Fiecare dintre noi schimbă lumea din jurul lui

De câteva luni tot întâlnesc tineri care mă uimesc. Când zic tineri, mă refer la oameni care au între 14 și 18 ani. Cei de 20 deja nu mă mai uimesc…

Despre Tan, un tip din Berlin, am scris deja aici. Am crezut despre el că-i un “specimen” aparte, asemeni unui Pokemon rar (ca să vorbesc în limbajul timpurilor noastre), dar m-am înșelat … în afara faptului că, într-adevăr, are acces la niște unelte mai “scumpe” (ca bani), nu este mai deștept sau mai deschis ca alți tineri de vârsta lui din România.

Este ora 18:42. Acum 12 ore mă trezeam din somn și mă pregăteam să plec spre gară. De la gară urma să iau un tren spre Brașov. La ora 12:30 am ajuns în ceea ce se numește “Țara lui Andrei“. Am stat câteva ore în Țara lui Andrei, mai exact în Tabăra Meseriașilor, și acum sunt, din nou, în tren. Sunt în drum spre casă și scriu rândurile astea direct din suflet.

A fost o excursie scurtă, de o zi. Am stat mai mult în tren decât am stat la Andrei. Dar mai bine scurt și intens decât deloc, nu?

În Tabăra Meseriașilor erau azi 50 de liceeni din județul Gorj ce aveau în comun dorința de a învăța, de a evolua și de a schimba lumea. Când zic “a schimbat lumea” nu exagerez… unii vor să schimbe doar lumea din jurul lor, alții toată Lumea. Ambele situații sunt de apreciat.

În tabără (care ține 7 zile) ei învață tot felul: de la noțiuni de antreprenoriat, niște public speaking, cum să te prezinți la un interviu, care-i faza cu socializarea – pe scurt: fix acele lucruri ce nu ai cum să le înveți de la școală, ci doar din viața reală.

D-aia mi se pare că taberele de copii sunt o invenție absolut genială. E o simulare a acelui moment ce apare imediat după BAC sau facultate … acel moment când dai cu capul de realitate, te panichezi ca naiba și nu înțelegi mai nimic.

Destul despre context. Fapte acum:

Am fost martorul unui joc interactiv – căci majoritatea activităților sunt interactive și informale (din nou, nu vom găsi asta în școala românească prea curând) – în care cei 50 de copii au fost puși să ia, pe rând, rolul de “potențial” angajat și rolul de angajator.

S-au făcut două șiruri mari de copii, față în față. Stânga angajatori, dreapta ceilalți. Fiecare angajator primea o hârtie pe care i se spunea ce “job” are de oferit celui din fața sa.

M-am băgat și eu în joc cu rolul de angajator. Pe hârtia mea scria că trebuie să angajez un partener cu care să fac design interior. Erau câteva indicații despre pregătirea pe care trebuie s-o aibă angajatul pe care-l caut. Pe baza informațiilor trebuia să pun întrebări vreme de 30 de secunde ca să îmi dau seama dacă vreau să angajez, ipotetic, omul din fața mea sau nu.

În fața mea era o fată de vreo 15-16 ani, cred. “Madi” scria pe stickerul ce-l avea lipit pe piept.

“Bună, Madi. Eu sunt Ariel, încântat.”, zic cu mâna intinsă.

“Mădălina, încântată.”, răspunde ea dând noroc cu mine.

Și deși am 25 de ani m-am blocat puțin. Chiar dacă-i un joc, ce naiba s-o întreb pe Madi?

“Ai experiență în domeniul amenajărilor interioare?”, o întreb timid.

“Da! Am mai lucrat la trei case până acum în diverse echipe.”, răspunde ea fulgerător de repede, intrându-și extrem de bine în rol.

Mă blochez iar. Wow, joacă tare tipa. Acum ce o întreb?!

“Cum preferi programul de lucru? Fix, 8 ore, zilnic sau?”, întreb ca un fraier, neștiind ce întreabă un angajator deși am mai angajat oameni la viața mea.

“Prefer să lucrez pe proiect, atât cât e nevoie. Nu pot spune că prefer programul fix…”, din nou, fulgerător și cu încredere.

Ok, poate-i un joc stupid din anumite puncte de vedere … dar din 10 minute de joacă și un nou potențial angajat la fiecare 30 de secunde am tras niște concluzii foarte clare despre ce caută și ce vede, de fapt, un angajator la mine. Ceea ce automat înseamnă că și copiii cu care am jucat au acum un reper despre o realitate pe care aveau s-o cunoască ceva mai târziu în viață, probabil cu maxim de emoții.

Dar ăsta-i un exemplu punctual și poate puțin sec.

Pe Gabi, un alt potențial angajat, l-am întrebat din nou despre cum preferă programul de lucru, fix sau flexibil.

“Dacă luăm niște pauze de țigară, facem cum vrei tu!”, mi-a zis el sincer și cu zâmbetul pe buze, parcă mândru că a făcut o “glumiță”.

“Fumezi?!”, întreb șocat, uitând că amândoi jucăm niște roluri și că probabil că în realitate nu fumează…

“Pot să mă las dacă reprezintă o problemă.”, continuă el rapid.

Am început să râd de situație. Am apreciat devotamentul lui. I-am zis că l-aș angaja, pe loc.

Există oameni care vor să “schimbe lumea”. De obicei li se dă în cap și li se zice că nu vor schimba lumea. Cel puțin nu pac-pac, deodată, într-un mod masiv. Și-s de acord, dacă nu ești Mark Zuckerberg sau Elon Musk sau naiba mai știe ce om genial căruia i s-au aliniat planetele, este destul de greu să schimbi lumea.

Dar eu cred că fiecare dintre noi schimbă lumea din jurul lui. Iar lumea din jurul fiecăruia dintre noi este, de fapt, “lumea”. Filosofic puțin, nu? Scuze.

Oamenii din spatele acestor copii, cei ce investesc timp și energie în Tabăra Meseriașilor, de la voluntari la angajați, de la traineri la invitați, sunt toți niște oameni absolut incredibili, care pun suflet.

În cele câteva ore petrecute acolo am cunoscut o mână de oameni care ar putea schimba lumea asta radical. Dacă i-am pune sus, la conducere țării noastre, ar face din România cea mai cea țară.

Dar nu-i nevoie să facem asta. Ei deja schimbă lumea din jurul lor și tocmai ziceam mai sus că la asta se rezumă, de fapt, schimbarea “Lumii”.

Am tot respectul și toată aprecierea pentru acești oameni. Am mai povestit și mai zic o dată: eu am fost în tabere de copii de la vârsta de 11 ani și mi-a schimbat radical viața chestia asta. În ultimii 7 ani de viață am fost și eu profesor și am încercat să “educ” interactiv și informal. Și cred cu tărie că mi-a ieșit. Nu știu dacă mi-a ieșit. Simt că mi-a ieșit.

Mi se pare “wow” cum în 3 ore petrecute în locul potrivit, starea mea de spirit generală s-a schimbat. Sunt obosit ca naiba aici, în tren, dar … dar “cred”. Cred că “noua generație” vine tare din urmă cu inteligență, cu deschidere, cu unelte, cu acces. Și mă bucur enorm.

Am mai scris din Țara lui Andrei și aici, acum 2 ani.

Sper din suflet să revin anul acesta și să stau mai mult. Urmează și un mic vlog de acolo.

Schimbă lumea din jurul tău și vei schimba Lumea. A zis cineva asta vreodată? Cred că da, căci îmi sună tare cunoscut … Ah, Ghandi zicea că schimbarea începe cu tine. El era și mai filosof ca mine…

Văd Bucureștiul în zare. Ce zi superbă.

PS: Am și o variantă video din care reiese starea mea de bine și entuziasmul maxim de după vizita povestită mai sus. Tot în video apar scurt “Madi” și “Gabi”. :)

---