Ieri a fost prima zi în care Tribul n-a funcționat și nici măcar n-a fost zi de vacanță. Asta pentru că Tribul s-a închis și ieri a fost prima zi după ani de activitate în care Tribul n-a funcționat.
În postarea asta, de care tot încerc să mă apuc de câteva zile și tot nu reușesc, o să fac un rezumat al nașterii Tribului și a finalului Tribului, cel puțin sub forma aceea, pe care o știam.
Începutul
Am început Tribul într-o noapte, prin 2010 (aveam 19 ani), undeva spre finalul verii. Începusem să merg cu bicicleta foarte mult prin București (inclusiv până la liceu și înapoi acasă) și știam că pot să fac un ban cinstit din curierat pe bicicletă. Descoperisem pe YouTube tot felul de documentare despre curierii din New York și eram fascinat.
Tot în perioada aia am citit despre conceptul de “social business” – adică un business al cărui scop nu-i profitul, ci rezolvarea unei probleme sociale. Iar problema Bucureștiului în 2010 era aceeași: mașinile sufocau orașul din toate punctele de vedere.
Noaptea aceea am cumpărat numele de domeniu www.Tribul.eu și am instalat un WordPress. Apoi am făcut în Photoshop un logo, așa cum am știut.
Primul logo Tribul, făcut în noaptea aceea …
Pe la 3 dimineața decideam prețul per livrare fără să iau în calcul taxele la stat pentru că nu știam cum se calculează și nici nu-mi păsa. Eram entuziasmat ca naiba. Voiam să fiu ieftin ca să am clienți. Voiam să fac treabă, de altceva nu-mi păsa…
La 7 dimineața maică-mea s-a trezit și s-a dus să-si facă o cafea. Petreceam diminețile cu mama pe vremea aia… pe cât puteam.
Am ieșit super-entuziasmat din camera mea (sufrageria casei în care locuiam cu mama, tata și cele două surori pe vremea aia) și i-am zis că n-am dormit deloc. I-am arătat apoi de ce. Și n-am impresionat. M-a certat atunci că n-am dormit. :)
Tribul a început la finalul lui 2010 (uite o postare din 27 noiembrie 2010). Eram singur. N-aveam nici măcar un PFA sau un SRL în spate. Știam că vreau să fac livrări pe biclă ca să salvez orașul și ca să fac și un ban cinstit. Când am încercat să-mi fac un PFA ca să fac “curierat pe bicicletă” am fost refuzat de statul român pe motiv că am nevoie de carnet de conducere. În fine.
Când a venit iarna dintre 2010 și 2011 am oprit Tribul. Cumva eram mulțumit că “se poate” și nu-mi doream mai mult. Dar m-a sunat Alma de la MioBio.ro, primul nostru client oficial, undeva prin februarie 2011, și m-a întrebat când “revenim”. Atunci m-am motivat teribibil să duc Tribul mai departe. Și asta am făcut. Uite aici ce scriam atunci, mai 2011.
Fast-forward câțiva ani de pasiune și renunțarea la unicul job pe care l-am avut vreodată (într-o agenție de publicitate) ca să mă concentrez 100% pe Tribul … și bine ați venit în 2014.
Mijlocul
Până în 2014 am lucrat sub Asociația MaiMultVerde care a fost de acord să mă ia sub aripa sa.
În 2014, însă, am reușit, cu ajutorul unui om care a crezut foarte mult în mine (și despre care foarte puțini oameni știu – și nu-mi dau seama dacă-i bine sau rău … dar mereu voi aprecia ajutorul și implicarea sa), să deschid un ONG pe numele meu: Asociația Tribul îi zice.
Eu n-aveam banii necesari să fac asta. În 3 ani de activitate serioasă a Tribului nu reușisem să pun bani deoparte sau să fac “afacerea” să fie 100% sustenabilă. Dar să explic de ce…
Pentru mine era important să plătesc tot ce era de plătit. Și erau multe lucruri de plătit: în primul rând curierii și apoi alte costuri. Și le acopeream cu bine. Lunar rămâneau niște bani pe lângă. Puțini. Uneori 100 de lei. Alteori 500. Ceva mai târziu vreo 1000 …
Niciodată nu m-am plătit pe mine pentru că mereu am reușit să îmi câștig banii de chirie și mâncare din altceva: și anume din blogging sau alte proiecte de freelance.
Iar ca să-mi ofer un “salariu” de 1000 lei lunar, trebuia să mai dau statului lunar 700 de lei, aproximativ. Și preferam să nu fac asta. Pentru că nu aveam nevoie de acel salariu. Preferam să las banii în asociație ca să facem tricouri, genți sau alte chestii…
În 2015 lucrurile erau deja așezate și relativ stabile: curieri cu vechime, experiență de lucru, eram (sau încă suntem) cunoscuți … aproape zilnic aveam întâlniri de new-business. Zilnic aveam 2 mailuri și 2 telefoane, cel puțin, cu cereri de ofertă.
Din 2010 și până în 2015 eu am devenit mascota Tribului și Tribul a devenit, într-o mare parte, definiția vieții mele.
Anul acesta, 2016, Tribul a continuat să meargă bine, să crească, să aibă clienți noi, să facă o treabă bună.
Eu, pe parcursul anilor, m-am lovit de tot felul de treburi de care se lovesc antreprenorii: probleme cu clienți, cu angajați, cu statul, cu banca, cu orice.
Aveam zile în care îmi venea să plâng. Dar totodată aveam zile în care eram fericit și apreciam viața și mă uitam în urmă și vedeam că “am reușit” să pun pe picioare acel proiect la care visam …
Nimic nu mă “lovea” atât de tare încât să iau în serios renunțărea la Tribul … După o noapte-două de cugetare eram gata să duc “lupta” mai departe, să fac Tribul mai bun, să încerc constant să schimb Bucureștiul. Amintesc: Tribul este și a fost mereu un ONG care, mai presus de a-mi aduce mie bani (lucru ce chiar nu s-a întâmplat, din păcate, poate pentru că-s un afacerist prost), avea rolul de a face o schimbare în această societate.
Finalul
În Vinerea Mare, fix înainte de 1 mai 2016, pe la ora 11, am primit un telefon de la doamna Mariana, dispecera noastră.
Era o zi aglomerată, cu foarte multe livrări, și aveam deja un curier ce-și luase liber și ne lăsase în fault. Aveam multă treabă, dar asta înseamnă comisioane mari … deci eram ‘veseli’ – mai ales că urma o mică vacanță de Paște.
“Axelanti a avut un accident. Nu poate să mai livreze. Are multe colete la el.”, mi-a zis doamna Mariana.
În anii ăștia de curierat pe bicicletă eu am avut accidente, dar niciodată grave. Și angajații mei și prietenii mei au avut accidente … dar n-aș putea să spun că au fost grave. N-au fost grave-grave.
M-am speriat puțin, desigur, dar am fost asigurat că este “Ok”.
Îl luase SMURD-ul. Nasul era spart.
După ce m-am asigurat că totul este în regulă, am făcut ce cred că ar face orice antreprenor: m-am echipat și m-am dus să ajut echipa ca să nu îmi bat joc de clienți. Am ieșit și am livrat. N-aveam ce să fac altceva.
Fast-forward, că am obiceiul să mă pierd prin detalii, accidentul curierului nostru a fost considerat “Accident de muncă“.
Și de aici lucrurile s-au dus într-o direcție greșită.
Am ajuns la ITM (Institutul Teritorial de Muncă), la secția de poliție din zona locului în care a avut loc accidentul și în tot felul de alte locuri ale “Statului”. Și mi s-a dat în cap iar și iar și iar și iar. Și mi s-a dat și pe merit: căci ca “Președintele Asociației Tribul” aveam anumite responsabilitați și obligații despre care, din păcate, chiar nu știam. Tind să cred că nu-s singurul “mic antreprenor” care are probleme imense de informare când vine vorba de acte, birocrație, tot felul.
M-am trezit brusc în mijlocul unei situații deloc drăguțe. M-am “trezit” la realitate și mi-am dat seama că toți “curierii mei” sunt sub responsabilitatea mea și că dacă vreodată unul din ei rămâne lat, eu mă trezesc destul de repede într-un arest preventiv, probabil.
În viață am învățat să-mi asum lucruri. Uneori ne asumăm lucruri orbește. Cum făcusem eu.
Alteori ne asumăm conștient.
Primele două săptămâni după accident au fost urâte. Mă străduiam să înțeleg în ce naiba am intrat și cum pot să ies… cum pot să repar… ceva ce nu-s sigur că am greșit eu.
Accidentul curierului s-a întâmplat în Parcul Tineretului într-o groapă. Curierul a luat groapa și i s-a rupt pipa, care ține ghidonul. A rămas cu ghidonul în mână și și-a spart față. Dur. Dureros. Singur, într-un parc, cu o groapă …
În cele două săptămâni am fost, să zicem, deprimat. Pentru că pe zi ce trecea conștientizam că Tribul nu era tocmai “un trib care voia să salveze Bucureștiul”, ci era un monstru care-mi scăpase de sub control și care mă băga în căcat. Vorbesc metaforic pentru că-i mai ușor așa.
M-am gândit mult
M-am gândit mult dacă vreau să-mi mai asum toată treaba asta având în vedere că energia mea este, predominant, oferită acestui monstru… care, culmea, nici măcar nu reușește să mă plătească.
Nu, nu, nu zic că-i vina business-ului meu că nu mă plătește, nu-s nebun. E vina mea. Eu n-am reușit să fac treaba asta să meargă perfect. Dar adevărul este că niciodată n-am încercat cu adevărat, pentru că n-am fost motivat de banii pe care aș fi putut să-i fac din Trib (am mai scris despre asta aici), ci am fost mereu motivat de “schimbarea” pe care o poate produce Tribul meu. De conceptul Tribului. De transformarea orașului meu într-un oraș mai bun, mai curat, mai frumos …
Am avut două întâlniri cu oamenii “de bază” ai Tribului (adică curierii, doamna dispecer și omul care m-a ajutat pe partea financiar-contabilă-whatever). Le-am explicat prin ce trec, ce simt, cum văd situația și că simt că nu pot să-mi mai asum ceva ce îmi face rău, deși, prin definiție, este Tribul acela pe care mereu mi l-am dorit. Ambele întâlniri au concluzionat în: “Hai totuși să încercăm să redresăm situația, să ridicăm prețurile, să facem totul să meargă mai bine…” Oamenii din spatele Tribul au fost “optimiști”. Au tras de mine să nu renunț.
Din păcate, odată ce-am “conștientizat monstrul”, n-am mai putut să văd viitorul luminos …
Am avut întâlniri cu mai mulți oameni, dintre care și clienți ai Tribului. N-a existat om care să-mi zică: “Ariel, da, ai dreptate, renunță la proiect, te ucide, îți face rău…” Toți mi-au zis că sunt fraier și trebuie să merg mai departe… Toți. Toți. Nimeni nu mi-a zis că mă înțelege cu adevărat.
Și când toți îți zic că ești prost, începi să crezi că, bă, ești prost.
Așa că am stat “cuminte”. Am încercat să gândesc o strategie, să pun pe hârtie, să-mi imaginez ce înseamnă în timp, în bani, în oameni, în orice.
Dar problemele se țineau lanț în tot acest timp. Fiecare zi lucrătoare era o zi în care monstrul era încă scăpat de sub control. Luna mai, după accident, a fost un haos intern de neimaginat – în mare pentru că eu, omul care “închega” totul”, era plecat cu capul în lumea depresiilor probabil.
Eram foarte afectat. Nu puteam să fac nimic pentru că constant era ceva ce nu mergea ok și-mi necesita atenția. Și totul mergea din rău în mai rău…
Am închis Tribul
Așa că, într-o zi, pe 26 mai seara, am anunțat curierii că nu mai pot. Deși tot discutasem despre faptul că încercăm să ridicăm prețurile, că reparăm ce-i de reparat, că facem ce-i de făcut… (erau câteva “schimbări” pe care le consideram necesare)
“Let go or be dragged.” îmi tot venea în cap.
De 27 de zile Tribul îmi făcea rău, zilnic. Chiar dacă mi-a făcut bine ani de zile… pus totul în balanță, totul se ducea într-o direcție nasoală.
De ce s-a închis Tribul? nu este o întrebare la care pot să răspund doar cu o propoziție sau o frază.
Am tras linie. Pentru că … asta am simțit, așa mi-a zis instinctul, așa am decis după ce-am discutat cu mulți oameni și după ce-am cugetat foarte mult.
Sunt sigur că textul ăsta este o fărâmă de explicație. Cred că unele chestii chiar nu pot fi explicate.
N-am închis de nebun.
Am închis pentru că nu mai vedeam nimic pozitiv.
Am închis pentru că am pierdut controlul și am simțit că nu vreau să mai încerc să “dresez monstrul”.
Am închis pentru că nu am reușit în atâția ani să fac treaba asta să meargă pe cât de bine ar fi trebuit, dar pe cât de bine nu mi-am dorit cu adevărat (financiar vorbind). Ce ciudat… nu?
Am închis pentru că nu mai vreau să-mi asum ce este de asumat.
Am închis pentru că am simțit. Pentru că mi s-a luat de birocrație și buchete de flori și cutii cu bomboane…
Am închis pentru că simțeam că dacă nu închid sunt un mare ipocrit care luptă pentru o schimbare, dar pentru a duce lupta mai departe trebuie să fac parte dintr-un rahat de sistem corupt…
Sunt un ipocrit și dacă închid și nu mai “lupt”. Știu. Dar prefer să fiu genul ăsta de ipocrit după ce am băgat mai multe fise.
Și colac peste pupăză…
Urmează să primim o amendă care, cică, legal … este între 4 mii și 10 mii de lei. Nu știu din ce bani o voi achita, dar o voi achita. Sunt șanse mari ca pe lângă amenda asta să mai primesc câteva amenzi pentru că n-am știut că trebuia să anunț acest “Accident de muncă” într-un anume termen foarte scurt. Și pentru că nu știam să fac un dosar de caz. Și pentru că și pentru că și pentru că … dar mai ales pentru că nu știam că trebuie să merg cu bomboane. Acum plătesc pe cineva și face asta pentru mine. Doamne, ce trist…
N-are sens să încep să explic cum nimeni nu te poate ajuta pe partea birocratică, cum este foarte greu să te informezi și cum totul e cu fundul în sus în zona asta. Sunt sigur că știm cu toții. Măcar cei care au încercat să-și facă un ONG, un SRL, un ceva … ar trebui să știe.
Colac peste pupăză, acum 2 zile am aflat că curierul accidentat încearcă, cum poate, să mai stoarcă niște bani cerând concediu de odihnă și preaviz, în contextul în care Tribul funcționa pe comisioane și în contextul în care a fost cu noi la masa la toate întâlnirile. Asta mă jignește teribil. Dar teribil.
Hei, Axelanti, man up, este penibil să nu-mi răspunzi la telefon. Îți dăm ce concediu vrei, e ok, dar comunicarea este cheia. :)
Iar în tot acest timp trebuie să recunosc că anii mei de “luptă” pentru un București mai frumos m-au obosit, m-au rănit, m-au costat timp și bani … și simt că vreau o pauză și o viață mai bună.
Vreau să plec, cred.
În liceu colegii îmi spuneau că se duc la facultate în Anglia și le ziceam că-s fraieri, că “oportunitatea” reală este aici… că trebuie să facem ceva frumos aici, că se poate, că nu e imposibil, că este “ușor” să pleci …
Și am crezut cu tărie fraza de mai sus până acum vreo 2-3-4 luni.
Tot mai des încep să îmi doresc o calitate de viață mai bună pentru mine.
Tot mai des mă gândesc că dacă stau aici, în timp ce pot pleca spre o viață mai bună, îmi bat joc de mine.
Și faptul că maică-mea s-a mutat în vara lui 2015 în Anglia știind doar engleză de baltă și acum este bine-merci, fericită, și o ia și pe sora mea cea mică la școală acolo … mă motivează teribil să plec de aici, să merg acolo, să le ajut, să fiu cu ele.
Vreau să plec, cred. Pentru că de prin liceu am început să “militez” pentru schimbarea în bine a mediului meu înconjurător și, printre multe mici victorii, anul acesta mi-am luat “cea mai mare înfrângere”. Bine, o înfrângere pe care, de fapt, o accept. :)
Dar sunt împăcat…
Zilele astea am fost întrebat de foarte mulți oameni dacă sunt “ok”. Merci de întrebări, SMS-uri, telefoane – au fost multe, ca de ziua mea, și apreciez asta. Scuze că n-am răspuns tuturor.
Sunt împăcat cu închiderea asta. Sunt împăcat cu impactul pozitiv pe care l-a avut Tribul asupra Bucureștiului. Sunt împăcat cu cei 6 ani investiți într-un proiect pe care la început puteam doar să mi-l imaginez. Sunt foarte mulțumit de tot ce am învățat în anii ăștia ce cred că au cântărit cât facultatea aia pe care am refuzat s-o fac imediat după liceu… sau poate chiar mai mult.
Cred că este firesc ca uneori să ne schimbăm traiectoria în viață. Eu asta fac acum. Și chiar sunt împăcat.
Nu simt că “omor” Tribul. Am încercat să-l “dau mai departe”. A fost primul meu gând atunci când m-am decis că trebuie să mă rup. N-am reușit să-l “dau mai departe”. Asta este.
Întrebări primite / auzite în perioada asta
–> Merge curieratul pe bicicletă în București? (ca business)
Da. Merge. E multă muncă … și e o muncă grea ca naiba – mai ales pentru curieri. Dar merge. Ca dovadă: în anii ăștia s-au deschis constant firme noi de curierat pe bicicletă. Suntem prieteni cu toții. Îi recomand pe cei de la Kyklos, Sinapseria sau Curierix cu drag.
Dar nu-i genul de business în care eu m-aș băga doar “ca business”. Drive-ul meu a fost unul al schimbării, al unui București schimbat, frumos… N-aș face asta pentru bani.
–> De ce nu vinzi Tribul?
Am primit întrebarea asta de muuuulte ori. Am primit și întrebarea: “Pot să cumpăr Tribul de la tine? Vrei să bem o cafea?”
Zilele trecute am băut câteva cafele de genul ăsta… Dar problema este că, în cifre, Tribul a fost genul de business care n-a “produs” pentru profit. Deși totul poate fi “schimbat” intern, în momentul de față Tribul n-ar fi prea profitabil pentru cine l-ar cumpăra. Totodată, conceptul Tribului este unul care, mă repet iar, nu se bazează pe profit. Tribul fără acest concept în spate moare.
Totodată: prefer să îmi omor singur copilul decât să-l dau pe mână altuia să-l omoare… :(
Toate ‘cafelele business’ avute s-au terminat fără o vânzare, și asta mă bucură … :)
–> Nu-ți pasă de angajații tăi?
Culmea este că îmi pasă și mi-a păsat mereu. În general, jobul de curier este unul foarte prost plătit. Este considerată muncă de jos. Mulți oameni de afaceri cu care am discutat mi-au zis că nu așa se face un business – și anume plătindu-i pe curieri așa bine, haha. Dar Tribul mereu a pus curierii pe primul loc pentru că mereu mi-am zis că dacă angajatul nu-i mulțumit/fericit, atunci totul merge prost.
Unii dintre ei renunță la cariera de curier odată cu închiderea Tribului, unii iau o vacanță și apoi se gândesc să facă treabă solo (pentru că au rămas cu multe contacte, foști clienți etc.) … Iar doamna Mariana, din păcate, chiar își caută un job și mă roagă s-o ajut. Și chiar încerc s-o ajut să-și găsească ceva. (dacă cineva are o idee, please help!)
Mereu am fost 100% transparent cu angajații. Uneori prea transparent and it backfired on me. :)
–> Ce vei face de acum înainte?
Nu știu, n-am un plan, tot ce s-a întâmplat în ultimele 30-40 de zile este absolut spontan și neplanificat.
Dar, precum ziceam mai sus, mă gândesc foarte-foarte-foarte serios să îmi ajut familia care pare că se mută treptat în Anglia. Cu toate astea Bucureștiul va rămâne “casa”, atât fizic, cât și metaforic, sufletește. Iar eu sper să călătoresc tot mai mult, în general.
Sunt foarte multe lucruri de făcut. Sunt entuziasmat de faptul că, odată ce toată închiderea Tribului trece, odată ce trece partea cu amenda bla bla, voi avea brusc mult “timp liber”.
Mulțumesc.
Din 2010, din prima clipă a ideii din capul meu, și până azi (și probabil până la final) am fost constant ajutat de foarte mulți oameni. Tuturor acestor oameni le sunt dator și foarte recunoscător. Aș face o enumerare și aș da link-uri, dar mi-ar fi imposibil să-i scriu pe toți și aș da-o-n bară …
Oricum, ca idee, vreau să menționez în mod special câțiva oameni: mama (care după un punct m-a susținut enorm de mult), tata (care, de fapt, a fost primul curier oficial al Tribului în afară de mine), Camelia (primul contabil care mi-a zis că “nu este imposibil” să fac ceea ce vreau să fac), Andrei (care ne-a făcut geniala platformă SALT într-o noapte și ne-a donat-o), Călin (primul curier care a făcut într-o lună comisioane de 1000 lei salariu), Levi, Turific Bogdan, Lucu, Cătălin, Tânăru’ și Mariana, Matincă, Lulutu, Bolba, Alex Petru, vai de capul meu ce prostie am făcut că am început să vă enumăr… Sunteți enorm de mulți oameni și … vă mulțumesc sincer.
*nu luați personal faptul că nu vă apare numele aici, este o nebunie, cred că fiecare dintre voi simte sau știe dacă ar fi trebuit să fie aici căci probabil v-am mulțumit face2face de-a lungul timpului…*
Mulțumesc oricărui om care a rezonat cu ideea Tribului, care a purtat un tricou Tribul, care a purtat o geantă Tribul, care mi-a cerut un sticker sau un flyer cu Tribul, care a dat un share … care ne-a recomandat sau chiar și folosit. Cu bune și rele … oricui și fiecăruia.
Peste ani voi citi textul ăsta și … o să râd.
“Tot nu mi-este clar de ce închizi…”
“Tot nu mi-este clar de ce închizi…” sau “Ești un fraier că închizi…” sau “Totuși, mai am eu o întrebare!” sau orice alt gând de genul ăsta-i apreciat și voi încerca să răspund frumos și argumentat și transparent… căci ăsta am fost și ăsta sunt. Sunt de găsit pe Facebook sau e-mail sau pe străzile Bucureștiului (încă).
88 comentarii
David Mitran
02/06/2016 at 21:58Trist. Trist că lucrurile se întâmplă astfel.
Îmi pare rău, Ariel.
Îmi vine în minte un citat: „we live, we learn, we move on”.
Multă baftă cu tot ce îți propui să faci în continuare. Păstrez un ochi pe tine mereu și o să am grijă să-ți transmit măcar niște gânduri bune.
Ariel
05/06/2016 at 15:28Tnx, man! :)
Mirela
02/06/2016 at 22:03Imi pare rau sa vad acest deznodamant, este de fapt un mare adevar cu jungla birocratica, mai ales daca vrei sa faci ceva corect. Ce este trist este ca nu numai in birocratie este asta, ci in orice domeniu, chiar la multi oameni care se bat cu pumnul in piept ca ei sunt Romania de maine si ca vor schimbare.
Si sunt oameni care vor sa schimbe lucrurile, sa faca altfel, sa faca bine si deja stiu multi care au luat calea strainatatii, din dezamagiri si dupa ce s-au lovit de zeci si zeci de lucruri care le-au omorat entuziasmul, speranta de fapt.
Este foarte trista aceasta postare, dar macar stii ca ai incercat tot ce ai putut, mai departe mult succes in orice vei alege sa faci.
Alex
02/06/2016 at 22:05Man, imi pare rau sa aud ca s-a inchis Tribul, dar te inteleg. Multa bafta in continuare, Ariel! Cred ca esti un om foarte misto, cum rari intalnesti :) Stay true, bro :)
Robert Hapiuc
02/06/2016 at 22:05Am citit textul si am avut aceeiasi fluturasi in stomac ca in ziua in care mi-am inchis start-up-ul. Trust me, inteleg perfect sentimentul pe care l-ai avut. Eu am facut greseala ca am incercat sa salvez start-up-ul si asta ma tarat dupa el inca cateva luni, a fost una dintre cele mai mari greseli. Felicitari ca ai avut ocazia sa spui stop din timp.
Diana
02/06/2016 at 22:22Hey, imi pare rau sa aud ca ati inchis pravalia. Eu tocmai ce ma gandeam sa apelez la voi pentru un colet, asa am aflat ca inchideti. Sper sa depasesti perioada asta cu bine, o sa mai auzim de tine si cu alte proiecte, sunt sigura :)
Bogdan Serban
02/06/2016 at 22:27Simt ca te inteleg atat de bine. Simt ca ma regasesc atat de mult in motivele tale si cum s-au rasfrans asupra ta… Diferanta cred ca o face curajul pe care tu l-ai avut facand asta 6 ani. Nu ne-am cunoscut personal dar te-am apreciat inca de la inceput pentru ceea ce ai facut, si anume ca ai deschis drumul curieratului pe bicicleta, in Romania. In urma cu cativa ani, stiind la ce nivel suntem, nici nu visam ca Romania ar putea avea un asa serviciu. Ati contribuit mult la popularizarea bicicletei si, pentru asta, jos palaria! Iti doresc mult succes in ce iti vei propune mai departe sa faci :)
Ariel
05/06/2016 at 15:29mulțam fain, Bogdan! :)
Ciprian
02/06/2016 at 22:47Poate nu relizezi, dar chiar ai schimbt ceva in Bucuresti. Tu ai dat tonul curierilor pe bicicleta, ai pornit roata. Acum ea se invarte din inertie si tu poti trece impacat la urmatoarea roata ce trebuie pornita. Mult succes in viitor ! (PS: cand vine amenda facem o strangere de fonduri, ceva tribal)
Ariel
05/06/2016 at 15:30Cirprian, sper sincer să nu fie cazul unei strângeri de fonduri. :)
Și da, ai dreptate, chiar nu realizez că am schimbat ceva în București … sper, însă, să ai dreptate și Tribul să fi influențat măcar puțin orasul acesta. :)
Merci de mesaj și susținere!
Diana
02/06/2016 at 23:19Hey, am luat un 10 la master povestind despre proiectul Tribul… Pare rău că nu mai e (chiar am apelat la serviciu de câteva ori), dar sun convinsă că revii, pentru că mi-ai spus la un moment dat că ai o mulțime de idei. Deci…acum o să iasă mai bine ținând cont de experiența acumulată.
Ariel
05/06/2016 at 15:33… <3
life
03/06/2016 at 00:06Nu pleca din tara! Daca pleaca oameni ca tine, moare orice speranta ca tara asta sa supravietuiasca. Lucrurile se vor indrepta! Ai incredere! Linge-ti ranile, fii egoist o perioada, meriti asta, bucura te de timp liber, dar intoarce te incarcat cu si mai multe idei si vise. Orice se naste are si un final: oameni, relatii, proiecte. Ia o ca atare si capul sus! Te respect si chiar te invidiez pentru ideile tale geniale :-).
Ariel
05/06/2016 at 15:34Nu plec. Nu de tot. Îmi iau o vacanță mai lungă că să dau o mână de ajutor mamei mele. Îmi țin chiria de aici… iar prietenii și sufletul cu siguranță rămân aici. Deci … nu e panică. E o pauză.
Tudor
03/06/2016 at 00:08Multă baftă în toate proiectele viitoare și sunt sigur că ai învățat lucruri cât în mai multe facultăți de stat în cei șase ani.
KorinaMS
03/06/2016 at 00:18Imi pare rau ca ai luat aceasta decizie. Dar am citit tot ce ai scris si sunt convinsa ca aceasta a fost o alegere asumata.
Te felicit pentru tot ce ai facut pana acum. Pentru curajul de a deschide. Si de a inchide.
Mult succes si soare in Anglia ;)
Ariel
05/06/2016 at 15:36Aud că ploo des p-acolo, dar facem să fie soare … :) Tnx, Corina!
Ianca
03/06/2016 at 00:23Nu am comentat niciodată aici, și sincer, nu pot să spun că am fost / sunt o mega follower, dar auzisem de Tribul, de tine, vlog-uri, chestii, cumva … lucruri colaterale.
Totuși, citind articolul ăsta, am simțit să scriu aici o fărâmă de ceva, orice: o încurajare. Indiferent ce zic ceilalți, dacă ești împăcat cu decizia ta, asta e tot ce contează. Și dacă vrei să pleci, pleacă, și poate cândva te vei întoarce și o să fie altfel.
Știu că suntem învățați că datorăm explicații oamenilor din jur, but we don’t. Baftă în orice o să faci și mersi de dușul rece cu articolul. :) The Tribe is dead, long live The Tribe! ;)
Ariel
05/06/2016 at 15:35Merci pentru comment, Ianca, mi-a picat bine. :) Cya around!
Răzvan
03/06/2016 at 00:33Băi Ariel,
Îmi pare rău că s-a ajuns aici și că te-ai lovit de toate lucrurile astea.
Cred că problemele pe care le-ai povestit nu sunt doar în România, poate doar că în Ro sunt mai alambicate și pentru că legislația e destul de proastă și din câte știu eu sunt destul de puțini avocați specializați în legile ONG-urilor. Doar că toată lumea se lovește de SSM și e destul de problematic de asigurat standardele cerute, standarde pe care nici măcar nu le știi.
Lăsând aspectele astea la o parte… îmi pare rău că ai ajuns aici cu Tribul, urmăream activitatea pe net și mi se părea foarte tare ce faci. Sunt sigur însă că vei găsi o altă idee de afacere, socială sau nu, prin care să ai iarăși impact și să schimbi cumva lumea din jurul tău.
Personal aveam impresia că și tu ești plătit din Tribul că altfel nu îmi explicam implicarea ta totală în proiect așa că felicitări pentru dedicare.
Ariel
05/06/2016 at 15:38Răzvan, nimic nu plătește cum plătește împlinirea sufletească. Iar la acest capitol Tribul plătea enorm. Până într-un punct. :)
Sigur că SSM-ul nu-i o problemă. E corect să fie nevoie de SSM. E corect că avem nevoie de legi. Altele-s problemele. Și nici măcar nu consider că acesta-i motivul principal al închiderii. E doar ultima picătură ce m-a facut să decid … :)
Merci de mesaj, cya around! :)
tudor CeMerita
03/06/2016 at 03:59Si groapa?
PS. Din pacate, statul roman in loc sa iti fie un partener, te cearta si te umileste. Asta chiar daca ai ajuns in situatia asta din cauza lui (a unei nenorocite de gropi). Am impresia ca le e mai eficient sa arate intotdeauna cu degetul spre altii, gasind vinovati, un in loc sa isi daca dracului treaba.
Ariel
05/06/2016 at 15:38Groapa e tot acolo. Cine-o s-o raporteze? Cine să se auto-sesizeze? Scuze, eu nu am acum putere să fac asta.
Marius
06/06/2016 at 13:49O curs normal ar fi:
1. Raportat groapa autorităților locale.
2. Deschis proces împotriva autorităților locale pentru daune fizice și morale pentru curierul accidentat.
3. Deschis proces împotriva autorităților locale pentru daune materiale și prejudiciu de imagine adus ONG-ului.
Doar că pentru 1-3 trebuie mulți nervi, mulți bani și mult timp.
năluca
03/06/2016 at 04:13Ariel, tot articolul ăsta sună ca și cum ai avea nevoie de o pauză. Take it and take your time. Tribul a fost un deschizător de drumuri în multe privințe, iar eu una m-am entuziasmat enorm în clipa în care am aflat de inițiativă, acum câțiva ani. Pentru că sugera o direcție valabilă în care ar trebui să meargă lucrurile în orașul ăsta atât de fucked up, în societatea asta atât de fucked up. Cât despre plecat, am avut revelația cu pricina anul trecut, când chiar am plecat, lucru ce m-a făcut să îmi dau seama că de fapt nu asta vreau, nu vreau să fiu altundeva. E greu de descris – să încerci să schimbi lucrurile aici, Aici chiar e nevoie de asta, părea [și încă pare] să fie ce “trebuie”. Birocrația noastră e o tâmpenie crasă și toată lumea știe asta și, din păcate, toată lumea e împăcată cu asta. Dar nu lăsa lucrul ăsta să fie principalul factor al deciziilor pe care le iei. Take your time, pune-te în temă, ia-ți ajutoare, pleacă dacă asta simți că vrei să faci, dar, atâta timp cât crezi, continuă ce ai început [one way or many others].
Ariel
05/06/2016 at 15:39Ai dreptate, am nevoie de o pauză și asta o să fac. Merci pentru mesaj. Apreciez. :)
Oi
03/06/2016 at 06:55Anglia e o tara frumoasa.
Ariel
05/06/2016 at 15:39România e și ea foarte frumoasă…
Stefan
03/06/2016 at 07:31Cumva gestul mi se pare egoist. Indiferent cu ce ganduri pornesti un proiect, la un moment dat devine mai mare decat tine, mai ales daca implica si alti oameni. Sunt joburi, venituri, nevoi, etc… Daca ti se ofera ocazia sa-l vinzi, sau sa-l cedezi pentru a-l mentine in viata si, prin extensie, pe cei implicati, nu vad de ce ai refuza. E solutia morala. Scapi de el, ceea ce oricum vrei, ceilalti isi pastreaza activitatea, iar cu banii luati pe el platesti amenzile si ce spui ca mai e de platit. Oamenii vor sa te ajute, si am convingerea ca ai priomit oferte de la oameni care stiu ce spun si stiu si ce potential are Tribul.
Argumentul ca “Tribul e pasioune, nu business” nu prea tine. Nu-ti omori copilul cand observi ca devine altceva decat ai sperat. Lasa lucrurile sa mearga mai departe, pentru ca situatia, oricat de urata este acum, sa nu devina un esec total.
Ariel
05/06/2016 at 15:39N-am ce să-ți răspund … :)
copila blonda
03/06/2016 at 08:51Hai să îţi spun ceva. În UK, dacă dădeai într-o groapă cu maşina şi se rupea ceva la ea, primăria îţi dădea banii. Normal, trebuia să dovedeşti chestia asta şi să te cerţi puţin, politicos aşa, dar primeai banii. Io zic, ia să dai tu statul în judecată pentru groapa aia, că eu cred că ţi-a afectat business-ul în ziua respectivă, angajatul şi echipamentul.
Ştiu, ar fi o altă nebunie şi corvoadă, însă şi statul român TREBUIE să înveţe să nu îşi mai bată joc de noi.
Cât despre amenda aia, uite, eu sunt dispusă să te ajut, ca mine sunt precis şi alţii.
Please, don!t give up! Iar Anglia e o experienţă, nu strică la casa omului. După, altfel apreciezi nişte lucruri. ;)
Ariel
05/06/2016 at 15:44Miruna, nu cunosc “modul” corect de a face “scandal-legal” pe tema gropii … Însă, chiar și cu ajutorul gratuit al unui avocat, sunte atât de resemnat…
Acum doi ani am fost amendat de un polițist. Cu un avocat mi-am zis că nu las asta să treacă așa. Ne-am judecat până acum foarte puțin timp – cu recurs, cu tot tacâmul. M-a costat timp, bani și nervi. Și ce am reușit în doi ani? Doar să-mi anulez amenda. Căci polițistul acela n-a pătit nimic. Ca să ajung la el … am multă treabă.
M-am implicat în chestii d-astea crezând că fac “ceva”. Dar mi-am luat-o în rânduri repetate. Și acum vreau doar o vacanță departe de haos. :)
Merci pentru susținere și mesaj și dispoziția de a mă ajuta. Dar pur și simplu vreau să am o experiență diferită ca să “apreciez” exact ce zici tu. Am văzut drumul parcurs de voi și sper să aibă același efect și asupra mea. :)
Ramona
03/06/2016 at 09:40Da, sunt atatea lucruri pe care le poti face, Ariel! Nu ne cunoastem, eu am auzit de tine si de Tribul probabil aproape de la inceput si te-am admirat de la distanta pentru ce faci. Ii invidiez pe tinerii ca tine, care au curaj si incearca sa schimbe ceva in tara asta. Visatorul din tine a vazut acum partea urata din ceea ce inseamna sa gestionezi o afacere, lucru care o sa te intareasca si cu siguranta o sa inveti multe lectii valoroase din asta. Indiferent ca alegi sa pleci din Ro sau nu, merita sa dai mai departe din experienta ta, celor care sunt acum de 18, 19 ani si care viseaza, asa ca tine.
Daca vei lua amenzi, asa cum mai zice cineva mai sus, si eu te-as ajuta. Poate n-ar strica sa faci public un cont in care sa putem sa donam :) Bafta multa si inspiratie, orice vei alege sa faci!
Ariel
05/06/2016 at 15:47Ramona, chiar sper să nu fie cazul unor donații … :)
Merci pentru mesaj și susținere. All good.
adiz
03/06/2016 at 10:12Felicitari pentru ca ai deschis o piata noua in Bucuresti – cea de curierat pe bicicleta. Probabil asta a fost si scopul actiunilor tale dar nu ai stiut asta pana acum. Scop care a fost dus la bun sfarsit cu succes! Poti trece la urmatoarea aventura mai implinit! Restul sunt riscurile de a fi “ahead of time”.
Adrian
03/06/2016 at 10:28Good job!
Du-te linistit in Anglia. Te poti intoarce oriccand. O sa mai inveti si pe acolo destule.
Flo
03/06/2016 at 11:58Tu ai zis :)…..Acum ceva timp am citit undeva (probabil într-o carte de dezvoltare personală) că trebuie să-mi transform orice problemă într-o oportunitate. La început mi s-a părut o nebunie! Cum să transformi faptul că nu ştii să faci contabilitate într-un avantaj?! Imposibil!
Cu timpul am început să-mi conduc viaţa după conceptul acesta. Azi sunt un zeu al transformării problemelor în oportunităţi. A fost nevoie doar de puţin exerciţiu ca să încep să văd obstacolele din calea mea precum mici oportunităţi.
Move on Ariel :)
Marian
03/06/2016 at 12:12Te inteleg Ariel – desi nu am fost niciodata implicat direct in Trib, era “in zona” in perioada cand a prins forma ideea. Si inca incerc sa-mi explic – si sa regasesc – ce a fost cu oamenii de langa noi, atunci. A fost o perioada aproape sublima, cand idei si proiecte chiar se intamplau si era usor si firesc. De atunci insa parca-i tot la vale, mai cu pauze dar nu-i deloc inspre bine. Inca ma intreb de ce…
Fruntea sus, o decizie asumata inseamna un drum nou – putere ai sa mergi pe el. Tinem pumnii si nu uita o vorba: “facem sa fie bine”.
PS – azi port cu mandrie (si oleaca de nostalgie) tricoul de la BikeWalk ;).
Ariel
05/06/2016 at 15:49Azi port și eu cu mândrie și nostalgie tricoul galben de la BikeWalk. Haha! :)
Fruntea-i sus, totul e ok. Facem să fie bine. :)
Ioana
03/06/2016 at 22:20Cred cu tarie vorba aia ca “Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita”. Si mi se pare ca asa a fost si aici. Desi ai incercat sa faci ceva pentru societate, pentru Bucurestiul super-aglomerat, societatea te-a vazut corect si cu ganduri prea bune si s-a gandit sa-ti dea dupa ceafa. Pe ideea ca e mai usor sa ii puna piedica unui om corect, ca omul corect se satura de mizerii si inceteaza sa mai faca ceva. Orice.
N-as vrea sa se arunce cu pietre in mine pentru ce urmeaza sa zic. Chiar cred ca ti-ar fi mai bine in Anglia. Sau in orice alta tara. Dar macar in Anglia ai deja o parte din familie.
Am gresit ca m-am intors. Am venit acasa cu ganduri bune, chiar daca n-am facut lucruri la fel de marete ca tine. Si in prezent sunt mai scarbita decat eram inainte de prima plecare din tara.
Ai grija de tine!
Ariel
05/06/2016 at 15:50Totul e în capul nostru. Am momente când văd tot răul din jurul meu, dar am momente când văd tot binele din jurul meu. E superb în București/România… Dar trebui să vrei să vezi că-i superb. :)
Eu o să plec puțin să mă plimb prin alte țări, să fur meserie, să învăț, să vad cum e, să fac și-un ban dacă se poate … Nu cred că-i greșit nici să pleci, nici să stai. Greșit e să nu faci ce simți poate. Ne vedem pe aici, merci de comentariu și sustinere. :)
Ionela
03/06/2016 at 22:36Inteleg fiecare cuvant…asa am visat si eu cu Tashi, ca o sa “spal” lumea ceaiului din Romania…uite ca dupa doar 3 ani am spalat eu putina…m-am sictirit dupa ce am trecut prin toate descrise mai sus. Parca scrisa la indigo povestea.. inclusiv bautul de cafea din final cu potential cumparator a fost traita pe piele mea…..eram si fan Tribu…
Eu te felicit pentru decizie, stiu cat este de greu sa o iei si apoi sa traiesti cu ea, chiar si impacat…
Ariel
05/06/2016 at 15:51Noi să fim sănătoși, Ionela, și pe viitor mai puternici și mai entuziasmați. Eu sunt sigur că o să fiu… după vacanța pe care mi-o iau acum. :)
Cya around.
Anda
04/06/2016 at 03:12Dear, asta este un fleac. Am vreo 12 ani de experienta in corporatism global lucrand de la 20. Si ei in general nu se joaca cu legea romaneasca. Si primul lucru pe care l-am invatat este sa stiu legea si sa imi cunosc drepturile. Ca angajat si ca people manager. Si e super easy. Mult prea easy ca sa te sperie. Sau ca sa te faca sa te opresti. Mi se pare trist ca idealismul sa dispara pentru lucruri atat de simple. E doar o lege, Un Cod al muncii pe care il poti citi si intelege si face risk assessment pentru business-ul tau in maxim 2 zile. Sa stii sa-ti aperi angajatii, Sa stii ce riscuri iti asumi si cum sa le manage-uiesti. Odata ce iti stabilesti baselinul legal, totul este easy. Este un proiect, este un operations delivery apoi. Aici vorbim de cost efficiency. de capex, opex si risk management. Daca ai nevoie de ajutor, mail me, pro bono. An idea deserves to leave, not die under circumstances.
Catalina
04/06/2016 at 17:35Hey Anda,
Mi-ar folosi maxim câteva vorbe cu tine. Cum aș putea să te contactez?
Am un business în care cred foarte tare și care crește de la an la an, dar trebuie să recunosc că sunt destul de multe chestiuni, law-related, pe care nu le am încă așa bine puse la punct.
Mulțumesc,
Cătălina
Tudor
05/06/2016 at 07:55Citesc de azi dimineata articolul si comentariile si credeam ca nu mai ajung la unul care sa rezoneze cu parerea mea. Este scris prea bine comentariul tau Anda ca sa mai fac si eu unul.
Ariel
05/06/2016 at 15:54Anda, să nu trăiești cu impresia că am luat decizia asta doar pentru că a avut Axelanti un accident. E doar unul dintre factori. Nici nu consider că vina este a legilor sau a statului, ci a mea. Nu m-am informat destul, având mereu altele pe cap, alte priorități, având entuziasm etc.
Eu acum nu am nevoie de ajutor pe partea asta, dar se pare că alții au. Dacă-i ajuți pe ei, mă ajuți pe mine.
Tnx for being so nice!
One love <3
donnie
04/06/2016 at 11:15Clasic, la primul esec aruncam vina pe altii si plecam din tara. Dragul meu, in viata vei avea mai multe esecuri decat succese, mai multe pierderi decat realizari. Daca vei alege drumul mai usor nu inseamna ca vei realiza mai mult. Iti recomand sa urmaresti discursul lui Al Pacino din finalul filmului Parfum de femeie ( scent of a woman).
Ariel
05/06/2016 at 15:54Donnie, am vaga impresie că nu prea știi nimic despre mine și ce fac eu. Nu-i vorba de niciun “eșec” la mijloc … Sau poate ai citit printre rânduri?
Succes.
GabRiel
04/06/2016 at 18:52Salve man! Cu bicla prin oraș :) am mers și eu pentru trib… pe la începuturi!
Chiar eram curios ce mai fac prietenii mei din țară! Acum nu mai sunt…
Părerile de rău sunt inutile! Dar, atitudinea ta față de acest șit administrativ este excelentă!
Eu personal, îți recomand să nu plătești amenzile alea și să te cărăbănești rapid din țară! Nu e rațional (și nici emoțional corect!) să plătești ceva ce nu merită!
Acum ești la o răscruce: oricum vei face, te vei căi. Dacă ți-e greu să te hotărăști, eu îți zic (mai în glumă, mai în serios!!…) să dai cu banu’!
Gândește-te că nu ești singurul care o ia de la 0 (zero!) Oportunități se găsesc, idei multe, din ce îmi aduc aminte, ai destule, locurile populate sunt pline de oameni, iar pentru fiecare dintre noi e suficient loc sub soare.
Tu, încă nu-ți găsiși locu’ ;i tocmai d’aia trei să-l cați!
Sper să văd o schimbare în bine și mai vreau să ne vedem la o bere sau la o țigare să ne povestim… până atunci rămâi cu bine și stai cu capul sus! Nu de alta dar poți auzi de vreo oportunitate…
Pace! Toate cele bune!
Radu BM
04/06/2016 at 21:17Prima data cand aud de voi, dar am citit articolul asta, ignorand link-urile, am inteles perfect si sunt de acord cu tine. Ti-ai materializat viziunea, ti-ai pastrat fundamentele oneste, ai dus Bucurestiul cu un pas in fata… poate cu mai multi – depinde de ramificatii. Daca ma intreaba cineva – eu zic ca-i bine. Cel mai rau lucru ar fi sa ramai cu “monstrul tau” pana cand nu vei mai putea spala sila de sistem de pe tine, pana cand se va transforma in sila de idealuri. Dreamers with burnouts – worst thing ever. :) Have a break, have a british tea, s-apoi vezi tu, ca stii mai bine. Cheers!
Iorga Andrei
05/06/2016 at 02:19Am observat recent ca numarul tinerilor care vor sa plece din tara , apropiati oarecum de generatia mea ( eu am 27 de ani ) , este urias , cred ca lumea pur si simplu s-a saturat sa incerce aici , de la statul prin institutii de stat si apelarea la intermediari sau cum iti place tie sa zici “buchete de flori” pana la parlamentul profund corupt care nu da legi favorabile cetatenilor si sustine coruptia.Pe langa faptul ca nu exista putere de cumparare la noi mai migreaza lumea si in alte tari , pai ce business sa mai tii , si eu ma tarai de cativa ani cu o societate , lumea e foarte pretentioasa si nu are bani , competitiv la noi inseamna sa iesi pe minus , usor usor o iau pe acelasi drum , daca nu esti dispus sa te compromiti , sa ajungi sa te urasti cand te uiti in oglinda nu poti sa performezi , e un mediu vitreg de afaceri.
Emil
05/06/2016 at 04:03Intreb altfel: poate cineva sa foloseasca brandul TRIBUL pt o chestie identica? Adica eu vreau maine sa deschid o firma identica si s-o botez tribul. Am voie? Daca nu, de ce nu?
Altfel, nu inteleg preconceptia ca daca vindeai altuia o inchidea el si ca mai bine ai inchis-o tu. Daca stii sa alegi cui i-o vinzi, ideea va prospera.
Ariel
05/06/2016 at 15:58Ai auzit de Adidas, nu? Tu porți Adibas?
Sper că ai înțeles. :)
N-ai ce să vinzi la un ONG, Emil.
Aniela Deby
06/06/2016 at 01:33Intr-un fel, încerc să înțeleg ceea ce simți. Capul sus! Ce ai reușit tu să faci în București, e o realizare imensă atât pentru serviciile de curierat, cât și pentru oraș în sine. Fii puternic! Ai reușit să popularizezi bicicletele și ai trăit 6 ani pentru Trib. Nu trebuie să oferi explicații nimănui. Contează pe indemnurile din inima ta și atunci vei ști că ai luat cea mai bună decizie. Cum ai reușit să duci la rang înalt Tribul, vei reuși de zece ori mai mult și în alte proiecte/oportunități. Dar cel mai mult contează să te simți liniștit și împlinit. Take care! Și cu toate că îmi pare rău pentru Trib, eu zic să îți urmezi visele. Să faci ceea ce simți, fără să te mai gândești ce lași în urmă. Fii puternic, toate lucrurile bune pe care le-ai făcut până acum, ți se vor întoarce înzecit. Succes în tot ce vrei să faci și nu uita, că indiferent cum e România, e acasă!
David
06/06/2016 at 08:32Well… Ariel se maturizeaza. Un pas in fata pentru el, unul in spate pentru lume.
Din pacate, cam asa functioneaza… Ca sa poti sa dai ceva societatii, trebuie sa ai grija de tine in primul rand (ca-n avion).
Ioana
06/06/2016 at 10:49Ariel, nu ai idee cat rezonez cu povestea ta! Si eu am plecat de la un copil de business pe care il iubeam tare mult si aveam planuri mari spre foarte mari, doar ca la un moment dat mi s- a parut ca s-a transformat intr-un monstru care imi acapara cu totul viata si numai fericire nu imi aducea.
Iau cu mine toata experienta acestui prim copil si sigur ma va ajuta la cresterea celui de-al doilea, al treilea ….
Ceea ce iti doresc si tie! Nimeni nu iti va lua tot ce ai invatat in timpul asta.
Mult succes!
Marius
06/06/2016 at 13:54Dacă te ajută cu ceva la moral, află că am folosit Tribul fix pentru a lupta împotriva autorităților corupte și/sau indiferente. Am depus mai multe sesizări și petiții scrise (pentru că în București totul trebuie depus în scris și cu număr de înregistrare, emailul și Internetul sunt încă niște invenții exotice) folosind serviciile Tribul. Unele probleme s-au rezolvat, altele nu, dar cred că merită să lupți mai departe. (poate după o pauză)
Narcisa - Maria
06/06/2016 at 14:26Ariel, imi pare rau sa aud de Tribul. Am livrat si eu cu voi, chiar daca sunt din alt oras si chiar m-a facut sa va recomand prietenilor din Bucuresti.
Dar, imi pare bine ca ai luat o decizie care sa te linisteasca sufleteste.
In Anglia e si soare, e si innorat. Iti recomand sa vizitezi Scotia, de fapt, incearca ssa vizitezi cat de mult poti. :)
Drum bun si drumuri bune!
alexandra
06/06/2016 at 16:09Am citit doar doua articole pe blogul tau. Unul in care spuneai de ce vrei sa ramai si in care optimismul cu privire la viitorul tarii asteia era mai puternic decat orice argument si acum unul la polul opus. Din pacate antreprenoriatul in Romania poate sa te aduca aici si imi pare rau sa vad omorat entuziasmul initial.
Imi pare rau sa vad ca un om care porneste si cu o bucata de altruism o afacere ajunge la punctul la care spune ca nu mai poate. Si imi pare rau ca multi oameni, foarte multi oameni care ar putea face ceva pentru tara asta ajung sa fie dezamagiti de realitatea traiului in mocirla romaneasca.
ioana
06/06/2016 at 17:04imi pare rau sa aud de Tribul. Sper sa ai parte de liniste in perioada urmatoare!
Capul sus!
rivi
06/06/2016 at 18:54succes. Tine-te de vlog! ah, si poti face asta si din Anglia ;)
Andrei
07/06/2016 at 13:57Îmi pare rău să aud asta dar ai explicat clar de ce închizi Tribul. Ti-am citit cartea “Cartea asta se vinde precum pâinea caldă” și pot sa spun ca m-a impulsionat sa fac si altceva în afară de serviciu. Așa am intrat în afiliere și de multe ori am vrut sa renunt – putin sustinut de sotie, timp puțin care imi rămâne de stat cu fetița mea de 5 ani, Facebook îmi închidea conturi de facebook (afiliere prin spam pe grupuri, deh, ce se poate) – dar mereu m-am gândit la tine și la ce ai scris în carte! Nici acum nu renunț, sper! deși timpul meu liber în afară serviciului normal este din ce în ce mai puțin. Trebuie sa trec la nivelul urmator – un site. Au trecut 2 ani jumătate și continui…
Sigur vei găsi ceva ce sa faci pentru ca ai zis u ca ai multe ganduri/idei/proiecte!
Dar prima data ia-ți o vacanta…
Capul sus!
Adrian
08/06/2016 at 06:06Experiența asta e gold mine. O să te propulseze mai târziu :)
Alexandru
09/06/2016 at 20:54Din punctul meu de vedere e ok ce faci :) trăim într-o țară în care „antreprenorii” nu se opresc din muls de cât în momentul în care vaca, moare. Ceea ce nu e cazul tău. E o chestie de viziune și sunt sigur că vei avea multe alte proiecte de genul pe care le vei gândi mult mai bine față de Tribul :) Viziunea este cea mai importantă :) Multă baftă :)
Farcas Gelu Danut
11/06/2016 at 00:05Esti bine? Sper ca totul este OK.
Ce ai invatat din experienta asta? Mai precis, ce ai invatat din experienta asta si iti va folosi in viitor pentru un alt proiect, fie ca va fi noul Tribul, fie va fi altceva.
Daca abandonezi (e dreptul tau, desigur) mie mi se pare ca a fost totul degeaba.
Paul
12/06/2016 at 20:00Iti multumesc ca ai impartasit aceasta experienta Ariel.
Orice esec este doar un pas mare catre succes.
Asa ca… succesul tau se apropie :)
Un fost client
12/06/2016 at 22:49Am citit cu interes povestea ta. Din multe puncte de vedere rezonez cu ea, din altele nu. As vrea sa spun ca nu este o decizie inteleapta sa-ti inchizi “business-ul”, dar nu o pot face. De ce spun asta? In momentul in care iti asumi ca vrei sa parcurgi un drum de antreprenoriat, trebuie sa iti asumi si responsabilitatea a ceea ce urmeaza dupa. Ai inceput de tanar o afacere, chiar daca a fost gandita ca un act de binefacere si un aport de frumos intr-un oras trist si dedicat masinilor. Pentru asta, ai tot respectul. Ai dat tonul la ceva nou, ai stabilit un precedent. Pentru un tanar de 19 ani care a visat, este un pas mare si un succes de necontestat. Dar din nou, nu este o scuza sistemul birocratic din Romania pentru lipsa asumarii de responsabilitate. La 19 ani, poti spune ‘nu am stiut in ce ma bag si nu sunt facut sa stiu tot ce am nevoie ca sa pot functiona ok’. Dar dupa ce au trecut anii si asa cum l-ai pus tu pe roate, a mers, in nici un an nu ti-ai pus intrebarea “ce se poate intampla daca am un curier care moare intr-un accident in timp ce este angajat la mine?” Poti da vina pe cine vrei tu sau pe sistemul de cacat din tara noastra. Iti dau dreptate, 50%. Este un sistem de cacat, iar un antreprenor cu greu isi croieste drum prin hatisul birocratic si aberant al statului. Imi pare rau ca oamenii care au fost langa tine de la inceput si cel care te-a luat “sub aripa lui” nu te-au informat despre chestiile legale si imi pare rau ca tu, personal, nu ti-ai pus aceste intrebari si nu ai gandit in viitor. Un lucru pe care ar trebui sa il inveti din toata experienta ta cu Tribul si daca-ti doresti sa activezi ca un deschizator de drumuri si minti aka antreprenor, este ca intotdeauna sa pui raul inainte si sa te gandesti de 10 ori la toate scenariile posibile si imposibile. Orice risc pe care ti-l iei trebuie sa fie un risc calculat si asumat.
Si indiferent cum vor merge lucrurile de acum inainte pentru tine, ar trebui sa fi recunoscator ca nu ai o viata de om pe constiinta. Pentru ca asta, prietene, ti-ar fi ruinat toata viata. Restul sunt doar bani, nesimtiti, si acte. Semnat: un fost client si un antreprenor mai batran.
Simona
13/06/2016 at 08:00Scopul tau a fost atins in proportie de 100%. Tu ai spus de la inceput ca nu ti-ai dorit sa castigi bani din proiectul asta, ci sa schimbi intr-o oarecare masura Buc. Pai, exact asta ai facut. Ai spus ca acum sunt mai multe firme care fac acelasi lucru, dar, care au probabil ca obiectiv si sa castige bani. Misiunea ta a fost indeplinita.Tu nu ti ai dorit neaparat sa castigi bani. Daca Cineva a decis ca nu mai e nevoie de tine intr-un asemenea proiect, accepta asta si mergi mai departe, inventeaza altceva care sa ajute Buc sau tara, de ce nu. Dar macar de data ac fa un plan mai bun in care sa incluzi si castiguri financiare. Vei fi mult mai folositor si altora in felul ac. Eu in locul tau as da si “bomboane” daca as sti ca de pe urma lor as ajuta un oras, sau, inca o data, o tara! Pe de alta parte, e mult mai simplu sa nu te implici, dar nu cred ca e genul tau. Asa ca, spor cu urmatorul proiect!
lilni
13/06/2016 at 23:01Am decis de abia azi sa iti scriu pentru ca mi-am dat seama ca imi lipsesc vlogurile tale. Apropo, sa stii ca datorita tie si a filmuletelor tale am decis sa imi iau bicicleta. Iar acum sunt o biciclista infocata prin oras. :)
Sper sa treci de perioada asta mai dificila si sa revii, ne e dor de tine!
o femeie
22/06/2016 at 11:17Mai Arielule, te citesc de cand erai in liceu si scriai. Mai pe sarite te citesc. Tu ce ai facut acolo nu e afacere, e un vis !!
Ai facut cum ai simtit cu Tribul tau! Ca nimic nu era logic si cifrele nu erau pe ideea de business. Acum fa tot cum simti.
Nu uita sa tot scrii. Ca esti mare, mare OM. Un om asa cum imi place sa am in orasul meu. Ai facut un oras mai bun si asta nu e un vis, e o realitate.
Ariel
22/06/2016 at 21:31<3
România Review
22/06/2016 at 21:51În cele mai multe cazuri, decizia corectă este generată de primul instinct. Peste un timp, atunci când o să te gândești la Tribul, vei zâmbi… cu gura până la urechi.
A fost o plăcere să te cunosc ; chiar am învățat unele lucruri de la tine … și pentru asta îți mulțumesc!
Marian
23/06/2016 at 08:11Pe mine m-ai facut sa schimb masina pe bicicleta, in drumurile mele prin ,,Stana lui Bucur”