Neînfricatul Costel, şofer de autobuz mititel – (un soi de reportaj foto dintr-o tabără foto)

Cum ar fi ca într-o zi în care pedalezi calm prin Bucureşti, aşa cum faci de obicei, să te întâlneşti cu nişte oameni veseli ce stau în jurul unui mic autobuz vai de capul lui, care abia aşteaptă să plece undeva pe lângă Braşov pentru patru zile, să facă fotografii… Şi atunci ei să-ţi zică: “Hai cu noi, bagă bicicleta în autobuz şi hai cu noi!“.

Iniţial am crezut că ei glumesc sau că vor să facă impresie bună. Dar 30 de minute mai tâziu au reuşit să mă convingă să plec cu ei, totalmente spontan, într-o tabără foto de patru zile pentru care nu eram deloc pregătit. Şi când zic “deloc”, mă refer la faptul că în aceste patru zile am avut la mine doar următoarele: o carte (neinteresantă, pe care nici n-am citit-o în autobuz), un lacăt de legat bicicleta, bicicleta, un hanorac şi un fular. Atât.

Aşa că de patru zile sunt undeva pe lângă Braşov şi mănânc fotografie pe pâine!

(asta fac oamenii dintr-o tabără foto când aşteaptă mâncarea…)

Şi deşi în toate aceste zile m-am plimbat prin tot felul de locuri şi am făcut câteva sute de fotografii, am hotărât ca reportajul meu foto să fie despre şoferul nostru, eroul acestei minunate tabere, şi ceea ce făceau fotografii prin autobuz… Căci în aceste patru zile am stat vreo 20 de ore în el.

(Aci este domnul Şuţu, cu sponsorul la gât…)

(Corina, foarte expresivă – un fel de anti-reclamă la Lidl-ul din fundal.)

(Socializarea se face prin iPhoane, deşi suntem unul lângă altul. S-a stat pe Facebook în draci toată această tabără!)

(Domnişoara Andreea, facebooking!)

(Aceaşi domnişoară Andreea, de data asta rămasă fără baterie la mobil, pozând…)

(Şeful din lanul de secară. El este omul care ne-a comentat pozele şi al cărui aparat foto mi-a provocat febră musculară.)

(Probabil cea mai bună poză din această serie, vedere din autobuz, undeva la înălţime, pe serpentine. Costel, şoferul, nu clipeşte.)

(Cu serpentina la vedere.)

(Calm, uneori conducând cu o singură mână, alteori conducând cu ochii închişi, Costel este cel mai tare şofer pe care l-am văzut vreodată!)

(Acesta-i mititelul autobuz, calul călărit de Costel, pozat la înălţimi la care n-a mai fost niciodată şi la care probabil nici nu va mai ajunge.)

Costel (nu ştiu cum îl cheamă cu adevărat, dar îmi inspiră un “Costel”) este omul care ne-a adus din Bucureşti, omul care ne-a dus în satul Măgura, pe cel mai incredibil drum pe care am fost până acum, pe nişte serpentine groaznice… omul care ne-a dus în satul Şirnea, omul care nu ne-a înjurat când am întârziat în jur de 60 de minute la fiecare “întâlnire” cu el…

El e omul care, deşi nu ştia cum se ajunge în toate aceste locuri, ne-a “livrat” cu succes, aşa boemi şi pasionaţi de peisaj cum eram.

(I-am zis că-l admir şi că din punctul meu de vedere e un şofer genial. I-am cerut să-mi pozeze oleacă şi asta a ieşit.)

(Costel cu capul în nori, probabil se plictisea cât noi ne plimbam haotic, pozând tot ce prindeam prin cele două sate pe care le-am vizitat.)

(Uneori pe traseu credeam că autobuzul o să clacheze, că o să-i cadă roţile sau că o să ne răsturnăm pe vreo serpentină. Ajunşi în Măgura am simţit o victorie imensă. Apoi am observat numărul mititelului…)

(La final de zi, Costel a venit să ne ia de unde ne-a lăsat, adică din mijlocul nimănui, din satul Şirnea, un loc ce seamănă cu … raiul? Iată-l, acolo, mititel, în mijlocul dealurilor fioroase.. ah, ce metafore, ce limbaj, mi s-a urcat fotografia la cap!)

Am, repet, sute de fotografii. Animale, peisaje, oameni, poveşti. Dar… mie cel mai mult îmi plac poveştile pe care le trăiesc eu. Să-mi fie iertată aroganţa. Povestea acestui Costel şi a autobuzului său m-a marcat.

A fost o tabără spontană şi super-reuşită. Am testat Nikon S9300 şi Nikon D3. Mi-au plăcut ambele la nebunie.

Să tot plec cu bicicleta la drum, zic!

---