Intru într-o pizzerie super-full. Mesele ocupate în proporţie de 99%.
Îmi scot laptopul şi încep să scriu.
Vine chelneriţa după vreo 5 minute în care nu mă abordase nimeni.
Zice: “Vreţi să vă aduc meniul?”
Moment în care-mi pică faţa…
Păi, bă, sunt aici ca să mănânc ceva, nu ca să stau pe laptop. Şi nu pot comanda fără meniu, logic.
I-am zis: “Da … te rog. Ca să ştiu ce să comand…”
Şi mi-a zâmbit sec.
Chelneriţele astea.
Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:
2 comentarii
Andres
05/11/2012 at 15:22Poate a avut fata parte de prea multi clienti mine – cei care comanda direct pe A, B si C. Da-i o sansa! :D
Alex
05/11/2012 at 21:59What Andres says. Am observat ca in multe localuri esti tratat automat ca unul de-al casei care stie ce vrea, ce e disponibil, ce se serveste, care-s obiceiurile samd. Pe scurt, un comportament tribal, de clan, nu unul de comert modern. Te obisnuiesti tu.
Altminteri, optiunea #2 este ca te-o fi vazut chelnerita drept vreun bastan, care stie ce vrea si nu-i pasa de pretul produsului.