România

Forţa e necesară doar în absenţa puterii

Forţa e necesară doar în absenţa puterii
sursă poză

Bucureşti, februarie 2012, oameni furioşi în stradă.

Puterea de a-i controla nu mai există. Apare forţa.

Prin “putere” înţeleg un Băsescu la televizor care zice: “Plecaţi acasă, dragilor, căci v-am înţeles mesajul şi o să fie bine.”

Prin “forţă” înţeleg “forţele de ordine” – nişte unii pregătiţi să dea bătaie.

Dar stai. Prin “oameni furioşi în stradă” înţelegem “putere” sau înţelegem “forţă”? Eu tind să mizez pe “forţă”. Şi asta pentru că oamenii nu au mai avut puterea să decidă ce se întâmplă cu ţara în care locuiesc. Astfel au încercat să se folosească, la rândul lor, de forţă.

Rezumând şi trecând peste filosofii: suntem animale – deci forţă. Dar avem superba abilitate de a gândi – deci putere.

Forţa e necesară doar în absenţa puterii.

Acum două zile, în Bucureşti, în jur de 10 persoane au folosit forţa pentru a încerca să schimbe o putere. (detalii aici)

Problema apare când, de fapt, pe vecie, puterea o să fie deasupra forţei. Căci puterea despre care vorbesc nu se măsoară în kilograme, viteză, număr de mâini sau picioare sau bastoane sau maşini. Puterea despre care vorbesc este spirituală, conceptuală, poate chiar ideologică.

Acum două zile s-a organizat o seară de dezbateri despre homosexualitate. Organizatorii (sau o parte dintre ei) au fost atacaţi după eveniment, în timp ce se duceau spre casă.

Pumni. Picioare. Cuvinte urâte. Sau, într-un cuvânt: forţă.

Dar, pe vecie, mă repet, puterea este peste forţă. Şi de aceea scriu aceste rânduri.

Agresorii nu au fost găsiţi. Dar cred în dreptate. Vor fi găsiţi şi traşi la raspundere.

Dar acest eveniment de agresare fizică a unor oameni care vor să educe este, de fapt, un semnal de alarmă.

Cred că, uneori, când au loc mari schimbări, există victime colaterale. Noi, în această perioadă, trăim schimbarea. O parte din noi suferim acum ca cei ce urmează să nu mai sufere. Să-mi fie scuzată aroganţa, dar suntem nişte mici eroi.

Semnalul de alarmă pe care-l trage acest “mic” incident violent este că în România homosexualitatea este un subiect încă tabu şi sensibil.

Încep să cred că homosexualii sunt mai discriminaţi ca ţiganii.

Am găsit un document (poate fi găsit aici) – mulţam Roberta – despre părerea cetăţenilor ce trăiesc în Republica Moldova despre homosexuali.

E îngrozitor. Îngrozitor. Îngrozitor.

Citez, doar puţin:

În funcţie de mediul de reşedinţă, ponderea persoanelor care ar accepta să aibă în calitate de vecin, coleg, prieten sau chiar de membru al familiei o persoană care întreţine relaţii homosexuale este mai mare în mediul urban decât în cel rural. Astfel, 19% în mediul urban și 10% în mediul rural ar accepta să aibă în calitate de vecin o persoană homosexuală. 17% în mediul urban și 10% în mediul rural ar accepta să aibă în calitate de coleg de muncă o persoană care întreţine relaţii homosexuale. 13% din mediul urban și 7% din cel rural ar accepta să aibă în calitate de prieten o persoană homosexuală. 6% în mediul urban și 3% în mediul rural ar accepta să aibă în calitate de membru al familiei o persoană de orientare homosexuală.

Carevasăzică, dintr-un total de 100 de oameni, doar 19 de oameni ar accepta ca vecinul lor să fie homosexual. Asta la oraş. În sate ar fi doar 10 oameni.

Cum era vorba cu capra vecinului? Nu contează, ştiu, e doar o vorbă.

Asta-i situaţia din Rep. Moldova. În România tind să cred că stăm puţin mai bine cu toleranţa. Deşi după comentariile de la acest articol… nu bag mâna-n foc.

Dar, precum ziceam, trăim schimbarea

Tinerii (predominant tinerii, dar nu numai ei) au capul pe umeri şi ştiu că orientarea sexuală nu este “o boală”. Aşa cum ştiu că ţiganii nu-s murdari şi hoţi prin născare. Aşa cum stiu că handicapaţii nu au ales să fie handicapaţi.

Sunt mândru de tinerii din ziua de azi, cu riscul ca eu să fiu unul dintre “tineri”. :)

În urma atacului de marţi, mâine, vineri, la ora 12:00, se organizează ceva. Îi zic “ceva” pentru că nu aş asocia cuvântul “protest” cu mişcarea de mâine. Aici sunt detaliile.

Până data viitoare, sper să nu fie cazul să organizăm un marş pentru a ne cere dreptul să facem un marş gay.

Footprints on the sands of time are not made by sitting down.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

2 comentarii

  • Reply
    scrie – este probabil cel mai bun exerciţiu pe care-l poţi face! | DAP
    08/11/2012 at 17:56

    […] contribuţii scrie – este probabil cel mai bun exerciţiu pe care-l poţi face! contribuţii știri. noutăți — 08 November 2012 *guest-post de Ariel Constantinof […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    Nemesis
    12/02/2013 at 15:05

    Spare me, JEW!

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează