Pro sau contra: Voluntariatul este o modă

Conceptul de “voluntariat” a apărut pe vremea când cetăţenii unei ţări erau atât de loiali şi mândri de ţara lor că se băgau de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni în armată. Exista o dorinţă de a proteja ţara.

Oare câţi bărbaţi români s-ar băga acum voluntar într-un război pentru a proteja ţara?

Apoi, desigur, statele s-au şmecherit şi au început să oblige bărbaţii să facă armata. În România parcă până în anii 2000 armata era obligatorie. Acum este din nou “voluntară”.

În Israel armata este obligatorie atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. N-ai voie să nu faci armata. Prin lege. Femeile “scapă” doar dacă-s însărcinate… iar bărbaţii doar dacă au dizabilităţi fizice – dar chiar şi atunci, de cele mai multe ori, ajung la bucătăria armatei (sau alt post ce nu necesită mişcare prea multă).

Dar dacă de mâine în Israel armata n-ar mai fi obligatorie prin lege, pun pariu că 90% din populaţie tot s-ar duce la armată în mod voluntar. De ce?

Pentru că aşa-s crescuţi israelienii. Îşi iubesc ţara de mici şi sunt învăţaţi că trebuie s-o protejeze. A fi în armată acolo este o onoare, un pas important în viaţa oricărui cetăţean – repet, indiferent de sex.

Totodată: faptul că trebuie să meargă în armată este în subconştientul lor. După generaţii întregi de cetăţeni ce au trecut prin armată, generaţia nouă are armata “în sânge”.

Şi astfel ajung la voluntariat – vocaţie sau modă?

Precum există soldaţi pe viaţă (care fac carieră în armată), aşa există şi voluntari pe viaţă – carevasăzică nişte oameni care îşi conturează viaţa în jurul unor proiecte non-profit cu scopul de a “repara” sau a promova ceva pozitiv în societate. Asta, desigur, nu înseamnă că aceşti oameni mor de foame – fie au un salariu venit din sponsorizări, fie îi hrănesc prietenii.

Dar mereu vor exista şi acei soldaţi voluntari – carevasăzică nişte oameni care vin în armată doar la nevoie.

În România voluntariatul a devenit o modă de câţiva ani încoace. Populaţia merge la plantat copaci, la cules gunoaie, la pictat garduri – nu mereu, doar punctual, în anumite momente din an, când e cazul.

Ce înseamnă asta? Înseamnă că generaţiile viitoare vor avea voluntariatul “în sânge”. Şi că cei care acum plantează copaci în clasa întâi (în loc să meargă cu clasa la spovedanie), ani mai tâziu vor ieşi la evenimente şi mai importante de bunăvoie.

Faptul că voluntariatul este o modă în România este o mică victorie pentru viitorul nostru.

Faptul că există şi oameni care trăiesc din voluntariat este normal – avem nevoie de lideri.

---