În rest, despre cum am făcut cunoştinţă în budă cu un idol de-al meu…

La lansarea documentariului am fost invitat într-un pub din Bucureşti. La intrare mi-au confiscat mobilele şi orice alt aparat ce poate să-mi indice ora. Ştiam că am intrat în pub pe la ora 22.

De vreo 10 ori m-am căutat disperat în buzunare şi aproape am strigat: “MI-AM PIERDUT MOBILELE!” (căci am trei mobile în buzunare de obicei) şi apoi îmi dădeam seama că le-am lăsat la intrare.

De vreo 3-4 ori am simţit nevoia să dau un SMS sau să scriu ceva pe Facebook. Imposibil.

Iar după două beri băute am simţit nevoia să merg la budă. Budă cu noroc, căci, la pişoar, idolul meu, omul care-şi dă logout, Bogdan Şerban.

Neputând să-i fac o poză în timp ce-şi făcea una din nevoile primare, s-o dau la Cancan şi să fac un ban cinstit… sau să scriu pe Facebook: “OMG, sunt cu Bogdan Şerban în budă!“… i-am zis direct, aşa, ameţit după două beri, pierdut în timp (căci habar n-aveam cât era ceasul): “Bogdan, te las să-ţi termini treaba, dar apoi vreau să facem cunoştinţă.“

Şi Bogdan s-a întors, aşa, de la pişoar, doar cu capul, să vadă care-i idiotul care se bagă în seamă în budă… şi şoc: “Salut, Ariel, facem cunoştinţă imediat.”

Ş-atunci, precum o femeie, m-am udat tot. Nu mai conta că de câteva ore nu ştiam cât e ceasul, nu mai conta că n-aveam Facebook, nu mai conta că băusem mai mult de două beri, deşi reuşeam să mă auto-conving că numa’ două am beut… Bogdan, Bogdan Şerban, omul acela de care-mi place aşa mult, în timp ce se pişa, la propriu, în pişoar, cu mine în baie, m-a recunoscut! Mi-a zis pe nume!

Ce poţi cere mai mult de la viaţă?!

I-am replicat spontan: “De unde ştii cine sunt?” şi mi-a răspuns că dreadurile m-au dat de gol.

Nu ştiam că-s aşa un trademark dreadurile astea.

După ce s-a spălat pe mâini şi am ieşit din budă am schimbat două vorbe. Nu îmi amintesc dacă i-am zis ce mult îmi place de el, dar … faptul că l-am salutat în timp ce-şi ţinea “prietenul” în mână cred că zice multe despre mine. N-am vrut să ratez ocazia!

Apoi i-am zis: “Vreau să-mi fac o poză cu tine!“, de parcă eram cea mai mare fană a sa. Dar, ducându-mi mâna spre buzunarul unde-mi ţin de obicei HTC-ul mi-am dat seama că n-am cu ce să-mi fac poză.

Fail.

Dar da, documentarul e minunat. Şi Bogdan este excepţional. Şi Grolsch face treabă bună.

Îmi place ce se petrece p-aici.

---