Prin pustietate, vă rog

În primele 24 de ore de când am ajuns în TFB7 (Tabăra Foto pentru Bloggeri #7) n-am avut nici 3G, nici rețea (Vodafone, săru-mânuțele), nici Wi-fi.

Dubița ne-o dus prin diverse sate și vreme de 30 de secunde iPhone-ul prindea semnal, moment în care-mi intrau vreo 3-4 sms-uri de la oameni ce-mi scriau disperați: “Bă, unde ești?”, “Ariel, ai zis că mă suni când ajungi!” (asta era mama) și altele.

Inițial m-am panicat. Fără 3G? Cum pun poze pe instagram? Cum verific facebookul? Apoi mi-a plăcut. N-a sunat telefonul d-e-l-o-c. Ce relaxant a fost… Nu mai aveam nicio grijă pe planeta asta. Brusc. Și era prima zi de luni din 2014!

Și pentru că am fost lipsit de internet sau rețea de Vodafone (căci Cosmote era bine-merci) am considerat că sunt în “pustietate”. Lucru foarte eronat, de altfel, pentru că numa’ pustietate nu este în satele din Suceava. Îi viață cât cuprinde. Și viață frumoasă.

Nu-s eu cu religia sau Domnul de sus, dar prima treabă vizitată a fost mănăstirea Slătioară. Mănăstiri nu mai vizitasem. Mai ales în ajunul de Crăciun (pe rit vechi, căci ăsta ne e haștagul pe instagram). Am observat un “micro-ecosistem”, căci oamenii ce locuiau în mănăstire erau împărțiți în cele 3 structuri de beton: una foarte veche, una de pe vremea comuniștilor probabil și una modernă. Ierarhic, adică.

M-a marcat un preot pe care l-am găsit în biserică la ora 10:00, într-un fel de “cutie” de lemn. Stătea și citea, în liniște, aproape nemișcat. Zen.

După câteva ore am revenit în această biserică pentru că cei de la manăstire ne invitaseră la cină și în plus era slujba de Crăciun. Preotul tot acolo, la fel de concentrat, la fel de nemișcat, la fel de zen.

Între cele două vizite la biserică am luat-o la pas prin sat. Sărăcie și fericire, astea-s cele două cuvinte ce descriu viața la sat, din punctul meu de vedere. Dar dacă întrebi un sătean, sigur n-o să zică primul cuvânt. Mie, poate, și ție, că citești acest text conectat la internet, poate ni se par că acești oameni sunt săraci. Dar ei nu se consideră. Si dacă ei nu se consideră, atunci, ghici ce, nu sunt!

Îmi place să observ viața simplă, de la țară. Nu că viața noastră n-ar fi simplă, da-i “la oraș”, și pentru că avem autobuze, magazine și McDonald’s ni se pare nouă mai complexă.

Fata din poza de mai jos aștepta “buzu” – adică autobuzul. Am găsit-o pe banca pe care șade într-un sat în care nu știu dacă sunt 100 de familii. Buzu, am presupus, o ducea în satul ei, care era mai mic și lipsit de școală – am presupus din nou.

– De ce ești supărată?

Am întrebat-o după ce au fotografiat-o vreo 2-3 bloggeri înaintea mea.

M-a tratat cu liniște. Deși înainte a fost foarte sociabilă.

A speriat-o părul meu. Îi speriasem și pe cei de lângă barul local.

– Iaaaa, ce perucă are băietu ăstaaa!

Sunt în județul Suceava de 48 de ore. Am prins net în sala de ședință a Consiliului Județean Suceava. Stau cu alți 10 bloggeri în această sală, în liniște. Pe fundal îi Beatles. Edităm poze și scriem pe blog.

Sper ca-n următoarele zile să sap mai adânc în povestea unui om sau a unei familii. Pozele le bag pe Instagram. Follow me! :)

___

Au mai scris: Carmina, Andra, Alex, Cristi, Adina, Georgiana și Mugur.

TFB7 este o tabără organizată de FotoUnion cu ajutorul Consiliului Județean Suceava.

---