Zilele trecute m-am speriat de carantinarea de la ora 20:00 și am zis că-i un bun moment să fug de la oraș la munte, ceva cât mai îndepărtat de civilizație și ore de carantină, ceva cu curte mare, foc de tabără și sentimentul de libertate pe care-l aveam înainte de pandemie.
Și așa am ajuns prin Crai, zona Plaiul Foii – nu știam dacă se poate urca pe munți, auzisem că-i zăpadă, dar eram gata să încerc.
Ei bine, luni, la ora 11:00, la final de martie, nu urca nimeni munții de pe acolo.
Eram eu și cei doi prieteni cu care am fugit la munte … și pădurea.
Atât.
Ce-mi place la a face efort susținut este că you get to space out – adică la un moment dat nu mai stai de vorbă cu oamenii din jur, că trageți tare să urcați, să respirați, și atunci urcarea devine ceva aproape meditativ.
Am pățit asta și când am pedalat pe distanțe foarte lungi – sunt sigur că-i la fel și pentru alergători.
Ei bine, urcând prin zăpadă, nemaivăzându-mi prietenii-n “oglinda retrovizoare” (vorba vine) – îi lăsasem oleacă-n urmă căci mi-a plăcut să urc în alergare o perioadă – m-am trezit singur.
De-a dreptul singur-singur.
Eram eu și liniștea pădurii și a muntelui – care nu-i chiar liniște, e mai mult un vuiet constant, dacă închideam ochii nu mi-era clar dacă-s la munte sau la mare și aud valuri.
M-am simțit mic.
Nu că n-aș știi că-s mic, dar, și mic și singur, într-un ocean de alb din care ies copaci verzi – efectiv am avut la un moment dat senzația că sunt într-un joc, într-o realitate virtuală, și cumva m-am spawnat acolo.
Mi-am curățat apoi un lăcaș, pe un copac doborât, cât să pun fundul jos pe ceva mai puțin ud decât zăpada și ca să-mi aștept prietenii din urmă.
În liniștea aia, cumva, mi se filtraseră toate gândurile așa cum mă chinui periodic să mi le filtrez când ÎNCERC să meditez. Zic ÎNCERC pentru că simt că încă nu-mi iese bine.
Mi-am scos din ghiozdănel carnețelul și pixul și mi-am notat un monolog din cap, un șir de gânduri venite fix de nicăieri, fix atunci.
Când suntem mici suntem fascinați de tot ce-i în jurul nostru. Asta ne hrănește sufletul și creierul angro. Dar fascinația aia, curiozitatea, frumusețea descoperirii, toate astea încep să dispară când te bagi în rutină. Și asta, simt eu, că nu ne face bine. Rutina te face eficient, dar degeaba eficient dacă nu și fascinat. Rutina nu oferă entuziasm… Iar entuziasmul e benzină.
Când am ridicat privirea din carnețel, mă ajungeau din urmă prietenii.
Am scris două pagini mici pline de chintesențe, pe un subiect așa, oleacă filosofic, care cred că mă măcina de ani buni.
Eram alt om când am interacționat iar cu ei.
E cert: trebuie să-mi fac o rutină din a explora natura și a fi fascinat de ea ca un copil. Îmi face cel mai bine.
Am urcat apoi până la refugiul Șpirlea, unde am stat vreo oră și jumătate în soare, zicând repetitiv, pe rând: “Doamne, ce frumos e aici!” – Doamne, ce frumoasă e viața!
Asta-i cea mai recentă trăire a mea cu mama-natură, cu o pădure, cu o conexiune de care mi-era dor.
Sper că ți-am făcut poftă – mie-mi plouă-n gură să fug iar la munte acum, că am scris.
Scrie și tu o poveste despre păduri >>
Vodafone face un audiobook numit “Vocea Pădurii“, în care adună cele mai faine povești și trăiri cu și despre păduri.
Dacă ai o poveste pe care vrei s-o dai mai departe, te aștept în comentarii cu ea.
Pentru a fi selectată și inclusă în audiobook, tine cont de următoarele reguli:
- să nu fie sub formă de dialog.
- să fie originală / autentică.
- și să nu fie mai lunga de 10 minute dacă este citită / format audio.
Cele mai faine povești vor fi selectate atent.
Haida, sper să ne ajuți să facem vocea pădurii auzită. :D
Am scris toate astea pentru că Vodafone România tocmai face Prima Pădure Smart – uite aici un video care explică asta frumos:
Pe scurt: au plasat și vor plasa niște “urechi” în pădurile noastre, care odată conectate la un AI (inteligență artificială) vor anunța autoritățile instant oricând se aude vreo tăiere ilegală.
Conceptual, mi se pare o soluție genială și apreciez enorm că există o astfel de mișcare în România.
Cam așa arată un dispozitiv:
Haide cu povești faine despre păduri!
Comentează