Interesant

Cum am învățat să vorbesc în public

Cum am învățat să vorbesc în public

This is my trick when I public speak. Just talked in front of tons of ppl at TEDxYouth in Craiova. Was awesome. [Instagram]

Prin școala generală am fost pus să scriu un eseu. Primul eseu din viața mea. Mi s-a părut al dracului de greu. Dar totodată mă fascina “libertatea” pe care o aveam. Puteam să scriu ORICE și profesorul nu ar fi considerat că-i “greșit”.

Dar “tema” nu era doar să scriu acel eseu, ci să-l și prezint/citesc în fața clasei.

Ne spusese că avem voie să ținem foaia cu eseul la noi, în fața clasei, dar bine ar fi să nu citim, ci să prezentăm. Ne dăduse atunci niște “tips and tricks”:

– să mă uit în ochii oamenilor din public … la cât mai mulți ochi.

– să gesticulez, să dau din mâini…

– să mă mișc măcar câțiva pași într-o parte și într-alta, să nu stau pe loc.

– să încerc să nu am un ton liniar și plictisitor, ci să pun accentul pe cuvintele mai importante.

Eram atunci undeva prin clasa a 7-a sau a 8-a.

ȘI A FOST CEA MAI PROASTĂ ORĂ DIN VIAȚA MEA. Căci când m-am dus în fața clasei să prezint, m-am făcut de râs cum nu mă mai făcusem niciodată.

Deși aveam în clasă doar alți 16-17 colegi pe care-i știam foarte bine, ajuns în fața clasei am început să tremur tot, să rămân fără voce … A fost oribil.

Îmi amintesc că m-am bâlbâit de câteva ori (Era în engleză eseul.) și glumele colegilor despre bâlbele mele din ziua aceea m-au urmărit ani …


Ani mai târziu am început să urmăresc TEDx pe YouTube și să fiu fascinat nu neapărat de conținutul prezentărilor, ci de modul în care anumiți speakeri captivau publicul, modul în care nu se bâlbâiau, vorbeau fluent, aveau glumițe, priveau publicul în ochi, gesticulau, erau relaxați… Admiram fiecare vorbitor ignorând complet ce zice, observând cum zice.

Și undeva prin 2009 sau 2010 mi-am zis că vreau să pot să fac la fel. Nu aveam ceva despre care voiam să “vorbesc în public”, dar voiam să pot vorbi în public. Și voiam s-o pot face bine.

Mi s-a părut mie atunci că-i un “skill” ce poate să-ți prindă bine oricând. Este skill-ul pe care orice lider adevărat trebuie să-l deprindă. Pentru că unui lider i se ivesc mereu oportunități de a vorbi în public … și ar face bine să știe cum să vorbească bine, nu?

Când vorbești în public nu trebuie neapărat să ai în fața ta o sală cu o sută de oameni sau o prezentare PPT în fundal … este de ajuns să vorbești în fața a 5-6 prieteni sau 5-6 angajați.


Prin 2010 eram convins: “Vreau să fiu un public speaker bun.”

Am căutat pe internet cursuri. Am găsit multe… dar nimic convingător.

Am căutat pe internet articole și videouri despre cum să vorbesc în public cât mai bine… Iar informația se repeta constant și nu găseam nimic revelator.

Așa că mi-am zis că dacă mă pun într-o situație ca cea din școala generală… o să învăț “the hard way”.

Mi-am ales un subiect despre care știam că pot vorbi și am pregătit un workshop de vreo 2 sau 3 ore.

Am închiriat o sală în centrul Capitalei. Am dat vreo 300 de lei pe ea. Am mai dat vreo 50 de lei pe niște fursecuri, ceva de băut, sucuri, pahare de plastic, pixuri, markere și alte chestii necesare și am anunțat pe internet că țin un workshop.

Dacă-mi amintesc bine… au venit fix cinci oameni. Trei erau din familie, doi erau străini și “plătitori” de bilet. Era, cred, 30 de lei biletul.

A fost cel mai prost workshop din viața mea.

Am zis “ăăă” de peste 300 de ori în cele 2-3 ore, deși mă pregătisem pentru workshop cum nu mai pregătisem până atunci nimic în viața mea. Repetasem ce aveam de zis și ce aveam de făcut de atât de multe ori … Dar “ăăă”-urile veneau din emoții, nu din nesiguranța subiectului despre care vorbeam.

Business-wise am ieșit pe minus. Rău de tot.

Dar am considerat mereu că banii “pierduți” cu acel eveniment au fost de fapt o investiție în mine. Puteam la fel de bine să dau acești bani pe un curs de public speaking.

În 2010, când am făcut asta, aveam 19 ani…


Știu că am ajuns acasă dezamăgit. Știam că pot mai mult, știam că pot mai bine… și știam că aș putea să am în sală mai mult de 5 oameni.

Am îmbunătățit workshopul cu totul, am luat feedback de la mama (Care fusese în sală și, spre surprinderea mea, mă susținea! Zic cu surprindere pentru că adesea, în viața mea, mama a fost cel mai dur critic și adesea mă demotiva, nu mă încuraja.) și am anunțat un nou workshop.

Și lucrurile au mers atunci mult mai bine. De 10 ori mai bine, cel puțin.

Dupa primele 3-4 workshopuri am început să am săli pline … de câte 20-30-40 de oameni. Am început să țin workshopuri și-n Brașov.

Nu numai că-mi făcea plăcere să le vorbesc oamenilor și să lucrez cu ei, dar făceam și bani. Între timp biletul ajunsese la vreo 50-60 de lei.

Puteam să câștig 2000 de lei într-o zi. În fine, erau necesare pregătiri cu mult timp înainte … dar nu simțeam că “muncesc” cu adevărat.

Cu fiecare workshop sau eveniment ținut am învățat să-mi spun glumele mai bine, să gesticulez mai bine, să fac “eye-contact” constant și totodată am scăpat de “ăăă”-uri complet.

Am învățat să mă fac auzit, am învățat să pun accentul pe cuvintele importante, am învățat să am mereu zâmbetul pe față …

Dacă ar fi să fac o listă cu lucrurile pe care le-am învățat, ar fi o listă fără capăt.

Căci tot ce-am învățat prin aceste experiențe repetate s-a dus direct în subconștient. Când sunt în fața unui public fac doar câteva lucruri “conștient” și voit. Majoritatea lucrurilor vin de la sine. Și asta se întâmplă atunci când “ai exercițiu”.

Azi pot să spun că-s un public speaker bun. Simt asta, știu asta… Mereu când vorbesc în fața unor oameni o fac cu plăcere și mă umplu de energie și înainte de a vorbi, dar și după ce vorbesc.

După anumite evenimente sunt aplaudat cum nu mi-aș fi putut imagina vreodată că aș putea fi aplaudat. Lumea apreciază un public speaker bun, care spune o poveste bună și care își ține publicul “captiv”. Și eu pot să fac asta pentru că mi-am dorit să pot să fac asta și pentru că am exersat al dracului de mult.

“But when you’re in front of an audience and you make them laugh at a new idea, you’re guiding the whole being for the moment. No one is ever more him/herself than when they really laugh. Their defenses are down. It’s very Zen-like, that moment. They are completely open, completely themselves when that message hits the brain and the laugh begins. That’s when new ideas can be implanted. If a new idea slips in at that moment, it has a chance to grow.” ― George Carlin, Last Words


Asta-i experiență mea. Așa am învățat eu să vorbesc în public. Asta-i metoda pe care am ales-o și a funcționat perfect.

Desigur … poți să te duci să faci și cursuri. Cu siguranță te vor ajuta. Dar cel mai simplu este să te pui în fața faptului împlinit. Cel mai simplu este să începi, nu să încerci.

Cel mai important sfat pentru cineva ce vrea să vorbească în public ar fi să cunoască foarte bine subiectul. Asta-i tot. Restul sunt detalii. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Ce poți face cu un iaurt grecesc? - Ariel Constantinof Blog
    01/09/2016 at 20:24

    […] lungul timpului am ținut multe prezentări/speech-uri/workshop-uri pe diverse teme (de la experiența mea cu Tribul și până la […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează