Ne-am mutat împreună, acum ce facem?

Sunt cu Corina de mult. Ani. Cu toate astea, încă descopăr zilnic chestii despre ea și probabil că și ea încă descoperă lucruri neașteptate despre mine.

În mare parte, însă, ne-am obișnuit unul cu altul. Știm să ne enervăm reciproc dacă-i cazul, știm să ne iertăm dacă-i cazul, știm să avem grijă unul de altul …

Se fac două săptămâni de când, într-un final, s-a întâmplat. Nu a mai venit ea la mine și nu m-am mai dus eu la ea … ci ne-am mutat împreună.

Apartament de două camere + un balcon închis foarte-foarte fain, pe care îl numesc “biroul meu” pentru că are un birou mare, aer condiționat, jaluzele faine … nu ai zice că-i balcon, ci un fel de ‘cameră de lucru pentru Ariel’.

Și dacă ne-am mutat împreună ca să ne fie mai bine, să petrecem mai mult timp împreună, să ne cunoaștem mai bine, să avem intimitatea noastră … ei bine, află că scriu aceste rânduri din sufrageria în care mi-am petrecut ziua singur. Și ce-i fain este că-s gol pușcă. Ea a plecat la 8 dimineața de acasă.

Dacă în prima săptămână mă ruga să mă trezesc cu ea la 7:30 ca să plece la 8:00, acum a început să plece fără să-mi mai zică să mă trezesc cu ea.

Mereu mi-am dorit să stau în casa mea ca să pot să fac tot ce nu puteam să fac acasă cu ai mei. Mereu, dar nu știu din ce motiv, mi s-a părut interesant să pot sta gol pușcă prin casă. Și cum Corina este plecată 12 ore pe zi sau mai mult de acasă … stau gol pușcă destul de mult.

Zilele trecute a intrat preotul peste mine în casă. A avut mare noroc că nu m-a prins gol.

Ah, și aici este prima masă gătită și mâncată în noua casă, în sufragerie, pe jos (era mai comod decât pe canapea). Nu eram gol pușcă.

Ne-am mutat împreună și facem dragoste când vrem și unde vrem. Asta-i fain… recunosc. Dar deja ne-am plictisit. Și încă nu-s două săptămâni pline de locuit împreună.

Seara ne uităm la filme în sufragerie, singurul loc în care avem TV. Adormim pe canapeaua extensibilă și Corina mereu insistă să ne mutăm în camera “noastră”.

Avem o cameră în care avem un pat matrimonial și un dulap. Eu o numesc “camera irosită” pentru că nu fac nimic în camera aia. De fapt … îmi țin hainele în dulap. Ocazional dorm acolo – atunci când se supără Corina că dorm în sufragerie.

Toată viața am dormit pe canapea și mi-e greu să mă obișnuiesc cu plăcerea unui pat matrimonial în care avem loc amândoi și ar mai fi loc și de un menage a trois – dar n-am curaj să-i zic asta. Eu-s obișnuit să mă doară spatele în fiecare dimineață și să-mi intre soarele în ochi și să aud tramvaiul de pe Pantelimon zilnic, începând cu 5 dimineața. Așa sunt eu obișnuit să mă trezesc – tot acest cumul de lucruri duc la “trezirea mea matinală”.

Dar acum avem o cameră în care este BEZNĂ toată ziua. Avem niște jaluzele opace. Este cald și bine și avem un pat demențial. La 7, când sună alarma, am impresia că-i miezul nopții și vreau doar să dorm mai mult. Camera irosită nu numai că-i irosită, dar mă face să fiu și neproductiv!

Bucătăria… e o plăcere. Îmi place când gătim împreună. Ea vorbește despre ce-a făcut peste zi, eu mă prefac c-o ascult, la final mâncăm și nu spălăm vasele. … Oricât de prost gătim avem mereu impresia că a ieșit bine mâncarea și avem un sentiment de împlinire ciudățel.

Toată ziua suntem atenți la curentul electric pe care-l folosim – să nu lăsăm becuri aprinse în urmă că cine-știe cât ne vine curentul… Corina are o problemă și cu celălalt curent, căci cu orice ocazie închide toate ușile din casă. Avem ușă între bucătărie și hol, între hol și sufragerie, între sufragerie și alt hol, între hol și camera irosită, între sufragerie și biroul meu … ȘI INSISTĂ SĂ LE ȚINĂ ÎNCHISE PE TOATE!

Toată viața mi-am dorit să fac sex fără să am grijă să fie ușa închisă și încuiată și acum ne mutăm doar noi doi într-un apartament și tot închidem ușile după noi? Ca să nu o tragă curentul… cică.

Și bun, ok, ne-am mutat împreună… și după doar două săptămâni încep să cred că ne plictisim. Urmează să ne permitem să flatulăm unul în preajma celuilalt și zici că ne-am căsătorit acum 35 de ani. Slavă Domnului că Corina este foarte sensibilă și consideră că ar fi foarte scârbos să fim CHIAR atât de deschiși unul față de celălalt…

… dar azinoapte, la 3 dimineața, când m-a apucat o burtă de zile mari sunt absolut convins că m-a auzit. Ea și tot blocul. Mâncasem ceva gătit de ea pe la 9 seară. Ceva ce era chiar bun … dar am simțit eu nevoia să adaug humus. Mare greșeală.

E fain, e frumos, îmi place – mai ales de domnul proprietar… despre care deja aș putea scrie o carte. Sau de administrator (da, Corina, azi l-am cunoscut pe administrator, dar tu n-ai cum să știi că ești plecată toată ziua!).

Va urma. Că n-am mutat nici 50% din lucrurile d-acasă.

PS: Ceva e foarte ciudat în blocul ăsta – aud țipete și bocănituri și bubuituri absolut toată ziua și din absolut toate direcțiile. Dar abia-abia dacă am văzut zilele astea un vecin – în scară, prin lift, pe undeva…