Masa de prânz cu picioarele-n nisip – [de pe Instagram]

Povestea-i scurtă: eram cazat la un hotel, în Grecia, la 100 de metri de plajă. Trei mese pe zi.

Mesele nu erau groaznice, dar după 2-3 zile de mâncare care se repetă ți se taie. Și începi să-ți pui întrebări: “Băi, sunt în Grecia și ăștia nici măcar o salată grecească nu-mi dau, o brânză feta, ca să nu mai zic de un tzatziki … ce naiba e în neregulă cu ei?”

Am fost de 3 ori în Grecia. Sau de 4. Și mereu m-a impresionat faptul că mâncam MULT și îmi plăcea la nebunie. Iar eu, pentru cei care nu mă cunosc, sunt cel mai sclifosit om de pe Planeta Pământ.

Mănânc puține chestii. Și sunt foarte-foarte picky.

Într-una dintre zile mi-am zis că dau skip la masa de prânz de la hotel și halesc la o tavernă de pe plajă. Căci erau vreo 4-5 taverne la 100 de metri de hotel.

Merg cu un amic, găsim o tavernă cu mese de plastic puse direct pe nisipul de pe plaja, ne așezăm, vine un chelner minor (era foarte tânăr, părea minor), cerem un suc și îi zicem să revină ca să ne decidem la mâncare.

Un minut mai târziu vine un domn, cu burtă, zâmbăreț, îmbrăcat la cămașă, impecabil. Nu arăta ca un chelner.

“Where are you from? France?”

Puțin speriat, neînțelegând unde-i chelnerul meu minor, îi răspund că suntem români.

“Ooo, yes, Romania!”

După câteva “How do you say Hello in Romanian?” ne-a întrebat dacă știm ce vrem să mâncăm.

Eu îi zic că vreau souvlaki de pui (frigărui).

“Aaa, we don’t have chicken souvlaki. Just pork souvlaki.”

Îi zic că mănânc doar pui, și deschid iar meniul.

“But … no problem, we can make. No problem.”

“You can make chicken souvlaki for me?”

“Yes, yes!”

Impresionat de-a dreptul, mă uit la amicul Liviu, cu care venisem la tavernă, și îi zic: “I-auzi, bă, îmi face pui, deși nu-i în meniu, ești nebun?”

Răspunsul lui Liviu a fost: “I also want chicken souvlaki.”

“No problem. Yes, chicken! Anything else?”

Îi cer cartofi prăjiți lângă pui.

“No problem, souvlaki comes with fries. Included!”

Eu impresionat iar.

Mai cer un tzatziki, să simt că-s în Grecia … și aia a fost.

Să recapitulăm: masă de plastic pusă pe nisip. Picioarele mi-erau în nisip. Apa era la 10-15 metri de mine. N-aveau puiul meu în meniu, dar s-a oferit un gras ciudat, ce ulterior am realizat că-i omul care deține taverna, să îmi facă special …

Ce pot să cer mai mult?

A fost cel mai bun pui mâncat vreodată. Am stat o oră la tavernă și, în timp ce haleam, scoteam sunete de plăcere – atât eu, cât și Liviu.

Când am cerut nota de plată chelnerului minor, a venit tot grasul. Ne-a scris pe o hârtie: 8+8+5 = 21 euro. Și ne-a dat-o. Ăla era bonul.

I-am dat 25.

N-are sens să transformi cei 25 de euro în lei. Pare scumpuț la prima vedere. Dar experiența? Dumnezeule!

Poza e făcută înainte să cerem nota de plată.

Liviule, ce decizie bună am luat! :)

---