Pe 1 octombrie, de Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl a invitat cuplurile să iasă la o cafea “romantică”. Cafeaua nu era chiar din partea casei, dar nu era nici pe bani. “Moneda de schimb” era o poză de profil pe Facebook cu o poezie.
Mi-am pus o poezie la poza de profil și am luat-o pe Corina la cafea.
De doi ani suntem mutați împreună și, deși ne vedem extrem de des și stăm împreună foarte mult, nu prea mai “ieșim” împreună. E ciudat. Nici la film n-am mai fost împreună. Fie ieșim cu mai mulți oameni, cu o gașcă sau ceva, fie nu ieșim deloc.
Așa că a picat la fix cafeaua noastră băută-n doi, a venit fix ca un “exercițiu de cuplu”. Vai, ce ciudat sună.
Oricum, cum stăteam noi la cafea… am zis să facem lucrurile să fie și mai interesante și exercițiul să fie și mai greu. Ne-am propus să scriem o poezie în doi: eu un vers, ea un vers.
După ce ne-am tocmit 10 minute pe tema: “Cine începe poezia?” și apoi alte 10 minute despre “Titlul poeziei îl dam înainte să scriem poezia sau după ce dăm poezia? Sau îi zicem direct -Poezie în doi-?” … În cele din urmă am “deschis” eu poezia cu un vers.
Corina, căci ne completăm, a venit în completare cu al doilea vers … dar, atenție, un vers care nu avea nicio rimă și nicio legătură cu versul meu.
Ne-am certat vreo 10 minute pe tema rimelor și pe cum ar trebui să conectăm, măcar conceptual, versurile.
Am luat-o de la capăt apoi, după ce-am setat niște “reguli” minime ale jocului … și a ieșit treaba asta drăgută:
Poezie în Doi
(=Serile în Doi=)Sub clar de lună privirile se-ntâlnesc,
Simt că stau în timp, dar îmbătrânesc.
O strâng la pieptul meu și vreau să mi se-nchine,
Amintirile-s deja ciorchine.
Ghici ce vers e scris de mine și ce vers e scris de Corina … :)
Revenind: pe bune acum, e un exercițiu fain pentru un cuplu. Dacă mai încearcă cineva, sunt curios de rezultate. :)
Altfel, “experimentul” condus de Julius Meinl pe 1 octombrie a reușit să genereze 5.500 de schimbări de poze de profil și aproximativ 2.700 de cupluri și-au băut cafeaua ca mine și Corina.
Îmi plac campaniile astea care, deși-s simple, au un mesaj puternic și un rezultat “palpabil”. Peste ani știu sigur că o să-mi amintesc de poezia asta pe care am băut-o, de fapt, la invitația unui brand care a decis să sărbătorească ziua cafelei.
La nivel global, experimentul Julius Meinl a avut loc în 450 de locații din 11 țări. Ceea ce mi se pare și mai fain.
Aș vrea să amintesc că eu-s cu ochii pe acest brand de vreo 4 ani, când au lansat campania “Plătește cu Poezie” și, complet întâmplător, când m-am dus să văd dacă-i campania pe bune, am fost și filmat și băgat în after-movie-ul de atunci.
Uite-l aici:
“Plătește cu Poezie” are loc anual pe 21 martie, de Ziua internațională a Poeziei și, ca “eveniment”, generează anual aproximativ 100 de mii de poezii în 30 de țări. Cine zicea că poezia moare?
PS: Julius Meinl este un brand înființat în 1862. Și ca ‘antreprenor’ încerc să fur meserie de la activările lui de câțiva ani. :)
1 comentariu
Dragos
15/10/2016 at 16:48Suuper idee! Trebuie sa fac si eu! Sa stii ca nu mai tin minte de cand nu am mai iesit in doi, tot timpul avem o codita dupa noi. Hai ca e cu rima.