Eu pân’ acum habar n-aveam cum se face respiraţia gură la gură. Şi nici nu ştiam ce-i ăla “masaj cardiac extern”. Adică văzusem prin filme, aşa, cum se pune gura peste gură şi se suflă iar apoi se apasă pe plămâni în mod repetat, dar atât.
Dar azi am avut oportunitatea să aflu câteva lucruri interesante de la Dr. Aignătoaie (doctor la SMURD). Câteva lucruri pe care mai mult ca sigur o să le “aplic” cu prima ocazie.
Pe scurt, câteva lucruri de ştiut:
Dacă eşti martorul unui accident trebuie să (în ordine):
– Suni la 112 şi să spui în primul şi în primul rând UNDE eşti. Apoi completezi cu detalii/răspunzi la întrebările dispecerului.
– Dacă este vorba de o victimă implicată într-un accident de maşină sau care a căzut de la o înăltime mare atunci NU O MIŞCA – rişti să-i faci mai mult rău.
– Dacă victima doar a leşinat, atunci, imediat după ce ai sunat la 112, va trebui să vezi DACĂ RESPIRĂ! Nu căuta puls înainte să verifici respiraţia:
1. Pui urechea în dreptul gurii victimei. Asculţi.
2. Cu obrazul simţi dacă respiră.
3. Ochii îi ţii spre piept, cauţi mişcări ale plămânilor.
– Dacă victima respiră atunci încearcă s-o întorci pe o parte.
Vă recomand siteul LecţiaDePrimAjutor.ro şi să luaţi parte la un asemenea curs cu prima ocazie.
Totodată vă recomand emisiunea “Lecţia de prim ajutor” de pe PROTV – în fiecare sâmbătă de la ora 11.
Au mai scris: Hari […] şi mulţumesc Dragoş pentru invitaţie.
2 comentarii
Zeffy
24/11/2011 at 13:00pe aceeasi idee http://www.cronicadeiasi.ro/stiri/nationale-externe/Galati-primul-oras-din-tara-in-care-se-monteaza-defibrilatoare-stradale/12935
Ariel
24/11/2011 at 13:15Ne-a zis doctorul că în nu ştiu ce oraş din Rom s-au furat. :)