Prin 2008 mi s-a pus pata pe cântatul la chitară, astfel că m-am dus la primul magazin de muzică și mi-am cumpărat o chitară. Am învățat să cânt cu ajutorul internetului. E super-ușor! :)
Și am început postul acesta cu această mică poveste pentru că azi, deși sunt capabil să cânt la chitară câteva melodii cu succes și pot, cu ușurință, să învăț melodii noi, când vine vorba de cântat în public mă emoționez și încept să mă prostesc.
Și această “prosteală” în public este de fapt sistemul meu de autoapărare. Așa mă simt eu în “siguranță”. Desigur, e o prostie, căci nu mă ajută cu nimic o voce pițigăiată în public în timp ce chiar aș putea să dau ce-i mai bun din mine…
Dar sistemul acesta de autoapărare nu-i voit. Vine cumva de la sine.
Și am ajuns să spun despre sistemul de autoapărare gândindu-mă la alte sisteme de autoapărare care fac mai mult rău decât bine… fuga, minciuna și neseriozitatea.
În tot anul 2012 am dat de oameni neserioși și mincinoși. Și nu numai că am dat, dar am auzit de o groază de oameni care se plâng de mulți alți oameni neserioși.
Oameni care mint cu nerușinare. Care dispar. Care nu răspund la telefon. Care zic că fac ceva și nu mai fac.
N-are sens să enumăr. Sunt sigur că știi exact la ce mă refer.
Toată fuga asta (voi rezuma toate aceste fapte urâte în cuvântul “fugă”) este, în totalitate, un sistem de autoapărare. Este modul unor oameni de a se “proteja”. Cel puțin în capul lor.
Asta fără să realizeze că de fapt își fac mai mult rău.
Și scriu textul acesta nu ca să le iau apărarea “oamenilor-fugă”, ci ca să-ți zic să nu te mai consumi atâta pe seama lor și să înveți prin ei să-ți controlezi propria fugă. :)
Toți oamenii au astfel de “sisteme de apărare” sub diverse forme care, de cele mai multe ori, fac mai mult rău decât bine. Dar odată conștientizat acest fapt, sistemul de apărare ar putea fi schimbat în ceva mai pozitiv.
În loc să nu răspunzi la telefon, ai putea să-mi răspunzi și să-mi zici că nu poți să îmi dai banii cu care mi-ești dator. E mai simplu să comunici.
În loc să fugi de mine, ai putea să mă confrunți.
Și lista continuă la infinit: în loc să mă prostesc cu o voce pițigăiată în fața publicului, încercând să fiu amuzant, mai bine cânt cât de bine pot eu, fie ce-o fi.
În fond, cumva dus puțin la extrem, un fugar care nu vrea să se schimbe este un om laș. Un om care știe că are o problemă și nu și-o rezolvă este laș. Iar lașitatea asta nu-i “afectează” pe cei din jur, ci însuși pe laș.
Cred în oameni buni și vreau să fiu un om bun care se înconjoară cu oameni buni. Dar chiar și oamenii buni au sisteme de autoapărare și au probleme în comunicare. Chiar și oamenii buni greșesc.
Poate sună prea profund de la un tip care nu crede în Dumnezeu, dar se laudă că-i evreu și se bate cu sistemul ori de câte ori are șansa, dar … hai să ne oprim din fugit și să înfruntăm ce-i de înfruntat. E mai ușor. Și când avem de alergat un fugar, hai să nu-l mai alergăm pur și simplu, ci să-i dăm o palmă prietenoasă și să-l facem să comunice cu noi. Din nou, e mai simplu.
Chiar cred în oameni buni, chiar dacă-s fugari. :)
Comentează