Mai există şi oameni buni pe lumea asta!

Aţi văzut serialul “My name is Earl”? Dacă da… KARMA is for real! (Dacă nu… apăi să ştiţi că-i tare bun serialul!)

Pe scurt: Am intrat în viteză în magazinul de la colţul blocului ca să-mi cumpăr un Pepsi la 2.5 litri (da, da, consum aşa ceva). În magazin mai erau vreo 2-3 clienţi. La casă o doamnă era deja cu produsele. M-am pus langa ea, aşteptând cuminte să-mi vină rândul. Văzând totuşi care mai multe produse, mi-am lăsat Pepsiul pe tejghea şi am făcut un pas la stânga să iau şi ceva dulce de pe un raft care era la un metru distanţă.

În clipa în care am revenit pe poziţia iniţială (am făcut pasul înapoi), lângă doamna cu produsele, a venit şi un cocalar cu două pungi de seminţe. S-a uitat puţin la mine şi s-a aşezat în spatele doamnei din “faţa” mea. Fizic nu s-a pus în faţa mea, ci a făcut o nouă coadă la casa de marcat direct în spatele primului client…

Când doamna din faţa mea a plecat, s-a grăbit el să-şi arunce seminţele în faţa casieriţei. Am vrut să-i zic că-i prost, dar nu i-am zis nimic. Eram chill. M-am abţinut. Nu mi-a păsat. Nu ştiu de ce, căci în mod normal aş fi sărit la gâtul lui!

Casieriţa s-a uitat la el, apoi s-a uitat la produsele mele şi la mine, el i-a zis: “Acestea doar.” (ca şi când… casieriţa s-ar fi gândit că Pepsiul era tot al lui) şi atunci KARMA a apărut!

Casieriţa spre cocalar: “Dar el era înaintea ta, ai răbdare.”

Şi cu un calm maxim casieriţa a luat produsele mele (care erau la capătul tejghelei – deci nu în faţa ei, precum seminţele cocalarului) şi mi-a cerut cei noua lei optzeci. I-am dat zece lei şi i-am urat o seară bună. Mi-a urat şi ea o seară bună. Am plecat zâmbind sec.

Cocalarul n-a scos niciun sunet. A tăcut şi a stat statuie. Nici nu m-am uitat la el.

O iubesc pe casieriţa asta. FUCKING RESPECT!

---