Bălării

Nu ştiu să vă explic sentimentul plăcut pe care-l am când livrez ceva pe bicicletă şi întrec o maşină de la altă firmă de curierat rapid…

aaAzi… sau, de fapt, “ieri” am fost curier, caci acum e 2:56 dimineaţa.

Deşi la Tribul avem o trupă de elită de curieri ninja pe biciclete, care se pot teleporta în oraş dintr-o parte în alta cu pachete în rucsac într-un timp record (pe verificate, băi Nemo Express ce eşti!), ieri m-am decis să-mi iau o zi “liberă” de la dispecerat. Da, da, eu sunt dispecerul…

Astfel că orice comandă a fost de livrat, am livrat-o chiar eu! Like a boss, like a ninja! Am pedalat aproape 50 de km la 30 de grade Celsius, cu muzica în urechi dată la maxim şi cu o frână de urgenţă doar (că-s pe fixă…). Mi-am dat seama. Sunt dependent. Dependent de adrenalină.

În aceşti 50 de km parcurşi azi cu ochelarii de soare pe faţă şi cu penele de indian prinse de rucsac am avut aproximativ 5 conflicte cu 5 şoferi retardaţi diferiţi.

Primul a fost un ţigan. Jidanul din mine mi-a dat voie să vă anunţ rasa şoferului. Un ţigan într-un Logan alb cu geamuri negre. Numărul era B 603 DEA. Eram primul la semafor iar el în spatele meu. A deschis geamul şi a zis că dacă vrea mă calcă. “They see me rolling, they hatin’!” I-am zâmbit, fără să-i zic nimic.

Şi ţiganul apoi s-a decis să vină spre mine cu paşi mici de Logan. Pac-pac, puţin câte puţin, până-n roata ma. NOWWWW, NOBODY TOUCHES MY PIXIE! M-am dus lângă ţigan şi i-am zis: “Probleme?”. Mi-a zis că n-am ce căuta la semafor pe bicicletă. N-am apucat să-i zic nimic căci s-a făcut verde şi a tras stânga din volan spre mine, cu viteză. Am tras stânga şi eu, deşi iniţial nici măcar nu mă mişcam. I-am pus mâna pe maşină şi i-am zis: “Eşti cretin, bă!”. M-a înjurat de familie şi a gonit. La semafor l-am întrecut şi l-am ignorat. Deşigur, în tot acest timp mă gândeam să-mi scot u-lock-ul şi să-i sparg ceva. Dar mi-am dat seama că el e ţigan din ăla discriminat de soartă şi l-am lăsat în pace.

Zece minute mai târziu un smecheraş cocalar îmi taie calea şi frânează. Cum n-aveam frâne, am fost la un pas de a intra în el. L-am ocolit totuşi şi am ţipat: “IDIOTULE!”. Omul m-a ajuns şi mi-a zi: “Bă, dacă vin la tine te bat, vrei?”. I-am zis: “Hai!”.

Apoi am fost uimit de ce a putut să zică: “Păi zi-mi cu ce ţi-am greşit şi-mi cer scuze. Ţi-am tăiat calea, nu? Nu te-am văzut, scuze! Dar nu mă face idiot!”. Am început să râd, în mers, uitându-mă la el prin geam. I-am zis: “Bine, scuze, am înţeles.” … şi am adăugat în gând: “IDIOTULE!”.

Când auzi de curieri pe bicicletă poate te gândeşti la nişte săraci fără job sau ceva studenţi plătiţi prost, dar nu-i chiar aşa. Curierii ăştia îşi pun viaţa în pericol pentru un simplu pachet. Pun pasiune în fiecare pedală dată înainte. Eu cel puţin asta fac.

După tot traseul de azi şi toate cele câteva livrări sunt încă energic. Păcat că uneori vibe-ul din partea şoferilor e negativ. Dar, las’ că-i învăţ eu minte!

N-am nicio morală la povestea simplă a zilei mele de azi, a vieţii adrenalinice de curier pe bicicletă în Bucureşti. Dar sunt entuziasmat.

PS: Ca să vă daţi seama ce frumoasă e viaţa de curiere mai precizez următoarele:

Deşi am pedalat între orele 11:00 şi 18:30, am avut timp să mă întorc la prânz acasă şi să mă hrănesc corespunzător şi să citesc vreo 30 de pagini dintr-o super carte fix în Cişmigiu, la lac.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    Dojo
    21/09/2011 at 10:06

    Ideea e misto si jobul deloc de lepadat, mai ales cat e inca vreme faina. Dar mare grija la dobitocii din trafic. Eu mi-am rupt un umar acum 12 ani din cauza unui cercopitec si, desi a luat amenda si mi-a platit daunele la bicicleta, nu m-a incalzit cu nimic, ca tot e busit umarul pe viata.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 1 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează