Bălării

nevoi

prima data cand profesoara de psihologie a zis in clasa a 10-a ca sexul e o nevoie primara am ras… iar dupa o criza zdravana de ras am realizat ce-a zis.

traiesc niste momente ciudate pe care le scriu de la o tastatura straina si foarte enervanta.

mi-am futut, vorba aceea, tot timpul liber cu diverse prostii si cu diversi prosti. sunt suparat pe mine si nevoia mea primara in momentul asta e sa opresc timpul, sa-l fac sa stea in loc cat eu ma decid asupra unor chestii absolut irelevante.

vreau sa fac atat de multe chestii deodata – unele imorale, altele ilegale – si le fac… le fac pe toate ca apoi sa-mi dau seama ca pic in depresii idioate de nu mai stiu de mine. de cand cu motivonti n-a mai fost vorba de depresii (ce erau, apropos, foarte des intalnite in viata mea cand luam roaccutane).

ziceam ca scopul meu in viata e sa fiu fericit – poate un scop ce in ziua de azi nu e tocmai nobil (ca pe vremea lui Aristotel, cica), ci mai de graba un scop ce ma face sa par foarte egoist… dar problema e ca e foarte aiurea ca dupa mult de timp fericire sa te simti nefericit. si stau si analizez: cum naiba am ajuns aici? si sa-mi bag picioarele daca stiu! nu stiu. habar n-am. dar nu-i bine. tot sistemul meu de valori s-a dus la mare.

am nevoi noi, ciudate: acum, 1:35 noaptea, cel mai tare simt nevoia sa urc pe bicicleta si sa plec spre o directie necunoscuta sa vad unde ajung. daca asta simt inseamna ca-s nervos. auto-analiza. ma controlez. nu plec. sunt las, stiu, stiu.

am nevoi ciudate. vorbesc cu persoane cu care nu vorbesc de obicei si fac chestii pe care nu le fac de obicei. am dorinte noi si pur si simplu uit de responsabilitatile ce le aveam pana acum vreo 2 zile.

si simt nevoia sa dau niste pumni unor oameni. nu, nu soferilor, nu primarilor, nu oamenilor prosti, enervanti… nu oamenilor ce ma displac, ma injura, nu ma inteleg, cred ca-s un idiot… ci unor oameni atat de apropiati…

in momente ca astea nici nu stiu ce trebuie sa fac de fapt. sau ba da, stiu, dar nu prea pun in practica. tare astept momentul in care “fericirea”, sub forma ei cea mai bruta, se va comercializa. nu, nu droguri, nu prostii. fericirea, chiar asa.

cred ca odata ce voi apasa “publish” voi fi inteles de ce unii oameni au bloguri anonime: pentru ca nimanui nu-i pasa de cacaturile astea.

sa fie intr-un ceas bun. in 9 ore trebuie sa fiu la primaria municipiului bucuresti sa vorbesc despre bikewalk.

is defect. be right back //


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

Vezi alte comentarii: