European CSR Lessons (Ziua 1), ediţia 2012

Deşi anul trecut am fost prezent la European CSR Lessons şi am aflat o tonă de chestii tari, anul ăsta am reuşit să ratez conferinţa. Neintenţionat, desigur.

Dar, noroc cu domnişoara Ana, care a relatat pentru oamenii interesaţi (şi mai ales pentru mine! merci Ana, apreciez enorm!) ceea ce s-a întâmplat în prima zi de eveniment.

Deci, iacătă aici, cu sinceritate maximă, ce mi-a scris Ana:

Azi am fost la European CSR Lessons şi, ca dovadă – în locul badge-ului personalizat pe care nu l-am mai primit până la urmă – am să povestesc eu cum a fost. Sau, mai bine zis, ce am reţinut pentru că, dacă aş fi ştiut de la început că urma să fiu reporterul de serviciu, aş fi luat notiţe mai cu sârguinţă în loc să mâzgălesc un soare, valuri şi alte dorinţe subconştiente.

Nu ştiu cum a fost anul trecut (mă iau numai după relatările de aici), însă fiecare zi este structurată în două sesiuni de studii de caz pe o temă majoră – azi au fost Reducerea impactului de mediu şi Servicii şi operaţiuni responsabile – iar ultimele două ore din program sunt dedicate unei dezbateri la care este invitat să contribuie şi publicul – azi, despre criza economică, progres tehnologic şi responsabilitate.

De la Karl Resel (Denkstatt Austria), pe care l-a prezentat un pic Laura Sgârcitu de la Coca Cola HBC, am reţinut doar că pentru a produce o sticla de 0.5l de Coca Cola se folosesc în medie 35l de apă (!) – vorbind aici despre tot consumul, de la irigarea trestiei de zahăr până la spălarea sticlelor şi îmbuteliere. A mai povestit despre cum ei au catalogat apa consumată în trei categorii – Blue, Gray şi Green, în funcţie de modul şi scopul în care este utilizată – şi despre studiile făcute în mai multe ţări din Europa unde există fabrici de Coca Cola pentru a vedea câtă apă se consumă, în ce fel şi cu ce impact asupra mediului. În Grecia se consuma cea mai multă apă şi parcă imediat după urma România. Ei zic că lucrează acum la strategii de reducere a consumului de apă în Grecia şi Spania – eu una nu-mi amintesc să fi dat vreun exemplu concret, dar era dimineaţă şi abia îmi începusem cafeaua.

Ingo Nissen (Sonae Sierra) – un neamţ care lucrează pentru o companie portugheză în România, aşa cum s-a prezentat – ne-a arătat nişte imagini faine din LOOP 5, un mall tematic de pe lângă Frankfurt care – dacă îmi amintesc bine – este carbon neutral. Pe lângă dotarea cu panouri solare, senzori de mişcare pentru a economisi lumina şi apa, câteva dintre soluţiile sunt de-a dreptul simple, uşor de implementat şi nu necesită costuri suplimentare. De exemplu, încurajează folosirea maşinilor în comun prioritizând locurile de parcare – maşinile cu mai mulţi oameni parchează mai în faţă, şoferii singuri, mai în dos – iar magazinele care închiriază spaţii în mall plătesc o taxă mai mică dacă optează pentru colectarea selectivă a deşeurilor, decât dacă ar folosi pubele comune – ceea ce face ca totalul deşeurilor reciclate şă ajungă undeva peste 70% – uau. Ei au dat o mână de ajutor la reducerea costurilor de energie în River Plaza din Rm. Vâlcea, unde investiţia iniţială de vreo 70.000 euro a generat economii de vreo 50.000 euro pe an … din nou, uau.

După primul mall, am aflat şi despre primul ulei din lume carbon neutral de la Aglaia Ntili (Centre for Sustainability & Excellence). Foarte simpatică, dar un pic nepregătită în prezentare şi poate şi o idee emoţionată, ea a vorbit despre carbon offsetting, deşi nu prea a ştiut explice, la o întrebare din public, cum au cuantificat cantitatea de emisii economisită prin iniţiativele companiilor despre care povestea (Gaea, Grecia şi Paellinas, Cipru). Mai în glumă, ne-a spus şi că ar fi mai ok pentru mediu dacă am bea uleiul de măsline produs fără emisii de carbon în loc de Coca Cola – eu una zic că nu e cazul să facem şi din protecţia mediului ceva de care să ne fie greaţă.

Înainte de prânz, Barbara Janker (WWF International) ne-a povestit un pic despre parteneriatele lor durabile cu unele companii pentru protejarea biodiversităţii şi pentru încurajarea investiţiilor în proiecte „verzi”, iar apoi a trebuit să răspundă la întrebarea jenantă venită din sală „Are you active in any of the Eastern European countries? And when are you coming in Romania?” – no comment. Iar prima rundă s-a încheiat cu un îndemn destul de impulsiv din partea moderatoarei, Raluca Fiser, de a „ne trezi” şi de a fi mai îndrăzneţi şi participativi – asta în contextul în care oricum nu se luau decât două sau trei întrebări pentru fiecare invitat pentru a respecta programul…

Mi-aş fi dorit ca cea de-a doua sesiune să fie aşa cum a anunţat-o şi Dragoş Deheleanu, cel puţin la fel de interesantă ca şi prima, însă mie una mi s-a părut mai lălăită şi mai plictisitoare, în ansamblu.

Georgiana Mirela Mincu (BCR) a prezentat proiectul pilot de finanţare a întreprinderilor sociale – ale cărui premise mi s-au părut ok, însă cifrele finale nu m-au impresionat: din ce îmi amintesc, numai 6 proiecte au fost, de fapt, finanţate şi, în plus, nu am avut niciun exemplu concret. La final, în loc de întrebare, o tipă de la Asociaţia Cuţu-Cuţu spera să obţină consultanţă ad-hoc de la invitată, când de fapt, ceea ce voia ea era ideea de business cu totul. Şi deşi deja se depăşise timpul, s-au mai luat două întrebări, în lipsa vigilenţei cu care ne obişnuise prima moderatoare.

Următorii trei speakeri nu m-au impresionat – Esther Hougee (Sustainalytics) a vorbit (mult) despre industria de cacao (citit cocoa, cum se scrie), despre creşterea cererii – cu în jur de 3% pe an, parcă – şi scăderea producţiei – din cauza tehnicilor de agricultură rudimentare folosite – şi despre câteva iniţiative Mars şi Nestlé de a ameliora situaţia. UniCredit a dezamăgit (şi anul acesta!) la capitolul prezentare – Sebastian Mărcuşanu a fost invitatul care mi-a plăcut cel mai puţin – prezentare încărcată, vorbă multă despre bănci şi drepturile omului, lipsa unor studii de caz complete (or fi fost cât timp nu mai eram eu atentă?)

Laura Crow (Vodafone Group) a fost mult mai ok şi a vorbit despre serviciile de mobile health – SMS for Life, un parteneriat cu Novartis în Tanzania, a reuşit să reducă numărul de decese cauzate de epuizarea şi distribuţia ineficientă a stocurilor de medicamente pentru malarie de la 26% la 0.8% – în sfârşit, ceva concret. Iar colega sa de la Vodafone România a vorbit despre parteneriatul cu SMURD şi despre sistemul de transmitere a informaţiilor din ambulanţe către spitale în timp real pentru a obţine asistenţă calificată imediată de la distanţă. Proiectele Vodafone chiar mi-au plăcut.

Însă speaker-ul meu preferat a fost John Aston (AstonEco Management), care a aruncat un lighean cu apă rece peste feţele noastre şi ne-a trezit – nu la propriu, bineînţeles. A vorbit despre cum criza economică se trage, de fapt, dintr-o criză socială, cum „criză” înseamnă „schimbare” şi despre cum soluţiile de responsabilitate socială se găsesc pe teren, nu în săli de confierinţe. A fost acid, a dat exemple clare – unul negativ, al companiei austriece Strabag, care a încercat să se spele pe mâini de iresponsabilitatea filialei sale din România şi unul pozitiv, Eden Project (http://www.edenproject.com/) – a readus în discuţie profesionalismul, responsabilitatea individuală şi nevoia de a ne schimba felul în care gândim (sau nevoia de a începe să ne folosim creierele, cum i-a cam plăcut să repete). După aplauzele publicului, cred că nu doar mie mi-a plăcut de el.

Din păcate, nu am putut rămâne şi la dezbatere – deşi John Aston mai că mă convinsese să îmi schimb programul – însă aştept cu nerăbdare ziua de mâine, în care focusul va fi pe comunităţile locale, incluziune socială şi implicarea stakeholderilor. În rest, mâncarea a fost bună – mi-au plăcut pateurile – păcat de problemele cu microfoanele din sală care încetinesc un pic flow-ul discuţiilor şi, Ariel, dacă anul trecut ai venit cu bicicleta şi te-ai supărat că n-ai avut unde să o laşi, ei bine, anul acesta este un ţarc de biciclete şi a fost gol. Aşa că hai!

---