Poveşti

Noi, supravieţuitorii…

Noi, supravieţuitorii...
Cum ar fi ca într-o zi oarecare să vină la uşa ta nişte soldaţi, să te legitimeze şi apoi să te scoată cu forţa din casă? Să te arunce apoi într-o maşină înghesuită şi să te ducă într-un loc de care n-ai mai auzit… Toate astea fără să apuci să-ţi iei rămas bun de la nimeni, să-ţi iei ceva bagaj la tine, să… nimic.

Cum ar fi ca apoi să te forţeze să munceşti toată ziua şi în schimb să-ţi dea doar o bucăţică de pâine? Cum ar fi să vezi cunoştinţe ucise pentru nesupunere? Cum ar fi să dormi în acelaşi pat plin de mizerie împreună cu alţi 9 oameni? Cum ar fi? Ce miros ai simţi? Ce gust ai avea în gură? Ce sunete ai auzi?

Imaginaţia este una dintre cele mai puternice atuuri pe care le avem noi, ca oameni. Deşi ne putem imagina o imensitate de lucruri, nu o să ne putem niciodată imagina ce a fost de fapt Holocaustul.

Între 11 şi 17 milioane (sursă) de oameni de diverse naţionalităţi, religii şi etnii au fost ucişi în timpul Holocaustului. Șase milioane erau evrei. Șase milioane e un număr. Greu de imaginat chiar şi el. Înseamnă aproximativ de trei ori populaţia Bucureştiului. Imaginează-ţi că toate cunoştinţele tale din Bucureşti n-ar mai fi. Şi încă de două ori pe atât. Groaznic? Puţin spus.

În curând se împlinesc 70 de ani de la sfârşitul Holocaustului. Supravieţuitorii lui pleacă de pe această lume, dar, spre fericire, de data asta pe o cale naturală, firească, nu ucişi cu brutalitate. Martorii acestui eveniment controversat dispar. Acum, mai mult ca niciodată, apar teorii ale conspiraţiei ce spun că de fapt Holocaustul n-a avut niciodată loc.

“Supravieţuitorii” Holocaustului suntem acum noi, cei ce am avut străbunici sau bunici implicaţi. Noi – evreii, ţiganii, sârbii, polonezii… Care, chiar dacă n-am avut nicio rudă implicată direct, am avut etnia, religia sau naţionalitatea implicată în Holocaust.

Străbunica mea, Clara Segal, apoi Clara Cunea, s-a născut la 8 februarie 1910 la Brăila, într-o familie de 12 sau 13 fraţi. Am cunoscut-o când avea aproape 85 de ani. O vârstă înaintată pentru unii, dar nu şi pentru ea.

Din cei 12 sau 13 fraţi, bunica mea, fiica lui Clara, îşi aminteşte doar de Moise, fratele cel mare, Itzic, Leib, Herş, Ţila, Ana, Bernard şi Deborah. De restul nu voi afla probabil niciodată nimic.

Ţila este încă în viaţă, în Bucureşti, la un azil de bătrâni dedicat evreilor. Este foarte în vârstă. Nu mă recunoaşte. Dar ştie că exist. Bernard locuieşte în Brazilia. Nu cred că ştie nimic despre mine. Itzic, Leib şi Deborah sunt în Israel, încă în viaţă. Iar Herş a murit de mult, în Brazilia, unde avea toată familia. Moise a dispărut odată cu începerea Holocaustului.

Clara, străbunica mea, a murit la 1 septembrie 2006, la vârsta de 96 de ani, în Israel. Acolo unde, probabil, trebuia să moară.

Am amintiri puţine cu “mamaie Clara”, cum îi zic dintotdeauna. Când eram mai mic jucam cu ea şah şi table. Eu eram un copil de şase-şapte ani. Ea deja era o comoară, o istorie, o viaţă. Eram prea mic să o “valorific” la maxim şi singura mea relaţie cu ea era strict de joacă. Îmi amintesc totuşi că bunica uneori o certa pe mamaie Clara pentru că trişa.

Mamaie Clara, în stânga. Eu, pe la vârsta de șase ani, în mijloc. Iris, sora mea mai mică, trei ani, în dreapta. Aproximativ 1997.

Mamaie Clara, în stânga. Eu, pe la vârsta de șase ani, în mijloc. Iris, sora mea mai mică, trei ani, în dreapta. Aproximativ 1997.

“Hai mă mamă, tu trişezi cu copilul ăsta? Aşa faci şi la azil?”, îmi amintesc foarte clar cum îi zicea.

Uneori vorbea lucruri fără sens, alteori îşi ascundea pensia… Sunt amintiri punctuale pe care le am cu ea.

Dar îmi dau seama acum că de fapt n-am apucat niciodată să o cunosc.

Mamaie Clara n-a fost de la bun început “mamaie”. A fost o evreică foarte puternică. Era în floarea vârstei când Hitler s-a decis să ucidă evreii. A locuit în Bucureşti alături de soţul ei, Leibu (care şi-a schimbat numele în “Arie” odată ajuns în Israel – de aceea pe mine mă cheamă “Ariel”), undeva pe lângă actuala Piaţă a Naţiunilor Unite. Ozi, Suzana, Frida, Silvia, Liliana sunt cei cinci copii pe care i-au lăsat lumii. Frida este bunica mea.

A fi evreu în Bucureşti nu era o problemă înainte de Holocaust. Dimpotrivă, evreii se ajutau, locuiau în comunităţi, ştiau să facă un ban cinstit şi să trăiască bine. Ştiau cum să se ajute de tradiţie ca să rămână uniţi. Şi asta, desigur, nu doar în Bucureşti, ci oriunde în lume.

“Tăticu lucra cu tata-mare (străstrăbunicul meu), care avea un atelier de tinichigerie unde lucrau trioare la moară – ştii ce înseamnă?”, îmi poveşteşte bunica prin Skype: ea în Israel, eu în Bucureşti. Ştie că scriu un text despre mamaie Clara şi Holocaust.

“Tăticu a lucrat mult timp cu el ca să ne crească. Eram totuşi cinci fraţi. Tata-mare avea casă pe Intrarea Obştei, iar noi am locuit lângă, undeva, cu chirie. A fost dărâmată casa când Ceauşescu a construit Casa Poporului.”

Mamaie Clara a fost fiica lui Brana şi Rahmil Segal. Să-mi mai zică mie cineva că “Ariel” este un nume ciudat! Bunica mi-a tot povestit cum Brana şi Rahmil “erau o familie tradiţională, dar nu exagerată. Ţineau sărbătorile în familie, împreună.” Familia lui Leibu, adică a tatălui bunicii mele, era mai religioasă: “În partea lui tăticu erau mai habotnici – chiar aveam doi veri de-ai lui tăticu care erau rabini.”

Dar prin 1940 a urmat ceea ce mă face pe mine astăzi să scriu acest text. “Pe tăticu îl căutau pentru a-l lua pe viaţă la puşcărie, dar el se ascundea în pod la tata-mare, la Brăila.” “Uneori soldaţii ne aduceau bomboane şi ciolocată ca să zicem unde se ascundea tăticu. Eram mici şi pentru noi totul era un joc.” “Silvia (sora bunicii mele) mai zicea uneori prostii. Dar aveam grijă să nu-l dea de gol pe tăticu.”

Eu și mamaie Clara.

Eu și mamaie Clara.

Străbunicul meu, Leibu, născut la 7 noiembrie 1907, deşi căutat intens de legionari, n-a fost găsit şi deportat niciodată. Dar povestea tot nu are final fericit. Precum am zis la început, mamaie Clara avea un frate pe nume Leib. Coincidenţa face că acest frate al ei era în vizita la Bucureşti când soldaţii au venit, din nou, în cautarea străbunicului meu cu acelaşi nume, care era încă ascuns în pod, la Brăila.

Leib, fratele lui mamaie Clara, a fost deportat pentru coincidenţa de nume. Bunica îmi povesteşte cum soldaţii au zis: “Ei, şi ce dacă nu îl cheamă “Leib Segal”… Îl cheamă “Leib” şi este în casa voastră!”

A fost dus în Transnistria, la muncă, la ghetou, alături de “Unchiul Eli, fratele lui tata-mare. Acolo au stat vreo doi ani de zile. Când s-au întors, au adus un câine cu ei. Îl chema Hîrtop.”, îmi zice bunica din ce-şi aminteşte.

Dar în Bucureşti n-a fost chiar linişte şi pace. În ianuarie 1941 au fost distruse cu topoare sau incendiate mai multe sinagogi evreieşti. Alţi zeci de evrei au fost arestaţi şi pur şi simplu torturaţi, fără un motiv anume. Aleşi la întâmplare, mulţi au fost împuşcaţi. 90 de evrei au fost împuşcaţi în pădurea Jilava. 15 evrei au fost împuşcaţi în abatorul capitalei şi apoi au fost puşi, dezbrăcaţi, pe cârligele folosite, în mod normal, pentru vite. 1274 de prăvălii, ateliere şi apartamente evreieşti au fost grav devastate. Dar astea sunt … doar numere.

Printr-o minune, căci altfel nu pot să-mi explic, familia mea a scăpat fără incidente majore.

După episodul Holocaustului peste care familia mea a reuşit să treacă relativ uşor comparativ cu alte câteva milioane de persoane, a urmat Israelul – salvarea evreilor.

Pe 14 mai 1948 s-a semnat Declaraţia de Independenţă a statului Israel şi pentru evreii din Europa acest fapt era o imensă victorie. Pe data de 1 aprilie 1966, Clara şi Leib, străbunicii mei, au plecat în Israel. “Avea Răducu o lună.”, îmi poveşteşte din nou bunica. Răducu este tatăl meu.

Doi ani mai tâziu au plecat şi fraţii bunicii mele în Israel pentru a reîntregi familia.

Fotografie din iunie 2015 – bunicii și Liliana în vizită în București

Noi, supravieţuitorii...

Iar în 1990 au plecat şi ei, Frida şi Cirel, bunicii mei, alături de părinţii mei. Acolo m-am născut, direct într-un război. Pe 3 ianuarie 1991 începea Războiul din Golf, iar 21 de zile mai târziu mă năsteam eu.

Dar statul Israel n-a rezolvat complet problema. De-a lungul anilor şi până în prezent, Israelul a fost într-un continuu război cu vecinii săi arabi. Ieri, 18 iulie 2012, a avut loc un atac terorist în Bulgaria asupra a trei autocare cu turişti evrei, israelieni. Se anunţă momentan 7 morţi, 9 dispăruţi şi aproximativ 30 de răniţi. Din nou numere.

Mulţi ani mi-a fost predat Holocaustul ca un pur masacru. Mi-a fost predat prin numere: între 11 și 17 milioane de victime – din care: 600 de mii de sârbi, 500 de mii de ţigani, 250 de mii de persoane cu handicap, 200 de mii de masoni, 200 de mii de polonezi, 15 mii de homosexuali, 5 mii de martori de-ai lui Iehova şi aproximativ şase milioane de evrei.

Nu putem vizualiza atâţia morţi. Nu putem să realizăm cu adevărat ce înseamnă asta. Este atât de mult încât pare ireal.

Dar întrebarea mea este: cum? Cum a fost posibil? Cum s-a ajuns în situaţia asta? De ce s-a permis?

Răspunsul este: indiferenţă. A durat ani de zile ca puterile mondiale să îşi întoarcă privirea asupra crimelor, asupra discriminării, asupra neregulilor.

Şi după toate aceste numere imense, după ce milioane de vieţi au fost schimbate pe vecie, azi, 60 de ani mai târziu, poate din nou datorită indiferenţei, discriminarea iese din nou la suprafaţă?

Ţiganii nu-şi găsesc locuri de muncă, homosexualii nu-s lăsaţi să se exteriorizeze în public şi evreii sunt bătuţi pe străzi.

În 6 mai 2012 un partid neonazist din Grecia a intrat în parlament cu 21 de reprezentanţi, obţinând 6.97% din voturi! În Germania se estimează că există aproape 6 mii de neonazişti puşi pe fapte. În Suedia un alt partid neonazist are aproximativ 500 de membri activi. Iar în tot acest timp în Rusia sunt omorâţi pe stradă toţi oamenii mai închişi la ten, fie ei negri, ţigani sau orice om venit din Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Tajikistan sau altă ţară vecină Rusiei la sud.

Conform unui studiu recent se estimează că în lume mai există 70 mii de neonazişti, din care aproximativ 50% se află în Rusia.

Numai căutând pe Google termeni precum: “neonazism”, “anti-semitism” sau “skinheads” găsim zeci de videouri filmate în ultimii ani, absolut înspăimântătoare.

Iar România nu se lasă mai prejos: grupul Noua Dreaptă face victime constant. Anti-semitismul este în floare. Există o ură generală faţă de evrei pe care am simţit-o în ultimii ani în Bucureşti regulat. Dar, lăsând evreii la o parte, în România conceptul de discriminare este iubit: displacem ţiganii, displacem homosexualii, displacem moldovenii, displacem arabii, displacem chinezii, displacem oamenii cu handicap, displacem ungurii, displacem turcii, displacem tot ce nu este pur român. Nu cumva asta făcea şi Hitler?

Nu este nevoie de motive. Este de ajuns faptul că în conştiinţa generală domnul Adolf a vrut să purifice populaţia lumii. Este de ajuns să credem că putem avea o mentalitate asemănătoare lui. Se pare că pentru unii este de ajuns.

Dar din punctul meu de vedere, acest lucru nu este în regulă.

Eu aş vrea un preşedinte homosexual, ţigan, dar totuşi evreu, preferabil totodată martor de-al lui Iehova, cu ochi de chinez, poate chiar cu un oarecare handicap. Avem nevoie de oamenii pe care Hitler i-a vrut dispăruţi, scoşi la suprafaţă.

Prejudecăţile de care suntem înconjuraţi sunt, de cele mai multe ori, nefondate. Sunt idei implementate în subconştient. Se “instalează” prin proverbe rasiste precum: “Te-ai înecat ca ţiganul la mal.” sau vorbe care la prima vedere par inofensive: “Ce nas mare ai! Eşti evreu?”.

Este, într-adevăr, nevoie de câteva generaţii până când vom scăpa de această atitudine negativă adânc implementată în subconştientul nostru. Dar timpul nu-i pierdut. Şi cât timp sunt în viaţă eu, faţă de familia mea, faţă de Leib, care doi ani de zile a muncit într-un lagăr pentru simplul fapt că era evreu, voi face tot ce-mi stă în putere ca să schimb mentalitatea aceasta eronată.

Eu și surorile mele, Iris stânga, Eden dreapta - iulie 2016

Eu și surorile mele, Iris stânga, Eden dreapta – iulie 2016

De la străbunici până la mine, de la trecut la prezent, de la mare la mic, de la diasporă la Israel, multe lucruri seamănă: avem nume “deosebite”, ne place tradiţia, suntem uniţi, suntem evrei şi, poate cel mai important, suntem supravieţuitorii unuia dintre cele mai mari masacre din lume. Iar ca supravieţuitori, suntem constant puşi sub un test al rezistenţei, fiind adesea puşi în situaţii violente, la limită.

Probabil niciodată nu voi afla toată povestea rădăcinilor mele. Probabil nici nu contează cu adevărat câţi rabini am avut în familie. Probabil nici nu contează câţi oameni din familia mea au murit în lagăre. Eu am înţeles, din câte ştiu despre familia mea, că ceea ce s-a petrecut atunci şi ceea ce se petrece acum nu este în regulă.

Ca “supravieţuitor al Holocaustului” am o responsabilitate modernă de a preveni repetarea istoriei. Căci, da, istoria are acest obicei prost de a se repeta.

Mi-a luat 21 de ani să-mi dau seama că sunt mai evreu decât vreau să fiu. Că sunt mai homosexual decât sunt de fapt. Că sunt mai ţigan decât mulţi ţigani din ziua de azi. Sunt, în fond, unul dintre supravieţuitori. Şi asta mă face responsabil.

Sunt responsabil să atrag atenţia asupra fiecărei nereguli, să militez pentru drepturi egale, să iau atitudine când în jurul meu se întâmplă ceva ce nu pare să fie în regulă, să opresc violenţa de orice fel. Este responsabilitatea mea să nu las pe nimeni să fie ignorant.

Istoria are prostul obicei de a se repeta. Dar istoria nu-i vie. Ea, în sinea ei, suntem de fapt noi. Iar “prostul obicei” este ignoranţa noastră.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

53 comentarii

  • Reply
    Povestea unui domn discriminat | Motivonti
    19/07/2012 at 01:59

    […] Asta apropos de discriminare. […]

  • Reply
    Larry007
    19/07/2012 at 09:29

    Ariel, tot respectul pentru acest text ! Esti un OM.

    • Reply
      sustinromania
      05/08/2016 at 13:23

      Foarte interesant articol si chiar nu am știut ca inca sunt probleme in 2016 in Bucuresti cu evreii…dar tine de noi sa schimbam in bine genul asta de gandire – Ariel da-i bătaie cu tot ce faci ca eu prin tine am descoperit noțiunea de vlog de cand erai la Tribul…si multa sanatate !

  • Reply
    Eugen
    19/07/2012 at 10:21

    “Ca supravieţuitor al Holocaustului”

    Tu vorbești serios? Înțeleg până la un punct dorința de apartenență, dar deja exagerezi.

    • Reply
      Ariel
      19/07/2012 at 10:54

      nu, nu-i “dorinţă de apartenenţă”. e simplă responsabilitate. ţi-aş sugera să reciteşti, mai atent, dar nu-ţi sugerez.

    • Reply
      Ioana
      19/07/2012 at 11:23

      E ok sa fii mandru de radacinile tale si sa simpatizezi cu partea vatamata, insa sunt de-acord, “supravietuitor al holocaustului” e usor exagerat. Si haide sa nu incepem cu tiganii. Ai trecut prin Nadlac? Sau prin oricare localitate din zona Arad? E doar un mic exemplu. Te rog sa faci un drum pana acolo si sa-mi spui daca mai esti dispus sa le iei apararea. N-am nimic cu celelalte natii sau cu homosexualii, dar pe tigani nu pot sa-i iert. Si iti jur ca am avut atatea ocazii in care am lucrat cu copiii tigani si m-am ales doar cu lucruri furate si cu o piatra in cap. Ne-ar trebui cam 100 de ani sa-i reeducam. Nu uita ca ei sunt mult mai multi decat spun statisticile, doar ca majoritatea nu au acte, nu platesc impozit si totusi ocupa abuziv atatea spatii.
      In afara de unchiul Leib, membrii familiei tale, pe care probabil ii stii mai mult din povesti si poze, au trait doar cu teama ca li s-a putea intampla ceva. Probabil ca era de-ajuns, pentru ei, dar tu stii mai bine, din cercetarile tale, ce inseamna sa fii cu adevarat un supravietuitor al Holocaustului.

      • Reply
        Ariel
        19/07/2012 at 11:42

        Despre ţigani: hai întâi să ne educăm pe noi şi apoi să ne ocupăm de cei “100 de ani de a-i reeduca pe ei”.

        Gândeşte-te aşa: ei nu au acte, fură şi trăiesc în mizerie din nevoie, nu din plăcere. Priveşte alte oraşe în care ţiganii sunt foarte bogaţi, au palate şi maşini, sunt curaţi şi poţi vorbi cu ei.

        Şi eu am prejudecăţi. Într-un autobuz cu ţigani simt ceva în stomac. Nu o dată mi-au scos briceagul şi mi-au cerut telefonul mobil prin Bucureşti. Dar asta nu înseamnă că-i ok să ajungem să-i ucidem, cum se întâmplă în Rusia. Pot fi “Educaţi” şi “Puşi la respect” prin alte moduri.

        Şi nu, eu nu am cum să ştiu, aşa cum am zis, cum este să stai nemâncat şi să munceşti toată ziua. N-am cum să ştiu cum este să fii bătut sau violat toată ziua de nişte soldaţi. Nu sunt un supravieţuitor al Holocaustului în acest sens. Este, desigur, o metaforă. Sunt un “supravieţuitor” al Holocaustului pentru că sunt sânge din sângele unor oameni care au fost acolo.

        Mă simt ca un idiot când trebuie să-mi explic metaforele, serios.

        • Reply
          dana
          09/03/2014 at 01:43

          n-ai de ce sa-ti explici metaforele si pana la urma nici nu e chiar o metafora. ESTI un supravietuitor al holocaustului, pentru ca holocaustul a avut ca tinta distrugerea tuturor evreilor. a dar gres, si unii evrei au supravietuit. si am nascut altii. supravietuitorii holocaustului.

      • Reply
        Liana
        24/07/2012 at 22:15

        Si teama nu e suficienta…? Are dreptate Ariel cand spune ca ne e imposibil sa ne reprezentam numai numarul victimelor Holocaustului. Ei, ne e imposibil sa ne imaginam cum e sa traiesti cu TEROAREA (nu simpla spaima, nu ascunzisul de l-au trait ai nostri inainte de “89) ca poti fi urmatorul. Acuma, pe mine m-a zguduit rau de tot imaginea celor 15 masacrati si atarnati in carligele abatorului. sa presupunem ca traiesti in statul X, unde comunitatea romaneasca e agresiv discriminata si, intr-o noapte te trezesti in flacari: ard casele vecine, oamenii tipa, plang, alearga in plin haos. Si, a doua zi, sa vezi romanii atarnati in carlige de abator. Si zi de zi sa fie mai rau. Teroarea oare e putin lucru? Nu, e o forma de tortura mentala, nu numai fizica.
        As spune ca nu strica putina empatie inainte de a apasa “post comment”…

    • Reply
      Dan
      02/07/2016 at 19:49

      Aroganta ta iti intuneca vederea si judecata clara. Cred ca se refera ca fiind “Ca supravieţuitor al Holocaustului” la partea in care toti urmasii celor care au trecut prin holocaust ca fiind “supravietuitori indirecti” al acestuia, si deci au un fel de responsabilitate ca sa impiedice ca asa ceva sa nu se mai intample, ca morti ca acelea sa nu mai fie pentru ca urmasii au dreptul sa se nasca.

  • Reply
    docica
    19/07/2012 at 11:10

    Eu nu cunosc niciun evreu cu exceptia ta, dar am fost atrasa de istoria evreilor si de cultura lor. De cateva ori am vrut sa vizitez sinagoga de la mine din oras. Numai ca locul e vechi, cu ziduri mari si cu portile inchise (nu stiu daca se mai tin sau nu slujbe acolo) si mi-a fost rusine sa merg sa intreb daca pot intra. Nici nu stiu daca am voie… in fine, sunt destul de lipsita de informatii din acest punct de vedere. In schimb am citit ceva literatura iudaica si cel mai impresionata am fost de un roman de Imre Kertes. I-am facut si o recenzie aici: http://urobores.wordpress.com/2010/01/10/cronica-literara-kadis-pentru-copilul-nenascut/ (e lunga si plictisitoare pentru majoritatea ). Ar fi bine sa mai scrii articole pe tema asta.

  • Reply
    Ando
    19/07/2012 at 11:48

    Ariel,

    Am citit cu multa atentie articolul scris de tine.
    Nu stiu daca inspiratia ti-a venit in urma atentatului de ieri din Bulgaria sau nu, dar l-ai scris cu multa pasiune.

    Felicitari,
    Ando

  • Reply
    anda
    19/07/2012 at 11:59

    mi se bulucesc gandurile si cuvintele dupa ce am citit textul tau, dar ideea de baza e ca mi-a placut tare mult si este un text necesar azi si intotdeauna. ai mare dreptate cu paragraful despre responsabilitate, ignoranta este cea mai grava problema – asa se perpetueaza greselile umanitatii.
    kol hakavod, cum s-ar spune :)

  • Reply
    Ioana
    19/07/2012 at 12:15

    Tricky business cu metaforele astea, pot fi interpretate in mai multe feluri si de cele mai multe ori nu ajung in ochii cititorilor tai cu mesajul pe care ai vrut sa-l transmiti initial.
    Ei fura pentru ca e mult mai usor sa furi.
    Serios? Cand vorbesti despre tiganii cu palate, te referi la cei care au razbit? Ai idee cu ce bani isi construiesc aceste palate? Ia gandeste-te putin. Nu cred ca sunt banii pe care i-au castigat muncind cinstit.
    Fix zilele trecute era o stire la tv cu un astfel de castel daramat pentru ca fost contruit ilegal. I-ai vazut ce reactii aveau? Erau mai ceva ca primatele. Nu te scarbesc toate femeile alea care isi ridica fustele in fata camerelor de filmat? Nu te scarbesc pumnii si flegmele aruncate asupra reporterilor? Pe mine da.
    Nu caut sa ma cert, sunt doar pareri exprimate :). Te rog sa ma scuzi daca ti-am lasat impresia asta. Te respect pentru ceea ce faci.

  • Reply
    ina
    19/07/2012 at 13:52

    Ariel. M-ai dat gata cu textul asta. Poate printre altele, pentru ca si pe bunica mea o cheama Frida….mai multe iti spun in persoana. Ma bucur sa te cunosc.

  • Reply
    “Mi-a luat 21 de ani să-mi dau seama că sunt mai evreu decât vreau să fiu” | Jurnal roz de cazarmă și nu numai
    24/07/2012 at 18:23

    […] vă recomand un text excepțional al (foarte) tânărului Ariel Constantinof. Vă rog să-l citiți aici și să vă întoarceți apoi, să-mi spuneți că a […]

  • Reply
    Elena
    24/07/2012 at 19:07

    Ariel, si mie mi-ar placea sa scrii mai des articole de genul acesta, cu si despre evrei. Strabunica mea, Salomia Kepek, s-a stins inainte sa o pot cunoaste, iar in familie nimeni nu vrea sa vorbeasca despre aceasta descendenta a noastra. Sunt singura din familie care vrea sa scormoneasca trecutul si sa afle mai multe despre poporul din care se trage.

    Interesul mi-a fost amplificat dupa ce am citit cartea asta:
    http://www.bookblog.ro/recenzie/ierusalim-cupa-de-aur-plina-cu-scorpioni/

    Nu cred ca e gresit sa spunem “noi supravietuitorii”. Pentru ca, prin strabunicii nostrii , cei care au rezistat holocaustului, noi suntem ceea ce a supravietuit din neamul nostru.

  • Reply
    Daniel
    24/07/2012 at 19:20

    Din pacate, la lista de supravietuitori poti sa adaugi o gramada de nume de la cei care fug din zone de conflict pana la cei care sunt discriminati in propria lor tara. Si chiar daca poate nu esti de acord cu mine, si politica de azi a Israelului, in teorie ok, este in practica discriminatorie fata de alte grupuri etnice ceea ce ma face sa cred ca grupurile majoritare au o responsabilitate mai mare fata de minoritati pentru ca fara un respect reciproc nu exista dialog. In Romania se perpetueaza mai degraba prejudecatile decat realitatea iar asta nu ajuta la integrare si asa ne trezim in cercul vicios in care tiganii nu fac decat ceea ce isi permit sa faca. Cred ca majoritatea dintre noi nu ne dam seama de asta decat dupa ce ajungem in situatia sa ne simtim discriminati noi insine pentru ca suntem ceea ce suntem.

    • Reply
      Ariel
      25/07/2012 at 16:14

      De acord, dar Israelul în sine este o poveste diferită… şi complicată. În care n-aş vrea să intru.

  • Reply
    Andi
    24/07/2012 at 19:31

    Ariel, ai pus punctul pe ‘i’ cand vine vorba de bigotismul din Romania. Felicitari!
    Legat de Holocaust, desi si o parte din familia mea a fost afectata, desi am fost la Auschwitz ca turist, nu am inteles cu adevarat drama pana nu am citit autobiografia lui Elie Wiesel – “Noaptea”, o carte cutremuratoare si care cred ca descrie cel mai bine aceasta catastrofa…

  • Reply
    marie jeanne
    24/07/2012 at 22:35

    Situatia este similara si la mine. In anul doi de facultate a trebuit sa intervievez batrani despre razboi si astfel am ajuns sa discut toate astea cu bunica mea, chiar inainte sa se declanseze Alzheimer-ul. Poate din cauza zonei, istoria familiei mele este mult mai brutala, ba mai mult, familia ma a fost mereu compusa din persoane antagonice ca religie si provenienta. Banuiesc ca toate astea sunt parte din ceea ce reprezint acum si mi se pare normal. Am gasit cumva ca a spune in mod direct aceste povesti este prea brutal pentru firea mea, desi sunt obisnuita sa le citesc de mica ( ai tai poate stiu “Revista Mea” – publica printre altele si multe marturii care m-au ajutat sa imi dau seama de o alta realitate decat inghiteam – pana in ’90. Ai avut un pic de noroc sa te nasti mai tarziu, dar eu, cu un asemenea discurs, la inceputul anilor ’90, am dus-o atat de prost pe tema asta incat ma unge si pe mine pe suflet ca ai ales sa exprimi ce simti in felul asta, eu una nu prea pot. Si nu gasesc deloc ca e exagerat din partea ta, poate fiindca pot sa inteleg si o anumita inclinatie, si felul in care te formeaza intamplarile.

    P.S. asa, ca exemplu de gandire sociala: Stateam de vorba cu un prieten gay, chiar intr-un local gay, acum vreo 6 ani, si ce crezi ca se gaseste sa imi spuna? “Pe vremea lui Ceausescu era bine fiindca […si da-i cu locuintele, slujba asigurata etc.]”. Am ramas de atunci cu o minilampa filata, deci cum!? Ar fi dorit serios sa fie homosexual pe vremea lui Ceausescu, deci! Si a trebuit sa recunosc o chestie naspa: oamenii (iata deci ca fara deosebire de orientare sexuala, cel putin) sunt pur si simplu …nestiutori…in lipsa altui termen. Din vina lor, bineinteles, dar nu stiu cat ne racoreste asta. Si se manifesta incotro sunt mai ignoranti, banuiesc…

  • Reply
    Cata
    24/07/2012 at 22:58

    Sunt printre ce-i mai mari anti rasisti din cati stiu. Tigan, evreu, musulman, negru, homosexual, chinez sau ce oi fi, pentru mine esti om. Poti om bun sau om rau. Aici judec eu. Atat. Apreciez textul tau, sunt de acord cu tine in privinta eradicarii rasismului. Intr-o singura privinta tin sa te contrazic. Statul Israel, unde, ca multe alte familii de evrei, s-a mutat si familia ta. Politica acestui stat este sa eradicheze musulmanii de pe teritoriul lor, ba chiar au si un zid care delimiteaza si care opresc rude si familii sa comunice intre ele. Palestinienii sunt fortati sa se mute pentru a face loc cartierelor noi, cartiere facute de acei supravietuitori cum ii numesti tu. Ma simt obligat sa repet. Nu am nimic cu nici o rasa, oamenii suntem toti. Am ceva cu oamenii rai, Oameni care au trecut prin niste momente dureroase si crude in istorie dar care acum aplica aceleasi tactici altor oameni. Asta e pur si simplu crud. Multa sanatate iti urez si la cat mai multe articole la fel de impresionante.

    http://www.youtube.com/watch?v=bQs-8iaTD14

    http://www.youtube.com/watch?v=idplcNmNr4o&feature=related

    • Reply
      Ariel
      25/07/2012 at 16:13

      N-aş vrea să intrăm în Sionism. E o altă poveste. Nu sunt nici eu de acord cu multe treburi care se întâmplă pe acolo. Pe deasupra, mereu sunt două părţi. Legal, la un moment dat, acel teritoriu a devenit Israel, când s-a declarat independenţa. A doua zi au fost atacaţi de toţi arabii din jur. De atunci se poartă războaie. Dreptatea e undeva la mijloc. … Şi nu vreau să mă bag pentru că mă depăşeşte. Hai să considerăm că textul meu se referă (doar) la discriminarea din România.

  • Reply
    George
    24/07/2012 at 23:45

    Iti dau dreptate. Si eu as vrea posibil in Romania sau aiurea un presedinte evreu, putin handicapat cu o bunica tiganca. Dar nu as vrea cumva ca el sa ii urasca putin pe arabi, displaca pe romani si cumva sa nu poata suporta heterosexualii. Cretini sunt peste tot, in toate vremurile. Si e destul de dificil de recunoscut ca uneori, chiar si cel ce zice asta e pe-ici, pe-colo limitat. Altfel, in ciuda peisajului ingrozitor care este Holocaustul, povestea ta e draguta, oamenii sunt vii si frumosi.

    • Reply
      George
      24/07/2012 at 23:50

      PS. Cat despre tigani, atata timp cat ai o jena cand ii vezi langa tine in masina (si recunosc ca si eu am uneori) nu ai dreptul sa scoti nici o vorba. Daca tu nu le dai nici o sansa, si toti cei din jur fac la fel, atunci tu esti viovat pentru temerile tale.

      • Reply
        Ariel
        25/07/2012 at 16:08

        Nu exagera. Am zis că simt ceva în stomac. Asta nu înseamnă că nu le dau o şansă. Am prieteni ţigani. Mă înţeleg minunat cu ei. De când am dreaduri, cel puţin, parcă-s cel mai bun prieten al lor. Dar când eram mic m-au furat şi aproape tăiat. Nu se uită.

  • Reply
    Lilli B.
    24/07/2012 at 23:57

    Frumoasa si convingatoare constructie literara! Atrag insa atentia asupra faptului ca:
    1. holocaustul, in genere, e legat direct si dramatic de pagubele asupra evreilor, restul sunt colaterali -frecvent subintelesi, si doar la nevoi statistico-emotionale. Dovezi sunt scrise, audio-video si legiferate deja, nu mai comentez/detaliez.
    2. antisemitismul nu e in floare in Romania; noi, romanii, nu ne pricepem sa fim, la modul serios, anti-cineva! Situatia politica actuala e clarificatoare.
    3. zicatorile si bancurile cu tigani, homosexuali, evrei, olteni, moldoveni, etc, sunt de ras, nu faceti analiza de popor pe ele, e ridicol si irelevant.
    4. lupii in piele de oaie nu folosesc nimanui, in ziua de azi; sunt caraghiosi pt ca toate natiile au invatat in timp, sa caste ochii, ca sa nu caste punga. A free jewish lesson, thanks! :)
    5. ca sa preveniti repetarea istoriei, poate ca cel mai cuminte demers e sa va adresati la dumneavoastra, la supranationale, si se le reamintiti dansilor pierderile din propria ograda, in timp, si panoplia de insuccese; in ce ne priveste, noi suntem nemuritori! si neignoranti. :)

  • Reply
    john
    25/07/2012 at 01:19

    70 000 de neonaziști în lume?
    poate de 1000 de ori pe atât
    -am și io o poveste autentică în genul ăsta

  • Reply
    windwhisperer
    25/07/2012 at 06:24

    Ariel , hat off !
    but you know , we’re all in the same game , just different levels-dealing with the same hell , just different devil .

    @ Ioana * cine uita trecutul e condamnat sa-l repete *

  • Reply
    Sieg Heil
    25/07/2012 at 11:10

    Te cautam si nu vei mai fi atat de mandru!

    • Reply
      Ariel
      25/07/2012 at 16:02

      Sunt uşor de găsit. Sună-mă. Am numerele pe tot internetul. Ne dăm o întâlnire. Mă omori şi gata. :)

    • Reply
      Ioana
      27/07/2012 at 22:55

      În Noua Dreaptă se ascund vitejii, carevasăzică. Curat curaj :)) Ariel, viaţa e frumoasă la tine pe blog.

    • Reply
      Avram
      17/12/2015 at 12:17

      Gunoi legionar.

  • Reply
    john
    25/07/2012 at 11:11

    și io am o poveste autentică
    http://exe-taine.blogspot.com/2012/05/o-ce-veste-minunata.html
    în altă ordine de idei nu cred că sunt 70 de mii de neonaziști în toată lumea
    -poate doar în orașul meu
    pe forumuri, tineri născuți după 80-90 care n-au văzut în viața lor un evreu, sunt antisemiți
    uite ioana zice că țiganii-s primitivi, se comportă rudimentar, da uită că generali și oameni politici de la noi-patrioți de altfel, își bagă piciorul în ghips când vine vorba să răspundă legal
    rudimentar motivează bercea mondialu că nu bea nu fumează-de ce să stea în pușcărie?
    doamna ministru antonescu face la fel când vrea să-l disculpe pe ponta în cazul plagiatului-n-avea tată cică

  • Reply
    Civilizatu'
    25/07/2012 at 11:13

    In privinta tiganilor,trebuie sa te contrazic!!!Stiu ce zic,am crescut printre ei,in Zabrauti!Sunt cea mai parsiva etnie de pe fata pamantului.Inca odata stiu ce vorbesc.Am vreo 40 de ani petrecuti printre ei si cam am inceput sa le cunosc natia.Daca tiganii de pe vremuri(anii 40-89) erau alt aluat totusi,astia de acum din anii 2000-2012,sunt sub orice critica!Stii ce mi-a zis unul odata?Ca munca prosteste.Pai si ce faci ca sa traiesti(in conditiile in care cred ca avea vreo trei kile de aur la gat)?Ciordesc de la ruman,ca rumanu-i prost si munceste!Am intalnit pana acum mii de exemple de genul acesta,deci hai s-o lasam balta cu negasirea de munca si discriminarea!Nici statele europene n-au reusit sa-si integreze tiganii in societate.Tiganii nu sunt discriminati,ei singuri se retrag in carapacea lor de neam nomad cu legi proprii si nu vor sa auda de societate si de obligatii sociale.Intr-adevar atunci cand vine vorba de drepturi sociale,tiganii sunt primii!Puteai sa-i vezi venind de exemplu la Cantina de Ajutor Social sector 5 de pe Calea Ferentari colt cu Veseliei,pentru asi lua de mancare,imbarcati in ML-uri(SUV Mercedes)!!!De ce in viata mea inca nu am auzit pana acum un evreu ca sa ceara ajutor social sau pomana de la stat???Deci in concluzie hai sa nu mai exageram(asa cum le place lor) cu tiganii.Foarte putini dintre ei au constientizat ca traiesc in societati si sunt egali,atat in drepturi cat si in obligatii cu cetatenii respectivelor societati!Majoritatea tiganilor inca viseaza la caruta cu coviltir,alergand cu caii pe campuri nesfarsite…..

  • Reply
    Anda
    25/07/2012 at 12:24

    Felicitari pentru text! Poate nu este cea mai inspirata urare, dar m-ai impresionat. De prima data cand am auzit de Holocaust, am ajuns sa-i privesc pe evrei cu un imens respect, sa-mi doresc sa vizitez sinagogi, sa aflu mai multe. Iti recomand cartea “Se numea Sarah”/Sarah’s Key, de Tatiana de Rosnay. Surprinde foarte bine exact sentimentele din primele randuri ale articolului tau.

    Numai bine!

  • Reply
    da
    25/07/2012 at 18:43

    este foarte interesant cum atunci cand esti mandru ca esti evreu/tigan/negru e ok, iti cunosti si respecti radacinile. dar imediat ce esti mandru ca esti alb/roman, gata, esti rasist. oricum, in Romania nu a fost holocaust, poate doar pogromul de la iasi. ce au facut romanii in afara granitelor e alta poveste. plus ca si alea au fost facute sub presiunile germaniei. romanii sunt iertatori. evreii nu. poate de aici si problemele. daca cineva facea un text similar, dar din perspectiva opusa (roman vorbind despre evrei) era imediat pus la zid, si daca nu avea grija sa laude perfect poporul ala era catalogat imediat ca antisemit. sa fim seriosi, mai intai sa vedem barna din propriul ochi, comportamentul actual al evreilor, si in special al israelienilor, mi se pare mult mai apropiat de nazism decat orice alta tara. ex: http://www.richardsilverstein.com/tikun_olam/2011/01/12/israeli-orthodox-rabbi-to-infertile-jewish-couples-goyish-sperm-leads-to-criminality-barbarism/

  • Reply
    ... dar vorba e, eu alegător... eu... apropritar, eu pentru cine votez? | Ariel Constantinof Blog
    25/07/2012 at 19:29

    […] ce a trecut prin austerităţi de genul. Bonus: eu n-am simţit criza în nicio clipă… (nu, nu pentru că-s evreu şi evreii sunt bogaţi.) Nici bunica nu s-a […]

  • Reply
    Istoria se repetă - Holocaust de România - Ariel Constantinof Blog
    09/01/2013 at 16:18

    […] toate viețile pierdute acum 70 de ani, în Holocaust, încă avem “tupeul” să privim oamenii în funcție de […]

  • Reply
    ovidiu
    14/01/2013 at 09:10

    si istoria s-a repetat.
    sa nu uitam de genocidul refugiatilor palestinieni din timpul razboiului israeliano-libanez 1982. sa zici si despre asta de acum

  • Reply
    Noi suntem David. - Ariel Constantinof Blog
    27/09/2013 at 01:10

    […] Te-ar putea interesa și textul: “Noi, supraviețuitorii…” […]

  • Reply
    simona
    07/01/2015 at 21:47

    Ar fi grozav daca ne-am uita unii la altii si am vedea doar ceea ce de fapt suntem ,oameni . Toti egali .Cu job-uri ,boli ,familie ,necazuri ,succese si insuccese .Sa vedem dincolo de religie . M-am gandit toata ziua la asta . Azi ,cand 12 oameni au fost executati la redactia revistei din Paris.
    Nu exista speranta de o lume mai buna ,din pacate .

    • Reply
      Tudor Bene
      08/01/2015 at 00:03

      Guarding the palace so Majestic
      Guarding the palace Surealistic’ .

  • Reply
    IQ
    10/01/2015 at 13:19

    Doi ani la munca in Transnistria si apoi o viata de huzur in Israel pentru el si familia lui? Incearca 24 ani in lagarele din Rusia si in inchisorile din Romania si apoi domiciliu fortat pentru tot restul vietii. Asta ca sa-ti dau doar un exemplu. Cifrele le cauti tu, daca te intereseaza suferinta umana cu adevarat, nu doar cea a familiei si neamului tau.

  • Reply
    Un film foarte bun: Woman in Gold (2015) - Ariel Constantinof Blog
    20/05/2015 at 09:09

    […] Acum 3 ani (wow, cât a trecut) publicam un text cu povestea familiei mele – așa cum am “stors-o” de la bunica mea, Frida, evreică plecată din România în Israel. Textul este aici încă. […]

  • Reply
    Casa-i acolo unde-i și familia - Ariel Constantinof Blog
    23/06/2015 at 12:52

    […] Israel am crescut în casă cu mama, tata, bunica (a cărei poveste am scris-o aici) și bunicul. Încă de mic am fost obișnuit să stau cu mulți oameni în casă, să fie mereu […]

  • Reply
    BBDO
    13/11/2015 at 22:06

    Bravo !

  • Reply
    Mărțișoare peste hotare - Ariel Constantinof Blog
    03/03/2016 at 16:43

    […] bunica am scris mai multe aici – adică o întreagă […]

  • Reply
    gabi
    18/03/2016 at 13:50

    istorie,comunitate…impresionant. Daca aveti drum prin Braila, va astept la Braila city toru sa descoperim istoria locurilor si a comunitatii evreiesti, care a avut o istorie fantastica pe meleagurile dunarene !
    http://www.lalagabriel.wordpress.com, sectiunea Tururi ghidate braila, fb- Braila city tour

  • Reply
    Mamaie Frida - Ariel Constantinof Blog
    27/06/2016 at 12:23

    […] În 2012 i-am pus câteva întrebări despre familia ei (și familia mea, totodată) și am aflat o groază de chestii interesante pe care le-am adunat într-un text mai lung, aici. […]

  • Reply
    Ce ți-a plăcut cel mai mult în Israel? - Ariel Constantinof Blog
    29/07/2016 at 12:47

    […] ăsta Eden a avut oportunitatea să plece în Israel, la bunici, vreme de o lună. A avut oportunitatea să vadă o altă țară, în detaliu. O țară despre care […]

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează