Interviu neinteresant

Verde… putin verde… un verde crud, la fel ca primii coltisorilor de iarba ai primaverii. Gri…putin gri…un gri cenusiu, dar nu trist, la fel ca ceea ce se intampla uneori in Romania secolului XXI. Optimism si disperare, mahnire si fericire debordanta. Asa arata blogul unui elev de clasa a 11-a din Bucuresti, care a platit cu exmatricularea libertatea sa de a se exprima si a scrie. Ariel Constantinof nu a fost niciodata elevul model pentru unii, nici “pupator”, cum zice el, nici baiatul care sa se priveze de libertatea de a gandi si a se comporta in societate.

“Zidul penitenciarului” versus “Realitatea”

Anca: Ce te-a determinat sa iti creezi propriul blog in anul 2006, cand blogosfera nu era prea cunoascuta si numeroasa in utilizatori?

Ariel Constantinof: Mi-am creat initial blogul cum s-ar zice “la misto”. Nu stiam la vremea aceea niciun blog romanesc, ci doar site-uri care functionau pe platforme de blogging. L-am facut din pura plictiseala si la inceput l-am umplut cu chestii funny (poze de pe net, etc). Cu timpul insa am inceput sa scriu chestii personale… Dupa o luna sau doua am aflat ca in Romania exista deja o mica comunitate de oameni care au deja bloguri si am inceput sa intereactionez cu ei.

Anca: In 2007 ai obtinut destule premii cu ocazia Roblogfest: pentru cel mai bun blog personal, cel mai bun blog nou, cel mai bun blog scris de cineva sub 18 ani. La ce sa ne asteptam pentru viitor, avand in vedere ca esti deja major?

Ariel Constantinof: 2007 a fost acum 2 ani cand probabil Roblogfest-ul avea o relevanta mare. Azi, cand exista atatia bloggeri, cand exista atatea bloguri de fapt, cand oamenii ar face orice sa-si vada blogul scris pe o lista… Roblogfestul nu mi se mai pare ceva extreme de important. E mai mult o joaca pentru “incepatori”. Lupta se da intre cei de care n-a auzit nimeni si cei care nefacand nimic castiga. Asteptari … nu stiu. Nu am planuri. Am lansat in aprilie 2008 blogul colectiv amdoar18ani.ro care a avut un oarecare succes. Mai multe nu stiu momentan.

Anca: In luna aprilie a anului 2007, presa din Romania vuia la aflarea vestii ca ai fost exmatriculat pentru postarile tale despre scoala particulara la care invatai, Liceul “ Lauder-Reut”. Ce parere au avut parintii tai despre acest incident?

Ariel Constantinof: Initial s-au crizat pentru ca fiind o scoala particulara, relatia parinte-scoala era una mai deosebita. Nu s-au crizat la adresa mea cat s-au crizat la idea ca as fi putut fi exmatriculat, fiind un copil cuminte dupa parerea lor. Oricum ei m-au sustinut constant si m-au ajutat sa ma mut in alt liceu, sa-mi rezolv problema cu Lauder-ul etc. Pot spune ca blogul in acel moment m-a ajutat enorm. Pe langa increderea in sine pe care mi-a dat-o, m-a scapat de un liceu care azi se dovedeste a fi slab. E bine ca m-am mutat din timp la un liceu de stat si am inceput sa vad “Realitatea”… nu ce era dupa zidul scolii mele din acea vreme, zidul “penitenciarului”.

Anca: Intr-una dintre declaratiile de la acea vreme, ai afirmat: “Ce tine de viata mea nu voi sterge niciodata, indiferent pe cine deranjeaza”. Astazi, regreti ceva din ce s-a intamplat sau ceva ce ai scris in 2007?

Ariel Constantinof: NU! Nu, nu si iarasi nu. De 3 ori nu. Nu. Ma recitesc si ma amuz. Scriam ca un copil mic si lumea ma lauda ca am talent. Aveam greseli multe de scriere tot asa… De regretat nu regret niiiimic.

Anca: Daca ai avea ocazia, ai mai aduga ceva nou celor spuse atunci?

Ariel Constantinof: Da. Regret intr-un fel ca nici pana in ziua de azi nu s-a facut o dreptate totala. Dar mai e timp…

“Ariel, regret ca te-am transferat la liceul nostru.”

Anca: Cum ti se pare liceul unde inveti in prezent, fata de cel de la care ai plecat?

Ariel Constantinof: Sunt incomparabile. In acel liceu eram putini elevi si ne stiam de ani buni. Tot asa si cu profesorii. In liceul de stat am inceput sa vad realitatea. Eu nu stiam ce-I aia comunism, ce-I aia “ora de religie”, ce-s aia 30 de colegi sau “colegi de a 12-a care sa iau aiurea de tine”. Nu mai vazusem asa ceva. Realitatea e mai dura decat ce am vazut pana sa ma mut… si cu ocazia asta am devenit si eu mai dur. Inca de la inceput am avut probleme cu noul director si noii colegi dar asta doar mi-a dat incredere in mine.

Anca: Ti-a fost greu sa te inmatriculezi la un nou liceu, avand in vedere cauzele exmatricularii de la liceul unde invatai si despre care ai scris pe blog?

Ariel Constantinof: Am ajuns la noul liceu (Colegiul National “Cantemir Voda” – Bucuresti) prin “Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului”, mai exact prin doamna Nedef (directoare la acea vreme acolo). Din cate am inteles acuma nu mai e directoare probabil tot din cauza coruptiei din societatea noastra. Probabil daca nu era ea ajungeam la un liceu de cartier sau reveneam la Lauder caci inainte sa ma mut am fost invitat sa raman in continuare in liceu – dar acest lucru ar fi fost absurd din moment ce ne uram reciproc. Directorul m-a displacut din prima si mi-a zis clar sa nu scriu nimic pe blog despre acest nou liceu. Am scris. Nu m-a atentionat niciodata pana acum. Anul trecut profesorul de religie s-a ratoit la mine ca am povestit putin despre ora lui dar momentan exista alte probleme mai majore – precum faptul ca am dreaduri. Amuzant mi se pare faptul ca pana si aici, intr-un liceu de stat, doamnele de la fostul meu liceu (directoarea – Miruna Carianopol si fondatoarea liceului – Tova Ben Nun) incearca sa-mi puna bete-n roate pupandu-mi actualul director in posterior. Asta e o alta poveste. In decembrie 2008 in mijlocul orei de engleza directorul a intrat si de fata cu toata clasa a spus: “Ariel, regret ca te-am transferat la liceul nostru.” – apoi a mentionat ca a avut o discutie cu doamna “Tova” si “Carianopol”. Amuzant, nu?

Anca: Care a fost reactia conducerii noului liceu cand te-ai inmatriculat? Se stia despre situatia ta cand ai ajuns acolo, sau erai un simplu elev care doreste sa isi schimbe locul?

Ariel Constantinof: Directorul stia ceva vag. Elevii au aflat in prima zi de scoala cand mi-au vazut blogul la statusul de la Y!m. In rest… un simplu elev. Profesorii nu stiu nimic.

Anca: Scrii pe blog tot felul de chestiuni din viata de zi cu zi. S-a schimbat cu ceva parerea ta despre cartierul in care locuiesti, Pantelimon?

Ariel Constantinof: Pantelimonul e la fel de cand il stiu. Neinteresant si urat… si departe de centru.

Anca: Te-ar tenta sa pleci in strainatate dupa ce termini liceul?

Ariel Constantinof: Astept ziua in care prejudecatiile o sa dispara – dar stiu ca nu o sa apara ziua aceea mai niciodata, asa ca… pana ma mut din Romania va fi liniste. Nu as pleca din tara pentru ca nu sunt om care se adapteza usor. Trebuie sa recunosc ca-mi place sa fiu alaturi de familia mea si nu mi-ar place sa fug de aici pentru ca ar insemna sa raman “singur pe lume”. As putea sa ma mut in tara in care am fost nascut – in Israel – pentru ca acolo am bunicii si o mare parte din familie, dar tot parca prefer sa fiu langa mama, tata, surori etc. In cel mai rau caz as pleca pentru studii dar eu nici pana in ziua de azi nu stiu ce facultate as vrea sa urmez deci nu prea stiu ce sa zic. As pleca si n-as pleca din n motive. Oricum in multe tari ar fi mai bine decat in Romania in primul rand din cauza oamenilor care traiesc aici – oameni needucati adica. Ramane de vazut ce fac dupa bac… nu stiu inca. Nu am planuri.

De Anca – Elena Mihai.

---