Există lucruri în viață pe care n-ai cum să le scoți din cap… Cu cât depui mai mult efort ca să le scoți, cu atât mai tare acele lucruri se vor zbate prin capul tău și îți vor “domina” prezentul. Sună prea dur?
Uite un exemplu simplu: nu pot să-mi scot din creier parfumul cu care se dădea directoarea școlii. Era un parfum cu un miros incredibil de puternic – atât de puternic încât puteam să știu când intră în clasă fără să ridic privirea din caiet.
Acum, la 10 ani distanță, uneori merg pe stradă și simt acel miros de parfum. Impactul este incredibil: îmi uit toate gândurile și încep să privesc în jur în căutarea directoarei. Automat.
Revenind: când aveam 11 ani n-aveam un grup pe Facebook cu prieteni, dar aveam cel mai cool grup de prieteni din fața blocului. Eram adunați de la mai multe scări – habar n-am cum ne întâlnisem cu toții. O tipă stătea chiar la câteva străzi distanță…
N-aveam telefoane și nu ne sunam nici pe fix, dar reușeam să ne sincronizăm și să ne întâlnim zilnic “pe afară”. Acum, când mă gândesc, mi se pare incredibil ceea ce făceam. Când cineva din grup lipsea mergeam la scara lui și îl sunam la interfon. Dacă nu mergea, ne duceam până la ușa lui. Îi forțam părinții să-l lase să iasă cu gașca “pe afară”.
Când “Facebook-ul pica” (adică vremea de afară nu ne permitea să stăm în fața blocului) aveam soluția alternativă – stăteam în scară. Ai crede că niște puști de 11-12-13 ani au nevoie de spațiu ca să se joace – dar noi reușeam să stăm ore bune într-o scară de trei pe patru.
Și am ajuns la scara blocului pentru că acolo micul Ariel a avut parte de primul său sărut. Cel mai prost sărut din univers … dar asta contează mai puțin.
Și în viață există lucruri pe care n-ai cum să le scoți din cap … Cu cât depui mai mult efort ca să le scoți, parcă cu atât mai tare acele lucruri se vor zbate prin capul tău și îți vor “domina” prezentul. De fiecare dată când trec prin fața acelei scări de bloc (bine că nu era scara blocului meu!) am niște amintiri atât de vii și de puternice… Pentru câteva clipe mă îndrăgostesc de copila aceea cu care nici n-am ținut legătura până în ziua de azi. Pentru câteva clipe mă mut din prezent în trecut și-mi revăd copilăria pe fast-forward, îmi revăd toți prietenii și toate chestiile faine pe care le făceam prin scara blocului sau prin fața blocului.
Și aș putea să termin textul ăsta zicând că copiii din ziua de azi sunt cauze pierdute. Stau toată ziua pe internet și nu știu cât de important este să te săruți în scara blocului …
… dar sora mea, Eden, are 12 ani. Și deși este dependentă de smartphone-ul ei, dependentă de aplicațiile alea, dependentă de selfie-uri – ironia este că-și petrece timpul tot în scara blocului cu o gașcă de amici.
Nu știu, dar ghicesc că deja a avut parte de primul sărut franțuzesc printr-o scară de bloc.
Eden, dacă citești asta … să știi că sărutul ăla, oricât de prost, o să tot apară în viața ta. :)
Am scris textul ăsta din două motive:
1. recent m-am mutat din blocul în care mi-am petrecut o bună parte din anii de până acum și, ca tot ce-i bun în viață, nu știi cât de valoros este un lucru până nu-l pierzi… vecinii din noul bloc nu răspund la salutul meu, nu sunt de treabă, nu îmi mulțumesc când le țin ușa și nu îmi sar niciodată în ajutor. intru în bloc ca un străin, deși sunt aici deja de peste trei luni.
mereu când merg la mama în vizită am un sentiment de calm – aceleași trei trepte de la intrare, aceleași cutii poștale din care încercam să furăm scrisori când eram mici și aceiași vecini care mă știu de când aveam un metru și douăzeci (acum sunt doar puțin mai înalt)…
2. pentru că CIF face o campanie prin care vrea să curețe scările de bloc și pune oamenii să-și amintească despre momentele despre care am scris eu mai sus. video-ul ăsta a stârnit toate sentimentele de mai sus:
Și, de fapt, am scris textul ăsta ca să înscriu scara de bloc în care am copilărit și în care acum copilărește sora mea…
… Eden, abia aștept să îți faci un blog și să te apuci de scris! :)
Oricine poate să își înscrie scara de bloc în campania CIF aici (era să scriu “Scara de blog”) – dar alături de înscriere este rugat să share-uiască și o poveste.
5 comentarii
Dragos
18/02/2015 at 08:24Frumoasa poveste si este bine ca, spre deosebire de alte povesti inventate de alti scriitori pentru a se inscrie in cine stie ce concursuri, aceasta este adevarata. Succes!
Anda
18/02/2015 at 09:46Am simtit gol in stomac..nu stiam ca inca te gandesti asa la copilaria noastra. Pe langa muuulte chestii..sti de ce imi este dor? Mai ti minte convorbirile pe balconul/geamul intern? :))))
Ariel
18/02/2015 at 10:28Ală era telefonul nostru mobil… :D
doru
18/02/2015 at 11:41Foarte frumoasa povestea. Am copilarit si eu prin scari de bloc, dar din pacate n-am avut parte de niciun sarut :))
Paul
20/02/2015 at 01:40Si ce povesti se mai teseau la lumina lampii cu gaz (pe care bunicul o stergea cu hartie de ziar) sau la lumanare, atunci cand se oprea curentul… Ce cuceriri mai faceam la coada la oua la Gostat, cand lasam cate o vecinica de scara cu nasul pe sus sa se bage in fata noastra… si ce daca mai comentau aia din spate? “Ce vrei domne… e gagica-mea, i-am tinut rand”
La coada la butelii de aragaz? La Aprozar?