Când eram în clasa a 8-a profesoara mea de română – și diriginta de atunci – mi-a spus că nu voi lua Capacitatea la română. De ce? Pentru că nu știam lucrurile alea plictisitoare și necesare pentru iegzamenul ăla. Nu știm să scriu acel eseu de 30 de puncte. Nu prea știam nici sinonime și antonime sau ce naiba mai cer ei acolo. Uneori mai ratam o cratimă sau o virgulă cum încerc să fac și în acest text dar am impresia că nu prea-mi iese.
E greu să încerci să scri greșit. Am mâncat un i.
Când Oana (profesoara) mi-a spus că nu voi lua Capacitatea m-am supărat destul de tare pe ea pentru că simțeam că mi-am luat țeapă de la o persoană care de-a lungul anilor (din clasa întâi) a fost persoana care m-a învățat matematică, română și mai ales limba engleză. Simțeam că ea era cea care trebuia să mă încurajeze iar zicândumi că nu iau Capacitatea nu mă încuraja ci dimpotrivă.
Nu ți se pare că fac greșeli în acest text chair le fac intenționat și îmi pare rău căi greu de citit. O să am și o concluzie la exercițiul ăsta.
Cu Oana mă vedeam la școală de la ora opt dimineața până la cinci dupămasa de luni până vineri. Mă vedeam cu ea mai des decât mă vedeam cu mama și tata. Devenise fără voia mea sau a ei un fel de “figură paternă” pe care o iubeam întrun mod absolut natural. Eu și mai mult ca sigur că și alți colegi din clasa mea.
Din clasa întâi și până la Capacitate clasa mea s-a schimbat destul de puțin. Puțini elevi au plecat și puțini elevi noi s-au alăturat clasei.
Relația mea cu Oana s-a terminat în aprilie 2007 cred atunci când am fost exmatriculat din cauza scrierilor de pe acest blog.
Culmea ironiei a fost că am fost dat afară din școală fix de ea (și de ea adică) și fix datorită abilităților mele de a scrie în limba română.
Capacitatea am luat-o cu succes cu o notă mai mult decât decentă. Ce mod haios de a scrie “decentă”. Opt treizeci cred.
Mă uit în urmă și știu că Oana este omul datorită căruia, întrun mod straniu, am o pasiune pentru scris. Tot ea este motivul principal pentru care știu să vorbesc engleză foarte-foarte bine.
Cred că la baza educației stă dragostea. O dragoste deloc romantică ci o dragoste pe care nu știu so numesc altfel decât naturală și normală și totodată probabil că necesară. Mai jos o săți explic de ce am scris ca un analfabet textul ăsta.
Azi, pe 10 decembrie, se “sărbătorește” Ziua Internațională a Drepturilor Omului.
Trei sferturi dintre români recunosc că nu își cunosc drepturile. Motiv pentru care azi am ales să scriu (sau să încerc să scriu) ca un analfabet. Ca un om al cărui drept la instruire și educație a fost încălcat. Nu contează cum, a fost un exercițiu de imaginație … Avem destui oameni care nu au acces la educație sau care au acces greu spre educație.
Zi de zi în România și în lume drepturile omului sunt încălcate. Eu azi am fost analfabet. Alte bloguri de pe internetul românesc se comportă “straniu” zilele astea… în funcție de ce drept li se încalcă, la fel, ca un exercițiu de imaginație.
Concluzia? E mai mult decât important să ne cunoaștem drepturile. Astfel că recomand DrepturiCivile.ro – unde se găsesc detalii despre drepturile noastre, dar se oferă și cosiliere online, ceea ce mi se pare foarte fain.
Comentează