Uneori, când merg pe bicicletă, vreau să închid ochii… dar mi-e frică.

Nu ştiu de ce mi-e frică. Nu ştiu nici de ce simt această nevoie de a închide ochii.

Uneori o fac. Număr până la 3 şi apoi îi deschid repede, ca să fiu sigur că nu intru în ceva sau iau vreo groapă. Când pedalezi cu ochii închişi parcă zbori. Parcă pluteşti. Când am pedalat până în Vama Veche am trecut prin porţiuni unde singura sursă de lumină era Luna… sau mai bine zis, lumina de pe Pământ, reflectată de Lună înapoi. Şi deşi eram sigur că asfaltul era sub mine, senzaţia era pur şi simplu de zbor sau plutire. Ceva ce n-am mai simţit niciodată. Dar ceva ce aş vrea să simt mai des.

Florin e un biciclist cunoscut. Eu îl ştiu de câţiva ani buni şi tot aud lucruri bune despre el.

Orb fiind, e pur şi simplu o minune că un om poate pedala aproape 100% liber în orice colţ al lumii.

De data asta a plecat spre Londra. Acum e pe drum şi se filmează. Recomand să-l urmăriţi. E pur şi simplu motivaţional.

(Aporpos de motivaţional – când simt că nu mai pot pedala, de oboseală, o soluţie este să închid ochii. Atunci pot parcă pedala la infinit. Nu ştiu de ce…)

Pe Facebook, pe site…

Şi nu ezitaţi să-i lăsaţi un mesaj audio.

---