Cred că anul acesta s-au împlinit, fără să-mi dau seama, vreo șapte ani de când am început să cochetez (inconștient) cu antreprenoriatul. Mi-a luat vreo doi ani să înțeleg că ceea ce fac eu se numește “business” și pot să fiu numit antreprenor.
În fine, pe vremea aceea, în România, cuvântul “antreprenor” era “nou”. Era un pic tabu chiar, cred. Iar eu eram prea “copil” ca să fiu considerat de cei din jur (sau de mine) un “antreprenor”. Hehe…
Pe vremea aia erai maxim “afacerist” dacă încercai să ai propriul tău business. Și a fi “afacerist” venea, încă din denumire, cu niște conotații semi-negative cred.
Lăsând istoria la o parte, există trei lecții despre business pe care le-am învățat în anii ăștia și pe care mi le voi nota aici. Nu-s tocmai “lecții”, dar sunt lucruri pe care cred că este bine să le iei în considerare că să fii cât mai eficient atunci când îți vezi de business.
Desigur, probabil că astea-s “lecțiile” mele și experiențele mele, sunt sigur că sunt multe altele pe care urmează să le mai trăiesc. Dacă crezi că mă poți ajuta să facem schimb de experiență, zona de comentarii este friendly. :)
1. Nu poți face business singur
Am trecut prin perioada aia de “depresie-afaceristică” în care mi-am promis că de azi înainte voi face business DOAR singur. Eu cu mine. Dar nu durează mult și-ți dai seama că-i stupid și imposibil.
Asta ar presupune să-ți vinzi singur gogoși. Ceea ce-i fizic imposibil.
Orice business are la bază cel puțin două capete: tu și clientul tău. Și clienții uneori pot fi o binecuvântare sau iadul pe pământ.
Și oricum, pe lângă asta, cam orice business se bazează pe niște furnizori. Uneori sunt niște chinezi cu fabrici mari care vând ieftinături, alteori sunt niște parteneri de calitate care într-o bună zi nu mai au chef sau nu mai pot lucra cu tine.
Și, ca să n-o lungim, oricum aș “ramifica” eu oamenii din jurul unui business, indiferent ce roluri au acești oameni, cu toții sunt o-a-m-e-n-i. Cu care, oricum o dai, trebuie să reușești să ai o relație de câștig-câștig (win-win situation)… căci altfel lucrurile nu merg, se împut, totul pică.
Dacă nu ești capabil să ai relații ok cu oameni de toate felurile, cel mai probabil antreprenoriatul pur și simplu nu-i pentru tine. Totul se rezumă la un lanț imens de oameni de încredere.
2. De la egal la egal
Deși am avut multe “scandaluri” pe tema asta, eu cred că totul trebuie să se întâmple de la egal la egal. Și-n business, și-n viața amoroasă, și-n viața de zi cu zi, și-n viața de apoi și mereu.
Mi s-a zis de multe ori că de la egal la egal nu funcționează, nu e bine, e imposibil. Dar nu-s convins.
Eu cred că niciodată în business n-o să fie bine să pui chinta roială pe masă, chiar dacă o ai în mână.
Ipotetic vorbind, eu am o afacere mică, la început de drum. Ca s-o fac să meargă am nevoie de tot felul de parteneriate cu alte afaceri care, ipotetic vorbind, deja merg mai bine.
“Chinta roială” nu-i la mine în mână, este la “ceilalți”, și cu toții știm asta – și eu, și ei. Cu toate astea, atuurile celor ce mă pot ajuta ar trebui să fie folosite ca să cresc, în parteneriat, nu ca să mă sufoce, nu ca să mă stoarcă de bani, nu ca să mă îngrădească de libertăți și nu ca să mă oblige la tot felul de “cantități” minime, astfel punând presiune pe mine.
Da, pot să înțeleg că anumite business-uri nu vor să lucreze cu mine pentru că-s prea mic. Atunci mai bine să nu lucreze cu mine, decât să îmi facă mai mult rău. Desigur că-i nevoie de un echilibru între “a mulge de bani” și a ajuta un business să crească, bazându-te pe faptul că astfel creșterea este “în tandem”.
Îmi place să cred că pe termen lung o “chintă roială” trebuie ținută în mână și folosită pentru binele tuturor, nu pusă pe masă de la bun început. Asta-i ușor de făcut și cred cu tărie că aduce beneficii doar pe termen scurt.
În esență, cred că am învățat că trebuie să lucrez cu cine vede valoare în colaborare pe termen lung, ajutându-mă să-l ajut și ajutându-l la rândul meu să mă ajute. De la egal la egal. Știu, pentru mulți sună utopic. Dar nu cred că este. Nici după mai multe business-uri omorâte și după mai multe certuri decât mi-aș fi putut imagina că voi avea, eu fiind încă din școala generală acel copil “împăciuitor”. Cred că e important să ne alegem partenerii cu grijă, mai ales dacă-i vorba de furnizori: preț corect de ambele părți, fără obligații absurde sau taxe inutile. Cred că la bază trebuie să existe un respect și o încredere reciprocă.
Nu te pune niciodată deasupra unui partener. Și nu te pun nici sub. Egal. Mereu.
3. Nu renunța la calitate niciodată
Toată viața am ținut la calitatea lucrurilor pe care le fac. Dacă fac ceva fără să-mi pese, atunci mai bine nu fac. Eu îmi fac mie rău dacă fac ceva cu indiferență…
Cu toate astea, având un business, te trezești uneori forțat cu ușa.
Prin 2012 aveam un business foarte mic și, printr-o minune, am primit un apel telefonic de la cineva ce părea a fi un viitor client gigant. Mi-ar fi înzecit afacerea.
După o întâlnire preliminară care a mers bine, cu doi angajați la costum, veniți din alt oraș, am avut o întâlnire la un hotel vizavi de Otopeni cu proprietarul viitoarei fabrici, un american. Îmi amintesc acum cum a decurs totul și zici că am trăit o altă viață, un alt film.
Întâlnirea aia a mers perfect. L-am impresionat pe tip cu engleza mea de calitate (nu mă laud, dar sigur a contat) și cu valorile pe care părea că le am. Ofeream calitate, clar. Aveam dovezi că pot face bine ce fac deja, dar la o scară mai mare.
Lucrurile au început mai încet decât zicea pronosticul făcut de american, dar asta n-a fost neapărat o problemă. Problema a intervenit atunci când, după ce mi-am mai angajat oameni, după ce mi-am crescut afacerea pe baza lor, au pus piciorul în prag și au zis: “Fie dai prețul mai jos cu X la sută, fie suntem nevoiți să lucrăm cu altcineva.”
Aia a fost chinta roială de care ziceam mai sus. Și m-am speriat. Și am zis “Bine.”
Și a fost rău. Rău-rău-rău. Și n-a fost vina lor, a fost vina mea, că n-am gândit limpede, că am crezut că e mai bine să fiu plătit prost și să țin calitatea sus, omițând faptul că plata proastă, în timp, șubrezește totul de la rădăcină…
Ceea ce părea a fi o binecuvântare s-a transformat într-o groază de probleme.
Eu n-am renunțat atunci la calitate, dar am acceptat un preț, forțat cumva, care nu putea susține calitatea pe care o ofeream. Așa a picat totul: și calitatea, și plata.
În loc de concluzie
Cred că cel mai important este să rețin, căci adesea cred că uit, că tot ce se întâmplă este “meritul”, dar și “responsabilitatea” și “vina” mea.
E ușor să arunci vina pe un client, pe un furnizor, pe un angajat și chiar și pe un partener. Nu poți să faci business singur, dar cu toate astea când ai un business, tu ești ultimul zid de apărare. Pe tine pică toată responsabilitatea. Și dacă n-o simți așa, atunci rupe-te. :)
Probabil că deloc întâmplător azi mi-a apărut random în YouTube piesa asta din care țin morțiș să notez aici următoarele cuvinte ale lui Pleșu:
“Toată lumea vrea succes. Am observat, însă, pe bază de experiență, că cei care sunt obsedați de tema succesului de obicei ratează. Sau chiar când îl au sunt nefericiți. De unde rezultă că este ceva în reprezentarea noastră despre succes care nu-i integral satisfăcător. Chiar când ai succes, îți dai seama că ai o mulțime de alte motive să nu fii integral fericit. Aș spune mai întâi că trebuie să ne ferim să identificăm succesul cu fericirea.”
3 comentarii
marius
31/10/2017 at 09:19nu am inteles cum vroiai sa faci afaceri singur? credeam, inainte sa citesc, ca te referi la partenerii cu care incepi afacerea, gen prietenul cel mai bun fifty-fifty la bani si la munca nu prea se mai potriveste, eu cu astia am avut probleme.
Ariel
31/10/2017 at 11:20M-am referit și la ei, dar nu numai la ei. :D
Discriminare pozitivă pentru antreprenori - Ariel Constantinof Blog
03/11/2017 at 12:22[…] Scriam zilele trecute că îmi displace uneori relația “de putere” dintre un business cu spinare, care funcționează, și unul nou, la început de drum. Spuneam că un business pus la punct poate și ar și trebui să ajute un alt business mai mic și mai nou să se pună la punct. Și nu să profite de el, să-l “mulgă”. […]