Normalitatea lui Marc – interviu cu un „nebun”

Când spun despre Marc că-i „nebun” nu o spun cu răutate, ci cu admiraţie. Chiar de arată ca un nebun, cu barba crescută, cu părul unsuros, cu hainele jerpelite, după 2300 de km pedalaţi poate-i normal să arăţi astfel.

Mi-am dat întâlnire cu el într-un local cu specific oriental din centrul Bucureştiului. Am întârziat 10 minute, dar când am intrat el era deja acolo lecturând de zori dintr-o carte, cu jumătate de bere turnată în pahar. Boem.

Am făcut cunoştinţă cu el şi cu al său incredibil accent franţuz, mi-am comandat un ceai negru, l-am întrebat dacă vrea o narghilea şi apoi am început să învăţ de la el cum trebuie trăită cu adevărat viaţa.

Marc-Antoine Betra, 27 de ani, student – de meserie „fugar”.

Marc are 27 de ani, este din Aspach-le-Haut, Franţa, student în anul 2 la sociologie şi etnologie în Strasburg. A ajuns în Bucureşti joi seară, 9 februarie, după ce a făcut cunoştinţă cu iarna grea de care cu toţii ne-am plâns, dar pe care el a înfrânt-o fără nici cea mai mică jenă.

„De ce faci asta? De ce ai plecat din Franţa până în Vietnam pe bicicletă?”, l-am întrebat cu engleza mea de român educat.

Puţin speriat, mi-a cerut să vorbesc puţin mai rar şi apoi şi-a scos din ghiozdan un mic dicţionar englez-francez şi vice-vercea: “My english is not so good.”

„Am plecat în primul rând pentru că eu vreau să fug de Franţa şi de oraşele mari în general. Mie nu-mi place ce se întâmplă acolo. Şi nu mi se pare normal să stai într-un oraş şi să lucrezi. Este normal să cunoşti lumea, s-o vizitezi. Acum de fapt am plecat pentru a doua oara spre Vietnam. Prima dată am plecat acum 5 ani.”

Acum 5 ani Marc pleca spre Vietnam fără bicicletă, dar cu altă invenţie măreaţă: autostopul. A durat 4 luni să treacă prin Bulgaria, Siria, Lebanon, Iordan, Israel şi Palestina, locul unde călătoria lui s-a oprit brusc când a fost tâlhărit. Parcă fără să simtă nimic negativ pentru tâlhari îi numeşte, cu un accent franţuzesc ce-mi topeşte urechile, „bad boys” (băieţi răi – în engleză).

„Terorişti?”, îl întreb fascinat de poveste…

„Nu, doar băieţi răi! În niciun caz terorişti!”

A fost prins în timp ce dormea în cortul său de doi oameni bine făcuţi. A fost legat la mâini şi i s-a pus o pungă pe cap. Sună a act terorist, dar Marc insistă că e vorba doar de nişte tâlhari. I-au furat atunci camera foto, camera video, banii pe care-i avea, dar nu şi actele. Poliţia locală l-a salvat, părinţii i-au trimis bani prin Western Uniron şi a ajuns acasă teafăr cu primul avion, dar fără lucrurile de valoare şi cu o excursie neterminată.

Din Franţa până în Vietnam – pe bicicletă!

„Când ai plecat de acasă?”

„În octombrie.”

„În ce zi, mai exact?”, insist eu…

„Ăăă… cred că 2 octombrie.”, îmi răspunde amuzat de faptul că nu-şi aminteşte data cu exactitate.

„Dacă ai plecat pe bicicletă înseamnă că ai o pasiune pentru ea. De câţi ani pedalezi?”

„De fapt este prima dată când merg pe bicicletă. Am cumpărat-o fix înainte de a pleca în excursie, special pentru a ajunge pe ea în Vietnam.”

Fiind în al doilea an de facultate a trebuit să aştepte să termine examenele. Ultimul examen a fost în septembrie – atunci şi-a dat şi demisia şi a plecat cu curaj, pentru a doua oară, spre Vietnam.

„Dar de ce ai ales bicicleta? Este mai sigură ca autostopul?”

„Nu, nu am ales bicicleta pentru siguranţa pe care mi-o oferă. Nu cred că-i mai sigură. Am ales bicicleta pentru că astfel pot să mă opresc în fiecare sat în care ajung, să cunosc şi să interacţionez cu oameni. Este cumva şi un proiect pentru facultatea la care sunt. Când mă voi întoarce din Vietnam, voi fi deja în al patrulea an de facultate şi excursia aceasta va fi proiectul meu.”

„Pe unde ai pedalat?”

„Am pedalat pe Eurovelo 6 (notă: o autostradă de biciclete care va trece şi prin România, dar care momentan este construită doar pe jumătate) care este construită până în Serbia momentan. Apoi am mers pe drumuri naţionale, pe lângă maşini. În România am urmat cursul Dunării şi din Alexandria am luat trenul spre Bucureşti.„

„Cam cât pedalezi pe zi?”

„Uneori pedalez 10 km, alteori un maxim de 80 km. Până aici am pedalat aproape 2300 km. Tot drumul ar trebui să aibă 14 mii de km.”

„De câte ori ai căzut pedalând prin zăpada din România?”

„De multe ori. Prea multe ori. Dar …” şi începe să-şi bată în cap „… e rezistentă”. Mă prind că e vorba de cască…

Într-un sat din România a căzut pe gheaţă şi s-a accidentat puţin mai rău, dar a plecat mai departe pentru că fiecare şut în fund este un pas înainte. Nu a avut parte de niciun accident mai mare… deşi chiar în clipele în care vorbim bicicleta lui e la un service din oraş – un service pe care l-a găsit întâmplător.

În alt sat a făcut pană la ambele roţi şi a început să întrebe localnicii de un service. Din păcate singurul service era în cel mai apropiat oraş: Craiova. Un localnic l-a ajutat să ajungă acolo cu trenul.

„Ce ai mâncat pe drum?”

„Paste, supă şi ouă.” – apoi adaugă, stâlcit, cuvintele „cârnaţi” şi „şuncă”, explicând că asta i s-a dat prin satele din România şi a fost nevoit să accepte, deşi este vegetarian. A vrut să fie politicos. Apoi şi-a amintit de „pălincă”.

Puţină ciocolată caldă în mijlocul nimănui te poate motiva să pedalezi prin temperaturi de minus 10 grade Celsius. În acest video Marc era aproape de Alexandria – acum câteva zile, când în Bucureşti se închideau şcoli şi toată ţara era în alertă.

„Ce-ai luat la tine?„

„Un sac de dormit, un cort, un mic aragaz, astea …” şi arată spre hainele pe care le poartă „… sunt singurele haine pe care le am, 15 cărţi, un panou solar, un filtru de apă, un aparat foto, o cameră video, un laptop, o pastă şi o periuţă de dinţi, o pompă pentru bicicletă…”

Facultate la distanţă? Da, pe alt continent!

„15 cărţi?!”, îl întreb şocat.

Apoi a început să-mi povesteacă despre cum în tot acest timp el, de fapt, a studiat pentru facultate. Cele 15 cărţi nu sunt romane poliţiste, ci sunt pentru facultatea sa de sociologie. De aceea are şi laptopul la el – pentru a-şi face şi a-şi trimite temele spre profesorii de acasă, care habar nu au că Marc este plecat de câteva luni bune de nebun prin lume!

Actualmente bicicleta sa are aproximativ 42 de kg. Enorm! Dar Marc spune că abia aşteaptă să scape de cele 15 cărţi de la facultate. Imediat ce vine vacanţa şcolară vrea să trimită cărţile acasă, alături de laptop.

„Românii sunt prietenoşi şi te anunţă să te fereşti de ţigani.”

„Depre români ce poţi să-mi zici?”

„Românii sunt momentan cei mai prietenoşi oameni de care am dat. Poate din cauza frigului? Este prima ţară în care sunt prins de zăpadă şi poate de aceea oamenii sunt mult mai dispuşi să mă ajute.”

„Cum sunt şoferii? Ai avut accidente?”

„În România au fost foarte puţine maşini! Dar, în schimb, sunt foarte mulţi cai! Am mers pe lângă multe căruţe.”

Şi fără să-l întreb a început să-mi povestească despre cum satele din România sunt extrem de sărace, oamenii neavând electricitate sau canale. Mi-a povestit cum peste tot apa se scoate cu găleţi din puţ şi cum aproape de fiecare dată când cineva-l ajuta (fie cu un pat pe care să îşi petreacă noaptea, fie cu mâncare), îi amintea să se ferească de ţigani.

„Te-ai întâlnit cu ţigani?”

„Da, dar n-am avut probleme. Au fost prietenoşi şi ei.”

Apoi mi-a povestit despre ţiganii cerşetori din Franţa. I-am povestit cum stă treaba cu adevărat, cine sunt aceşti oameni, de ce cerşesc acolo, de ce unii chiar sunt oameni răi în timp ce unii sunt pur şi simplu oameni săraci ce trimit bani familiilor din România…

„Unde ai petrecut Crăciunul şi anul nou?”

„Crăciunul l-am petrecut în cort, singur, undeva prin Ungaria, iar de anul nou eram în Belgrad la o petrecere.”

„Nu-ţi faci tu excursia, excursia te face pe tine!” – asta-i teoria cu care Marc a plecat la drum.

„De ce ai ales să pleci tocmai în Vietnam?”

„Acum 5 ani, odată cu prima plecare, am găsit pe internet nişte informaţii despre „agent orange” („agentul portocaliu” – în engleză) – un gaz folosit de Statele Unite în războiul din Vietnam. Acest gaz se pare că a omorât 400.000 de oameni şi probabil a „nascut” 500.000 de alţi oameni cu malformaţii sau handicapuri grave.”

În prezent, după 30 de ani de la încetarea războiului, în Vietnam există încă extrem de mulţi oameni afectaţi de acest gaz ciudat. În 2007 Vietnamul a cerut Statelor Unite despăgubiri, dar până în momentul acesta nu s-a ajuns la niciun rezulat (din câte găsesc eu pe internet acum).

„Vreau să devin jurnalist şi agentul portocaliu este primul subiect despre care voi scrie.”

Dacă nu făcea deja destul în acest drum spre Vietnam, mi-a spus că s-a apucat de învăţat şi vietnameza! (Mi-a dovedit-o zicându-mi câteva cuvinte pe care nu le-am reţinut.)

Ideea lui este să ajungă în Vietnam anul acesta şi să-şi găsească un loc de muncă. Între timp să cerceteze subiectul agentului portocaliu, să interacţioneze cu vietnamezii afectaţi de gaz şi să publice primul său articol ca jurnalist.

(Eu nu ştiam nimic despre agentul portocaliu, dar am găsit foarte multe lucruri de-a dreptul şocante pe internet. Pentru a înţelege mai bine despre ce-i vorba, uite aici un video.)

„Ai un sfat pentru cei ce vor să plece aşa cum ai plecat tu, în lume?”

„Nu-ţi faci tu excursia, excursia te face pe tine! Cei ce vor sa plece, să plece! Singurul meu sfat este să nu-ţi limitezi timpul. Dă-ţi demisia înainte de plecare. Eu deja am întârziat planul pe care mi-l făcusem acasă din cauza zăpezilor.”

De la ceainărie am plecat spre un exchange – am vrut să schimbăm nişte dinari sârbi în euro, dar am eşuat. În Bucureşti n-i-m-e-n-i nu vrea dinari sârbi.

„Există un conflict între Serbia şi România?”, m-a întrebat Marc serios.

Zilele acestea el îşi va continua drumul spre Vietnam. Sper că de data asta să ajungă cu bine. Eu îmi scriu mailuri cu el şi-l admir de aici, din oraşul meu. Aştept să-i citesc primul articol ca jurnalist şi să aud că a ajuns cu bine acasă.

Marc este un om nebun, dar când zic asta… chiar nu o zic cu răutate, ci cu maximă admiraţie. E pe drum de foarte mult timp şi totuşi e doar la început. Dar are un vis şi este extrem de motivat să şi-l îndeplinească.

Marc, îţi mulţumesc pentru faptul că te-ai văzut cu mine şi m-ai inspirat.

Marc are şi un site unde ţine un blog pe care-l updatează destul de rar (pentru că, zice el, nu este prioritar statul pe internet acum).

După 2 zile de la acest articol apare la Antena 3

---