În sinea mea sunt un pişpirică fără pic de experienţă în ale jurnalismului. N-am luat cursuri speciale, n-am scris în ziare, nu am interacţionat prea mult cu jurnaliştii. Se poate spune că-s paralel cu ziarele şi jurnalismul în sine.
Totuşi, eu, că orice ziar, am principii. Da, chiar aşa, principii.
Mie numai cuvântul “jurnalism” îmi inspiră “profesionalism”. “Lism”-ul de la coadă face toată treabă. Totuşi, jurnalismul din ziua de azi, sau ce consideră unii jurnalism, e praf după părerea mea.
Jurnaliştii, unii, sunt şi ei ca jurnalismul ăsta despre care tot scriu aici. Dacă tu vrei să vorbeşti cu mine din partea unui ziar, în mod oficial, în loc să-mi dai un mail (în care să scrii în limbă romană, nu în limbă “mesingerului”) îmi laşi comment pe blog: “da-mi add id mess cool_ciuciu te rog sa vorbim ceva ce te poate interesa”, unde naiba crezi că-mi vei inspira tu mie incredere? Sau profesionalismul?
Sărim lejer peste etapă în care eu povestesc ce voia acest nene care mi-a dat singur până la urmă add pe Y!M şi ajungem la partea cu: “Frate, tu, că fiinţă socială, ai scrie într-un ziar că Atac sau Cancan?“.
Vrei salariu mare că să scrii acolo? Îţi dăm.
Vrei faimă dacă scrii acolo? Primeşti.
Deci, ai scrie într-un ziar ca Atac sau Cancan având un salariu mare şi faimă?
Vorbeam cu acest tip care m-a contactat. Îmi zicea că aş putea scrie pentru Atac că să fiu “foarte citit“. I-am explicat că decât să-mi pun numele în Atac, mai bine scriu pe blogul meu şi gata.
După părerea mea Atac e un căcat. Eu nu găsesc nimic INTERESANT în el (zic “interesant” pentru că n-am de gând să găsesc vreodată ceva inteligent pe acolo). În plus ziarul e pătat cu sex şi scandal. Nu mi-ar place să scriu un articol într-o căsuţă de 5×5 cm lângă un articol de 3 pagini cu Irinel şi Monica şi o poză porno cu ştiu-eu-ce-ţipă.
N-aş scrie nici pe bani într-un ziar ca Atac. Îmi place să scriu, îmi place să fiu citit, dar nu-mi place Atac.
Cică dacă aş scrie în Atac ar fi o rampă de lansare. Păi în aroganţa mea eu consider că-s mai lansat în momentul de faţă scriind de 2 ani pe blog. Mai lansat acum decât aş fi fost mâine dacă de 2 ani aş fi scris în Atac.
În fine, poate-s doar eu cu aroganţa mea şi părerea mea proastă despre ziarele de “succes” din ţara asta.
În final, dacă nu eşti de acord cu mine, te invit să te duci să scrii în Atac. Se caută liceeni sau studenţi care pot scrie “ceva interesant” (Adică căcaturi de scandal de genul: “Profă ix face sex în buda cu colegul iGrec.”), dar nu numai. Deci, dacă vrei o “rampă de lansare” (spre cer probabil) în jurnalism – poftim! Contact: mishus_90[@]yahoo[.]com pentru chestia asta.
1 comentariu
Mircea Popescu
03/01/2009 at 22:09Frate, dar ce te superi asa, e semn ca ai penetrat si tu.
Orice website care nu-i de doua parale primeste macar de 2-3 ori pe saptamana “oferte” de la netinvestitori de-astia, cereri de publicitate, alea alea.
Tot blogeru primeste oferte de-astea, de scris pe gratis, scris pe proba, scris pe rampa de lansare, scris pe-o bere.
Capitalismu, frate. Ce-i costa sa intrebe ? Ca doar asa se face atacu. Zi de zi, alti lansati lasa locu la altii ce tocmai se lanseaza.