Da, este foarte important să zâmbesc.

Am învățat recent că este foarte important să zâmbesc. Nu, nu zic că e bine s-o fac forțat. E prea ușor să deosebești un zâmbet forțat de unul real. În primul rând că se vede imediat pe ochii cuiva dacă un zâmbet e sincer sau fals.

Am observat că dacă zâmbesc des și frumos, ca bărbat, mă pot compara cu o gagică cu decolteu, foarte sociabilă. Nu, nu o tipă d-aia cu decolteu care se simte ofensată când arunci o privire involuntară… Ci una din aceea care își lasă un decolteu “sincer” (dacă există așa ceva) la vedere și dacă-i zici:

“Te-a durut?”

Ea răspunde “Când am căzut din rai? Nu.”, pentru că deja a trecut prin chestii d-astea și știe cum să răspundă, sincer și direct.

Uneori mă întâlnesc cu oameni care îmi spun că mă cunosc. Și de cele mai multe ori acești oameni îmi par foarte cunoscuți, dar nu le rețin numele pentru că am interacționat de prea puține ori. Care-i salvarea mea?

Un zâmbet sincer și o întrebare simplă: “Scuze, unde ne-am mai văzut?”.

Ei bine, dacă n-aș zâmbi și în timp ce-aș pune întrebarea ar fi nasol. Zâmbetul mereu mă salvează. Și e un zâmbet sincer pentru că acum ceva timp m-aș fi simțit stupid să nu recunosc pe cineva care, la rândul său, mă recunoaște. Dar mi s-a întâmplat deja de atâtea ori că acum mă amuz, nu mă mai frustrez aiurea, sunt direct și sincer.

Direct și sincer plus un zâmbet = poți ieși din multe întâmplări nasoale/awkward.

Știu, sunt câteva rânduri de text ce pot părea seci. Dar am avut această mică revelație despre “Zâmbet”. Pe cât de mic, stupid, neinteresant, pe atât de puternic.

Apropos de zâmbet, este aici un concurs cu un premiu de 5 mii de euro. Spor la zâmbit.

---