„Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost” – asta-i ceea ce se numește “Legea lui Murphy” și este super-cunoscută.
Multă vreme am crezut că legea asta-i o simplă vorbă, ce a circulat printre oameni, asemenea unui mit urban.
Dar de fapt Murphy e pe bune. E un om. Sau, în fine, vorba lui, dacă ceva poate merge prost, o să meargă: a fost un om. Acum este, din păcate, una cu pământul.
Îl chema Edward Aloysius Murphy și “junior” pe deasupra. Și a trăit între 1918 și 1990.
A murit cu doar câteva luni înainte să mă nasc eu. Lucru care mă pune pe gânduri – dacă-s reîncarnarea lui?
Lasând posibilitatea unei reîncarnări la o parte, domnul Murphy a declarat în 1948 despre asistentul său că „Dacă are vreo posibilitate de a greși, o va face”. Și atunci Murphy a devenit un om demn de citat, constant.
De când îți pică pâinea cu unt de pe masă cu fața-n jos până când ai un exament și profesorul te lasă să te folosești de manual, dar tu ți-ai uitat manualul acasă, Murphy este omul care a prezis totul. E un geniu, aș zice.
Și cum totul poate merge prost, în aceeași direçtie o să meargă și acest text: Dacă Murphy are o lege, eu de ce să nu am? Legile lui Ariel!
De doi ani și jumătate încerc să fac pe antreprenorul. Am o mică afacere socială de curierat pe bicicletă. Ca la taxiuri, curieratul necesită un dispecerat. Cum altfel ar putea un client să-ți spună că vrea să-i ridici un colet de cine-știe-unde?
Ei bine, fiind afacerea mea, și fiind la început de drum, cine să răspundă la telefon dacă nu eu? Și uite așa eu răspundeam la telefon și tot cu mine te trezeai în fața ușii.
“Tribul, bună ziua. […] Acum trimitem un curier!”
Și plecam! Căci n-aveam curieri.
Ce se întâmpla imediat ce ieșeam pe ușă? Suna din nou telefonul. Era o nouă comandă.
“Acum trimitem un curier!”
În drum spre prima livrare, suna iar telefonul. Oprește-te din pedalat, trage pe dreapta, răspunde.
“Acum trimitem un curier!”
Și așa începe legea lui Ariel – asta-i legea numărul unu: “O livrare nu vine niciodată singură.”
În fine, perioada grea a trecut și cu timpul mi-am permis să iau cu mine niște curieri care să facă livrări, iar eu să mă concentrez pe partea antreprenorială și telefonică.
Mă trezeam dimineața și mă duceam să-mi fac igiena matinală. Ce se întâmpla FIX atunci? Suna telefonul și ratam apelul.
Azi aproape că am deprins un complex. Nu pot să mă duc la budă fără mobile. De frică că fix atunci vor suna.
Și da, știu, întrebarea pe care o ai acum în cap este: “Și dacă faci treaba mare, răspunzi la telefon?”. Ei bine, dragul meu, asta-i frumusețea antreprenoriatului și al secolului 21. … Mi s-a întâmplat. Dar nimeni n-a aflat niciodată. Până… acum.
Și asta-i legea numărul doi: “Telefonul va suna exact în acele situații în care nu vei putea răspunde, pe deasupra, tot atunci, apelul va fi și mai important ca niciodată.”
Și, desigur, mai există acele nopți în care stau până târziu și sunt trezit de un apel de la un client…
… și oricât mi-aș drege vocea înainte să răspund, toți cei care mă apelează, desi eu răspund cu “Tribul, bună dimineața!”, ei răspund cu: “Auăleo, mă scuzați, e prea devreme?”
DAAAA, E PREA DEVREME! SCRIE MARE DE TOT PE SITE CĂ ÎNCEPEM PROGRAMUL LA 10 Și ACUM ESTE 10 FĂRĂ 3 MINUTEEEE!!!
Ultima lege este: “Clienții tăi, indiferent de domeniul tău de activitate, vor avea nevoie de tine fie înaintea programului tău de lucru, fie după el. Foarte rar atunci când îți oferi tu disponibilitatea.”
Dar, așa-i când pornești ceva al tău. Trebuie să faci de toate. Și uneori e greu, dar distractiv și amuzant.
Comentează