zis șefului meu că plec, renunț, dau demisia. Mi-a zis: “Fii atent, în loc de 1400 lei îți dau 2000.”
Reacția mea inițială: “WOWWWW!”
Reacția după o secundă de logică: “Ce bătaie de joc. Deci valoram 2000, dar mă ținea pe 1400.”
M-am ofticat? Logic. Mai ales că înainte îi cerusem mai mult și rămăsesem pe “discutăm peste o lună” de cinci luni…
Dar plecam din complet alte motive. La 18 ani îmi ajungeau și 500 de lei, că n-aveam ce face cu banii. Munceam la acel job pentru multe altele, dar nu pentru bani. Dar ar fi fost de apreciat dacă eram plătit la valoarea conștientizată de angajator.
Din nou, banii sunt doar unul dintre toți acești factori care manipulează “Fericirea” și “Starea de bine” a unui angajat. Este factorul care adesea e cel mai ușor de “corectat”. Dar care n-ar trebui neglijat nici el. :)
Oricum, m-am dus departe.
Cât despre mult, la preț mare, calitatea cea mai bună – de acord. Problema este când faci “mult”, la preț mare și calitatea cât mai “hai că merge și așa”. Iar în jurul nostru e plin de așa ceva. Maximizarea asta se duce spre bătaie de joc grosolană. Dovadă stau firmele mari care lucrează cu chinezoi pe 1 cent pe zi (sau cât le-or da).
Sunt sigur că și eu aș găsi curier cărora să le dau 50% din cât dau actualilor curieri… dar i-aș schimba o data la 3 săptămâni și n-ar fi deloc oameni de încredere. Presupun.
Ioan
16/09/2014 at 11:06Asa e, mi-ai cerut mai mult, am obtinut mai mult si te-ai apucat de treaba. Dar nu uita ca tu te implici si-ti faci foarte bine treaba. Acum, gandeste-te ca din X angajati, jumatate stau si nu muncesc. Ce te faci tu ca angajator? Ce faci cu pierderea pe care ei ti-o genereaza? Ce faci cu deficitul de imagine creat de ei? Si stiu ca ai fost in situatia asta si angajatul respectiv ti-a creat probleme.
Ceea ce spun este ca in orice relatie angajat/angajator trebuie sa castige amandoi. Daca angajatul nu intelege ca tu ai o afacere care trebuie sa-ti aduca profit, nu are ce cauta la tine. Daca angajatorul nu intelege ca angajatul trebuie sa castige bani pe urma muncii pe care acesta o presteaza pentru el, tu ca angajat trebuie sa-ti cauti alt loc de munca. Frustarile, de oricare parte, sunt daunatoare firmei si, implicit, atat angajatului cat si angajatorului.
Solutia nu este sa gasesti curieri noi carora sa le dai 50% din cat le dai acum. Solutia este sa discuti deschis cu ei si sa ajungeti la un numitor comun in privinta platii, astfel incat sa castigi si tu si ei. Gandeste-te ca ei acum nu sunt angajatii tai ci sunt partenerii tai. Ii platesti cu comision nu cu salariu. Fiecare curier este o microintreprindere asociata unui grup si fiecare trebuie sa contribuie la bunastarea grupului.
Vorbind strict pe Tribul, din punctul meu de vedere, calitatea serviciilor genereaza cantitate, iar cantitatea va genera profit.
Irina Alexe
16/09/2014 at 09:15Bună.
Eu nu sunt fericită cu jobul meu. Acum vreo 2 luni când ţi-am zis că nu am curaj să-mi fac blog, nici nu ştiam că nu-mi place jobul actual. Mă tot ascundeam după glume ironice, îmi ziceam că va veni o vreme…
Adevărul e că nimeni nu te va descoperi dacă nu eşti dispus to walk the extra mile. Şi când eşti sincer cu tine, şi nu mai accepţi compromisul, vor veni şi confirmările. Pentru că nemulţumirea se vede, şi se reflectă şi în banii câştigaţi. E greu să-ţi asumi că eşti responsabil pentru propria mulţumire sufletească. Cred că există un loc unde fiecare poate fi fericit, unde nici nu simţi că eşti la muncă, pentru că eşti unde trebuie.
Farcas Gelu Danut
16/09/2014 at 18:12Poate gresesc, dar urmatoarea este parerea mea.
Intrebare: afacerea ta (sau de care se vorbeste in propozitie) este scalabila? Daca nu, este tot un fel de job, nu este o afacere, chiar daca dai si 1..2 salarii.
Mie mi se pare ca o afacere este de genul: merge in sus sau in jos. Daca stationeaza, mai devreme sau mai tarziu o sa mearga in jos.
Angajatii intr-o afacere care merge in jos sunt multumiti?
Ana B.
21/01/2015 at 11:17Mai este o chestiune nesubliniata in articolul tau. Diferenta de opinii porneste tocmai de la maniera in care tu si ceilalti faceti afaceri. Este normal ca ei sa fie orientati spre a castiga cat mai multi bani, atat cat urmaresc sa aiba un profit cat mai mare.
Or tu, Ariel, care ai tribul, o afacere sociala, este normal sa fii orientat catre fericirea clientilor si a angajatilor. Voi faceti o altfel de afacere, una sociala, care, prin definitie, spune ca este orientata spreIMPACT, si nu spre a abtine cat mai multa fericire financiara.
Vorbim de 2 lucruri diferite, de 2 sisteme de valori diferite. Normal ca iese cu minus :))
Ariel
21/01/2015 at 11:40Ziceam mai sus că-i general valabil, fie că e afacere socială sau nu, fie că vinzi fier vechi sau ai un restaurant … :)
Și pe mine mă interesează ca la final de lună Tribul să facă cât mai mulți bani, logic, nu?
Titel
21/01/2015 at 12:46De dimineață am citit povestirea asta mulțumită mailului de la Motivonți. Trecând peste faptul că unele business-uri sunt mai ușor scalabile decât altele, cred că ceea ce demonstrezi foarte clar este faptul că echilibrul între muncă și viață le scapă multora doar fiindcă așa au fost condiționați de educația din școală și, poate, cea de acasă sau de niște concepte sociale specifice societății românești, că ai succes mai mare dacă muncești mai mult, dacă pari mai ocupat, mai stresat, mai obosit. Poate de-aia la noi e plin de corporatiști care muncesc din zori și până-n noapte până la epuizare, împingându-și singuri ștacheta la niște niveluri complet nerealiste, deși aceleași companii în țările învecinate și cu exact aceleași policy-uri au angajați care muncesc după un program normal și care apoi își văd de viața și fericirea lor. (După niște ani în sistem, cred că opiniile îmi sunt bine fundamentate în observații proprii; poate că nu-s adevăruri universale, dar sunt niște puncte de vedere proprii.)
Nu e nimic în neregulă cu a-ți stabili ce te face fericit pe tine și pe oamenii cu care lucrezi, și să ai un punct foarte clar când poți spune „atât mi-e de-ajuns, sunt mulțumit, mă opresc”. Iar dacă alții sunt de altă părere despre ce înseamnă fericirea și mulțumirea de rezultatele propriei munci, ei bine, n-au decât să aplice respectiva părere în viețile lor, fiindcă tu nu ai nici o obligație de a trăi după țelurile și prioritățile altora, ci doar după ale tale.
Închei cu o poveste arhicunoscută, dar care e cel mai bun răspuns pentru cei ce aleargă după mai mult.
There was once a businessman who was sitting by the beach in a small Brazilian village.
As he sat, he saw a Brazilian fisherman rowing a small boat towards the shore having caught quite few big fish.
The businessman was impressed and asked the fisherman, “How long does it take you to catch so many fish?”
The fisherman replied, “Oh, just a short while.”
“Then why don’t you stay longer at sea and catch even more?” The businessman was astonished.
“This is enough to feed my whole family,” the fisherman said.
The businessman then asked, “So, what do you do for the rest of the day?”
The fisherman replied, “Well, I usually wake up early in the morning, go out to sea and catch a few fish, then go back and play with my kids. In the afternoon, I take a nap with my wife, and evening comes, I join my buddies in the village for a drink — we play guitar, sing and dance throughout the night.”
The businessman offered a suggestion to the fisherman.
“I am a PhD in business management. I could help you to become a more successful person. From now on, you should spend more time at sea and try to catch as many fish as possible. When you have saved enough money, you could buy a bigger boat and catch even more fish. Soon you will be able to afford to buy more boats, set up your own company, your own production plant for canned food and distribution network. By then, you will have moved out of this village and to Sao Paulo, where you can set up HQ to manage your other branches.”
The fisherman continues, “And after that?”
The businessman laughs heartily, “After that, you can live like a king in your own house, and when the time is right, you can go public and float your shares in the Stock Exchange, and you will be rich.”
The fisherman asks, “And after that?”
The businessman says, “After that, you can finally retire, you can move to a house by the fishing village, wake up early in the morning, catch a few fish, then return home to play with kids, have a nice afternoon nap with your wife, and when evening comes, you can join your buddies for a drink, play the guitar, sing and dance throughout the night!”
The fisherman was puzzled, “Isn’t that what I am doing now?”
Bogdan
21/01/2015 at 13:25Cel mai bine este sa faci ce crezi tu ca e bine. Oricum cand vei incerca sa faci ce-ti sugereaza altii si nu crezi 100%, nu vei avea incredere in ceea ce faci si nu iese bine. Altora poate le iese asa pentru ca urla in mod natural la angajatii lor sau au alte metode de a se impune si de a creste productivitatea prin forta. Tu ai metoda da si nu renunta la ea. Nu vei castiga mai mult. Nu vei avea satisfactii mai mari. Te-am vazut la Daniel si Gratian. Cred ca succesul tau se datoreaza mult si pentru ca esti autentic, natural. Crezi in tot ceea ce faci si nu faci lucrurile pentru ca asa scrie in carti sau pentru ca ti-a spus un prieten. Fii tu insuti si mergi mai departe. Succes.
Ariel
21/01/2015 at 17:45Merci mult pentru încurajare, Bogdan. Apreciez. :)
Ktn Catalin
21/01/2015 at 14:15“You know you are on the road to success if you would do your job and not be paid for it !”
Oprah Winfrey
IQ
21/01/2015 at 21:54Si ai scris articolul asta pentru ca un client (sau poate mai multi?) a incercat sa negocieze pretul? Adevarul e ca preturile le ai mari. Tu le raportezi la gradul de fericire/nefericire a angajatilor tai. Un client se raporteaza la piata. Si se gasesc alti curieri care sa faca ce faci tu la preturi mai mici (si n-au dat rateuri pana acum, deci nu te gandi sa mi-o bagi pe aia cu satisfactia angajatului blabla). Poate nu-ti place ce auzi, dar incearca sa privesti lucrurile si din alte perspective. Cum ar fi cea a clientului. Iar cand el iti spune ca are nevoie de preturi mai mici, incearca sa-ti optimizezi business-ul ca sa faci “sa fie bine”. Altfel te papa concurenta…
Cătă
10/05/2015 at 23:16În urmă cu câţiva ani, Volvo a produs şi distribuit un model de maşină care concura din punct de vedere calitativ cu modelele Mercedes Class C, şi chiar cu un preţ mai scăzut. Şi ce a făcut Mercedes? a scăzut preţurile? nu!, le-a mărit, pentru că beneficiile vându-te clienţilor Mercedes erau cu mult superioare clienţilor/ potenţialilor clienţi Volvo.
Tribul trebuie, în momentul de faţă să ofere beneficii cât mai valoroase clienţilor(aici trebuie să cunoască sistemul de valori al clienţilor ) săi, astfel încât să nu piardă din cauza preţului.
Cătă
10/05/2015 at 23:05E o regulă în marketing, atunci când produci/livrezi servicii în cantitate, produsul sau serviciul poate să satisfacă doar o mică parte a nevoii clientului/consumatorului, dar cu riscuri mari ca, după consumarea serviciului/produsului să apară disonanţa cognitivă, ceea ce va duce la un feedback negativ. Un client fericit te laudă la minim 3 persoane, unul nesatisfăcut te “laudă” la 10(s-a făcut studiu de caz pe chestia asta).
Oferind calitate, clientul observând ce servicii post vanzare, de asistenţă, gratuităţi, oportunităţi, beneficii etc. primeşte, atunci chiar că o să fie dispus să plătească mai mult.
Ofertă cantitativă- calitate mediocră, angajaţi mediocrii(cazul Dacia, angajaţii fac grevă pentru că salariul lor este mic, chiar dacă profitul companiei e mai mare ca niciodată), profit mare/mic, nediferenţiere pe piaţă.
Ofertă calitativă- nu are rost să detaliez, că aici te încadrezi tu.
Marketing-ul intern e important mai ales în IMM-uri, şi ma bucur ca nu il neglijezi. Continuă să faci branding şi să oferi beneficii clienţilor, asta te va ajuta pe viitor.
Adi Pandaru
11/06/2015 at 19:47Eu n-am afacerea mea si nu o sa am prea curand, dar tin un ochi deschis la afacerile altora cu care intru in contact.
Cred ca multe companii ar ramane mici, locale si fericite, daca nu ar trebuie sa se lupte nedrept cu unii mari, fiorosi si calici. Din pacate nu-i asa simplu – clientul e multumit de produsul tau – n-ai de ce-ti face griji. Succesul companiei tine din ce in ce mai putin de calitatea produsului si din ce in ce mai mult de marketing, spagi si tot felul de alte tertipuri.
E un cerc vicios, de-asta n-am inca afacerea mea. N-am gasit reteta care sa ma faca potential fericit, dar iti urez mult succes tie.
Am vrut să comand o pizza și am ajuns să ofer o lecție de bunăvoință.
05/09/2015 at 21:12[…] angajații sunt prost plătiți și foarte nefericiți. Am scris un text mai lung despre asta aici. Și pot să înțeleg situațiile de genul celei de mai sus… Dar cred că dacă […]
Mihai
08/09/2015 at 16:20Ariel, gandesti bine. Daca peste 10 ani (cand probabil o sa ai nevasta si copii) o sa mai gandesti la fel, imi dau demisia si vin sa lucrez pt tine !
Ariel
09/09/2015 at 12:40best comment ever. :))
Radu Cernea
16/11/2015 at 21:48hmm….sa iti raspund: cred ca sunt unul din angajatii fericiti sau foarte fericiti de atmosfera din firma la care lucrez. De ce m-as putea plange, ar fi drumul cu minunata omida orwelliana (tramvaiul 41) care-mi seaca toata energia in zilele in care nu pot baga pedala.