transcriu repede din cartea de istoriografie doua pasaje, scuzati eventualele greseli:
deci, asta despre Romania:
(…) rareori am intalnit un teritoriu atat de salbatic cum este cel care trebuie traversat pentru a ajunge de la zemlita la bucuresti (…) de-a lungul drumului nu exista niciun sat cu coperisuri de ardezie sau de tigla; nicio ingraditura, nicun instrument agricol nu tradeaza prezenta omului; este mult daca de doua ori intr-o singura zi vi se intampla sa treceti pe langa o duzica de colibe ascultita, facute din pamant si trestie, fara ferestre sau etaje. (…)
despre romania in 1837 de Alphonse Royer
doar mie imi seamana cu prezentul? :D
si asta despre bucuresti:
bucurestiul e un oras mare, situat parte in campie, parte pe versantul unei coline. un rau numit dambovita il traverseaza. casele sale joase, despartite intre ele prin palcuri de copaci, ofera de departe un aspect destul de pitoresc, gratie clopotnitelor celor 300 de biseric, care-ti creeaza pentru o clipa iluzia existentei unei arhitecturi oarecare in capitala hospodarilor. dupa ce ii treci barierele e imposibil sa mai pastrezi aceasta iluzie. nu exista nici un monument de arta printre constructile sale burgheze ridicate in cea mai mare parte din caramizi spoite in alb. este intr-adevar de mirare ca, pe parcursul lungii dominatii a lor de catre turci, valahii nu au incercat sa imite acele elegante moschei care dau stil si celui mai insignifiant catun musulman.
MURDARIA STRAZILOR BUCURESTENE ESTE INIMAGINABILA. ELESUNT PAVATE CU LUNGI BUCATI DE LEMN SUB CARE APA SI NOROIUL PUTREZESC PERMANENT, FARA CA NIMENI SA VISEZE MACAR LA LIMITAREA ACESTOR FOCARE DE INFECTIE. ADESEORI, CAND O TRASURA TRECE PE O PARTE SAU ALTA A STRAZII, ACESTE PLANSE PROST PRINSE II RIDICA PE TRECATORI LA CATEVA PICIOARE IN AER, IAR CAND CAD IMPROASCA O PLOAIE DE STROPI GROSI, NEGRI SI FETIZI.
iarna anumite cartiere sunt aproape inabordabile pentru pietoni. (…) cu greu gasesti un loc mai nesanatos decat bucurestiul. cea mai mica neglijenta igienica va pune la pat pentru cateva saptamani. febrele intermitente si infectioase sunt starea normala a locuitorilor. (…)
despre bucuresti in 1837 de Alphonse Royer
deci, asemanari?
cum e aia cu istoria se repeta? incep sa ma intreb de ce avem nevoie de un astfel de text in cartea de istorie… o carte de prezent n-aveti la scoala?

aproape au trecut 100 de ani. alphonse asta oare mai traieste?
6 comentarii
Lexis
21/10/2009 at 23:03Asta e scrisă de un invidios, domn’e. Voia să “make us look bad” futule mama lor dă franceJi, le stă în gât micul nostru Paris. Pfuah… :))
anonymoose
21/10/2009 at 23:19de fapt, aproape 200.
Ronnie
22/10/2009 at 01:21hehe diferenta e, Ariel, ca strazile din pozele puse de tine sunt in reparatii, taras-grapis ca la noi; in 1837 nu repara nimeni nimic ;)
Neamtu
22/10/2009 at 16:05‘Micul Paris’ sux prin toti porii. Pentru ca e un santier continuu. Pai cu toata forta de munca folosita DOAR la modificat cladiri deja ridicate/reconstruite/renovate de altii se putea face centrul vechi al Bucurestilor care sa fie bijuteria Europei de Est. Dar, la urma urmei, din asta am fi castigat doar NOI, nu si politicienii!
roza
22/10/2009 at 18:53si mai e un pic si se fac 200 de ani!
cartim
23/10/2009 at 17:26Concluzia este ca dupa 200 de ani nu s-a schimbat nimic…