Sudanezul român care face rap

Acum o săptămână, în cadrul unui eveniment dintr-un liceu respectabil din București, ș-anume Colegiul National “Mihai Viteazul”, am avut ceea ce aș numi “oportunitatea” de a descoperi un om care, promit, o să ajungă acolo unde își dorește. Ș-anume pe scene, unde va cânta ceea ce scrie.

Îl cheamă Mustafa. A fost amuzant să facem cunoștință, câteva zile după eveniment, când l-am invitat în oraș spunându-i că l-am văzut cântând și vreau să stau de vorbă cu el.

Cât de des fac cunoștință pe teritoriu românesc doi oameni cu nume atât de “neașteptate”? Mustafa și Ariel. Sună a început de banc.

Ne-am așezat la mine la “birou”, locul în care-s mai productiv ca niciodată, într-o ceainărie din centrul vechi. Și l-am luat atunci, cu nesimțire, la întrebări:

“De când faci asta?”

“De vreo doi ani.”

“Păi și… de ce nu știm de tine?”

Deși Mustafa e mulatru, face rap, e mai înalt ca mine și în versuri mi-este mult superior, în ceainărie l-am simțit puțin încordat. Și avea dreptate: nu știi la ce să te aștepți de la un om cu dreaduri, pe nume Ariel, care-ți zice să vii cu el la o bere în oraș, că vrea să vorbiți. Apoi îți aruncă tot felul de întrebări despre cum și ce faci.

Își zice “Sudan Graav”. Sudan pentru că acolo s-a născut și “Graav” pentru că atunci când s-a gândit prima dată la acest nume nu l-a zis, ci l-a strigat, pe o fereastră de Dacie: “Suuuudaaaaannn Grrraaaaavvvv”!

Ș-așa i-a rămas.

Cu sânge de fotbalist, acum este pasionat full-time de scris și cântat. Scrie tot ce cântă.

După ce ne-am mai relaxat și i-am explicat că, chiar dacă e awkward că l-am chemat în oraș, așa, fără să ne știm, eu pur și simplu apreciez ce face și vreau să-l ajut, am început să ne împrietenim și să punem lumea la cale.

Mi-a povestit cum, așa cum zice și în unul din cântecele sale, el s-a născut în Sudan, dar a ajuns în România la vârsta de doi ani. Nu și-a cunoscut tatăl niciodată, dar încă este încrezător.

Apoi a vrut să-mi arate cea mai nouă piesă a lui. Am deschis laptopul și el a căutat piesa pe YouTube. Fiind în ceainărie mi-am pus căștile și am zis să ascult.

Ce să ascult? Era doar un beat.

Sudan Graav începuse pur și simplu să cânte, fără să audă beatul, acela fiind 100% în urechiușele mele. Nu mă așteptam. Eram sigur că melodia căutată de el pe YouTube nu era doar un beat, ci era o melodie.

Cu ceainăria plină și gălăgie multă împrejur, domnul Sudan avea un flow fenomenal. Trăim un concert live care mi-a făcut pielea de găină.

Când a terminat i-am zis că n-am cuvinte. I-am zis că, orice i-aș zice, și anume că mi-a plăcut, n-ar fi de ajuns. Aveam pielea, ca Andra de la Românii au talent, de găină.

L-am invitat pe Mustafa să cânte la seara de film pe care o organizez miercuri, cu o zi înainte de ziua mea. O să fie prezent și o să ne placă tuturor, sunt sigur.

Între timp eu o să-l ajut cât pot pe partea de online: iată un Facebook, iată un YouTube.

Pe cât de dur vrea să pară, noul meu amic este încă inocent – dar nu într-un sens rușinos, ci într-un sens în care un copil de 10 ani întreabă: “Mami, ce-i aia sex?”. E genul de inocență care se bate cu ipocrizia celor din jur.

Mustafa știe ce vrea și trage tare. Scrie mult. Îi place ce face. E puțin nesigur pe el, dar știe că e vorba de experiență. O va acumula în scurt timp și tot mai mulți oameni vor afla de el și flowul său.

Am simțit, spontan, să scriu asta. El nu știe că am făcut-o. Încă.

Stați cu ochii pe el. :)

---