Am observat că există o “supărare” comună între mai mulți oameni pe care-i cunosc: și anume faptul că “În România totul merge pe pile, este de ajuns să ai niște cunoștințe, să știi oamenii potriviți și ajungi departe.”
Aud acest “reproș” deja de niște ani. Și mă amuză faptul că mai nou îl combin cu un reproș pe care-l primesc eu de la prieteni/cunoștințe: “Păi da, normal că ai făcut asta, tu știi mulți oameni.”
Viața reală nu este ca-n SIMS sau GTA – nu e ca și cum apeși [Enter] și scrii “leavemealone” ca să nu te mai urmărească poliția sau “make friends” și brusc te vizitează toți vecinii din SIMS cu bunătățuri gătite de ei.
Într-adevăr există oameni care știu mulți alți oameni. Sunt oameni sociabili sau foarte “activi”. Eu nu mă consider prea sociabil, dar sunt activ deja de niște ani în tot felul de “zone” ce au legătură cu online-ul, pedalatul, ONG-urile și dezvoltarea personală – motiv pentru care știu o groază de oameni faini din aceste zone. Și oricând vreau să fac ceva ce are legătură cu aceste “zone de activitate”, am la cine să apelez pentru feedback sau ajutor.
Dar, repet, n-am băgat nicio parolă – pur și simplu am fost un om activ și de-a lungul anilor am cunoscut oameni. Am investit timp, energie, putere – am făcut lucruri pe care alți oameni le-au considerat valoroase, motiv pentru care au vrut să mă cunoască.
Dar nu este de ajuns să știi oamenii potriviți.
Nimeni nu vrea să stea cu tine dacă nu faci o treabă faină.
Gândeste-te la școala generală: stăteai cu tocilarii sau fraierii din clasă … sau stăteau cu chiulangii și cei care copiau temele în pauze? Sau poate erai chiar tu tocilarul clasei?
Prin școală se fac bisericuțe: cei cool stau cu cei cool, tocilarii stau cu alți tocilari, fetele cochete și dorite de cei mai cool băieți stau doar cu alte fete cochete…
Așa este și-n viață: degeaba mă dau eu cu bicicleta prin București… dacă nu-s implicat la un nivel mult mai mare nu am cum să cunosc alți bicicliști “importanți” ai Bucureștiului.
Cred că se face o confuzie între “pile” (considerate “negative”) și “cunoștințe” (pe care eu le consider “pozitive”).
Contează enorm să cunoști omul potrivit. Dar este important să-ți dai seama că degeaba-l cunoști dacă nu faceți parte din aceeași bisericuță.
Un om valoros nu te va recomanda și nu va lucra cu tine dacă nu te consideră, la rândul său, valoros. Sau, dacă va lucra cu tine și va fi dezamăgit … la revedere.
Deci “supărarea” de care ziceam mai sus: “În România totul merge pe pile, este de ajuns să ai niște cunoștințe, să știi oamenii potriviți și ajungi departe.” este doar o scuză penibilă.
Pune mâna și fă ceva fain și cunoaște alți oameni faini cu care să colaborezi!
(Acum 10 ani n-aveam nicio șansă să lucrez cu Radu Bădoiu la Biciclescu sau cu Dragoș Bucurenci la Tribul sau cu Iulian Văcărean etc. etc. etc.)
Stop crying. Grow up. Do shit.
5 comentarii
Olivian
31/08/2015 at 18:14Clar, trebuie delimitată fraza “Păi da, normal că ai făcut asta, tu știi mulți oameni.” ca fiind networking și nu asociată cu ”pilele”. Ceea ce unii nu înțeleg, din câte imi dai de înțeles.
Păi normal, te rezumi la ce-ți dă societatea pe masă și mai vrei să ieși în evidență? Eu, începând de la facultate cu ASLS, am fost ”spălat pe creier” cu noțiunea de ”networking” și de ce e importantă. Dar bine, fiecare înțelege cum vrea acest ”networking”, nu ar trebui să aibă treabă cu ”profitatul”, să apelezi la cunoștințe doar să fii ajutat, e o rețea, un schimb corect :).
Din păcate, în România faci în continuare greu treabă, legal, dacă nu ai ”pile”. Fondurile europene din păcate sunt exemplul perfect. S-ar fi putut face multe dar corupția și birocrația e ridicată. Și nu este singurul exemplu, oricum, nu ar trebui să fie asta o piedică dacă vrei să faci ceva.
Ioana Radu
01/09/2015 at 10:23Oamenii leneşi găsesc scuze. Şi, de parcă n-ar fi de ajuns, sunt şi negativişti. M-am lipit de un astfel de om acum ceva vreme, încercând să-i arăt că nu e totul alb şi negru, că dacă vrem ceva şi ne dorim suficient de mult, muncim pentru acel ceva până în pânzele albe. Dar m-am luptat cu morile de vânt încercând să conving un om să-şi schimbe percepţia despre muncă, în circumstanţa în care se droghează în fiecare zi cu lene. Multă lene. E ca aia cu “pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă”.
Ariel
01/09/2015 at 10:55Și eu am încercat de mai multe ori să arăt unor oameni cum văd eu lucrurile și am simțit că lupt cu morile de vânt. Nu mă pot lăuda cu nicio “conversie” reușită… dar nici nu mă pot abține din a încerca.
Cred ca fiecare are parte de iluminare la momentul potrivit…
Redoo
08/09/2015 at 06:50Foarte bine punctata faza cu ‘sa te cunoasca’. Nu e suficient sa cunosti tu oameni, important este sa te cunoasca si ei pe tine.
Ete un exemplu…la scoala moto, am fost coleg cu Cabral…eu l-am cunoscut, dar el pe mine?
Best of monday @ioanaradu.com
12/08/2017 at 19:34[…] 1. Nu este de ajuns să ştii oamenii potriviţi […]