N-o să uit niciodată cum în februarie 2013, după ce mi-am scris cartea despre Tribul, m-am străduit să mă filmez la mine în cameră (sufrageria familiei Constantinof pe vremea aceea) zicând câteva cuvinte despre cum mi-aș dori să fiu ajutat să-mi printez cartea.
Ore. Ore m-am chinuit să mă filmez, cu un trepied, zicând ceva pertinent despre cartea mea. Habar n-aveam să filmez, habar n-aveam să editez și habar n-aveam să leg două propoziții fără să mă super-bâlbâi.
Le-am trimis celor de la Creștem Idei videoul proiectului meu și mi-au zis că-i prost. Foarte prost. Mi-au zis să-l refac.
Știu că mă afectase negativ feedbackul lor. Mă chinuisem așa mult să fac acel video… dar, aveau dreptate, era jalnic. Vorbeam prost, n-aveam cadre cu mine pedalând, toată filmarea era întunecată și se auzea foarte nasol, cu fââââșsssșșșsșșțțțțț pe fundal. N-aveam lavalieră.
Atunci știu că am întrebat în stânga și-n dreapta printre amici să văd dacă are cine să mă ajute și, ca printr-o magie, mi-a sărit în ajutor un tip (Matei) pe care-l știam vag. Am ieșit fix 10 minute prin centrul orașului și, WOW, ce video aveam brusc. Când zic “brusc” … nu glumesc. După ce-am filmat eu am rămas în centrul vechi la o cafenea, cu laptopul, iar el s-a dus acasă să editeze. A durat cam o oră să-mi dea link-ul de la wetransfer cu videoul meu. Fetele de la Creștem Idei au fost suuuuper-mulțumite de video. Și eu la fel, desigur.
PS: Videoul e de pe vremea când pe Calea Victoriei nu exista pistă de biciclete. Haha.
Videoul a fost așa bun că proiectul mi s-a finanțat în sub 24 de ore. Pentru curioși și nostalgici, uite aici proiectul meu finanțat și aici videoul:
Acum, 2016-2017, am devenit omul din spatele camerei. Cumva am luat microbul ăsta de la Matei. M-a șocat atunci viteza cu care a lucrat și calitatea pe care a scos-o din aproape nimic.
Anul trecut am făcut, ca Matei, un video de crowdfunding pentru cartea lui Nelu Stratone: “Rock sub seceră și ciocan – Istoria rockului românesc”. Proiectul s-a finanțat cu succes. Ba chiar a primit și bani în plus.
Uite aici campania cărții și uite aici videoul făcut de mine:
Mă uit la videoul ăsta făcut prin septembrie 2016 și văd o listă întreagă de defecte. O listă întreagă de chestii ce-ar fi putut fi făcute mult mai bine. Dar, cu toate astea, videoul și-a atins scopul și a ajutat la finanțarea cărții.
Ba chiar și Nelu a fost happy cu videoul, ceea ce-i mare lucru din punctul meu de vedere. În ziua de azi, era vitezei, era asta digitalo-snapchatistă-tinderistă-youtuberistă … să zică un om ca Nelu că-i mulțumit de cum a ieșit videoul lui făcut de mine … Ehe!
Și scriu rândurile astea din două motive.
1. Ca să spun, într-un mod indirect, că m-am apucat să fac videouri pentru alții. Și că deși-mi place foarte mult să fiu și-n fața camerei… mai nou îmi place să fiu în spatele camerei pentru proiectele altora. Am încropit și un nume pentru treaba asta – Storytelling.House.
2. Ca să spun că, în clipa asta, mai există o campanie ce rulează pe Creștem Idei și are un video făcut tot de mine.
Campania este pentru noua carte a lui Octavian Soviany “Casa din Strada Sirenelor”. Proiectul poate fi găsit aici și orice susținere este super-apreciată.
Atât cartea lui Nelu Stratone, cât și cartea lui Octavian Soviany, sunt proiecte generate de Hyperliteratura. Iar în spatele Hyperliteraturii se află Andrei Ruse, omul care a scris Soni. Soni a făcut ravagii pe vremea când eu eram prin liceu. Toți liceenii o citeau iar Andrei devenea un soi de vedetă peste noapte. Culmea, datorită acestui blog, am apucat să-l cunosc pe Andrei la scurt timp după ce a devenit ‘viral’. Interesantă viața asta…
Iar videoul pentru campanie este aici:
Comentează