Ce mai creez

Burgeri “sănătoși” făcuți acasă

Burgeri

De vreo 3 săptămâni mi-am propus să fiu mai atent la ceea ce bag în gură. Nu mi-am propus o schimbare radicală peste noapte, dar mi-am propus să fiu mai atent la ce mănânc și la ce beau.

Pe scurt: mi-am propus să beau apă (treceau zile fără să beau apă, ci doar sucuri), să mănânc fructe (am început cu un fruct pe zi), să evit în 99% din cazuri fastfood-ul, să evit în 90% carnea … și tot așa.

Săptămâna trecută am fost provocat de foodpanda să mănânc zilnic, la prânz, cât mai sănătos folosind doar aplicația lor de comandat mâncare. Și a ieșit. Am supraviețuit. Ba chiar am primit foarte multe sfaturi despre cum și ce să mănânc mai sănătos. Am primit chiar și niște rețete faine în comentarii aici. Vi le recomand.

Vineri, însă, nu m-am putut abține și am gătit (spre seară) și niște paste acasă pentru doi amici și colega de apartament Corina.

Au fost paste cu ciuperci, mere, sos de roșii și miere. Plus niște parmezan. În comentarii pe aici sunt mai multe discuții + rețeta detaliată.

Cred că gătitul este super-distractiv mai ales dacă nu-i pentru tine (sau doar pentru tine). Gătesc cu super-plăcere pentru prieteni/amici/familie etc.


Azi la prânz n-am mai comandat mâncare prin aplicația celor de la foodpanda, ci am gătit acasă niște burgeri “sănătoși”. Știu, știu, știu că mi-am propus să evit carnea … dar încet-încet.

Ideea a fost a Corinei și ea s-a ocupat de găteală. Eu am facut poze, băloșind prin toată bucătăria. A fost cel mai simplu și bun burger din univers. :)

O să încerc să “redau” pașii urmați de Corina.

1. N-a găsit carne tocată de pui, așa că a cumpărat un piept de pui și l-a tăiat/tocat. A făcut două “discuri” de carne. Al ei mai gros (ca să fie mai “puțin” făcut în centru – mai zemos oleacă) și al meu, la cererea mea, cât mai subțirel. Carnea era amestecată cu condimente (habar n-am ce-a pus în ea, dar dacă cineva e interesat sunt sigur că putem afla în comentarii).

A pus cele două discuri de carne în tigaie în puțin ulei (n-a pus ulei! update!) – căci încă n-avem grill în casă. :(

burger-tigaie

2. Chiflele au fost cumpărate din Mega și nu erau prea atrăgătoare – erau puțin cam tari, puțin cam uscate și reci. Am pus două chifle într-o altă tigaie pe care o unsesem cu puțin unt înainte. Așa am “pus” oleacă de unt pe părțile interioare ale chiflelor. Și le-am și încălzit cât să pară proaspete.

tigaie2

3. Am tăiat niște roșii (pentru ea) și niște castraveți și niște ciuperci. Ciupercile le-am pus oleacă în tigaie, imediat după ce-am scos carnea.

burger-deschis

burger-making-of

4. Corina și-a pus și niște rondele de ceapă, puțin ketchup și maioneză alături de roșii, castraveți, ciuperci și salată. Așa arăta la final. A durat foarte puțin să-i facă și a durat foarte puțin să-i mâncăm. Ne-am săturat dintr-un burger fiecare.

Am pus “sănătos” în ghilimele pentru că sunt sigur că nu este în totalitate sănătos ceea ce am gătit aici, dar cred cu tărie că este departe de “nocivitatea” unui burger cumpărat din alte părți (fastfooduri).

Poftă bună. :)

burger-cori

burger-ariel

Iar așa ies eu la cumpărături: pantaloni scurți roșii, bocanci nelegați la șireturi, ciorapi roșii și un hanorac. Afară fiind 3 grade Celsius. Și doamnele de la Mega deja mă cunosc ca fiind nebunul care refuză să-și lase ghiozdanul la intrare.

shopping ariel


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

4 comentarii

  • Reply
    Andrei
    09/02/2015 at 20:08

    O singură obiecție am la ceea ce ai făcut tu acolo: Pâinea. Nu ai nevoie de ea, ba chiar așa spune că mâncarea e mai gustoasă fără.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 3

    • Reply
      Ariel
      09/02/2015 at 20:20

      Da, m-am gândit că-i cam multă pâine. … But it had to be a burger. :D

      Cum e comentariul ăsta? Thumb up 2 Thumb down 0

  • Reply
    Yanna
    09/02/2015 at 20:42

    Reţeta de shaorma sănătoasă făcută în casă, e prima dată când scriu o reţetă aşa ca sper sa fiu coerentă

    Ai nevoie de:
    Lipie, (eu o iau de obicei din comerţ, durează prea mult să o fac de la 0), cartofi(cam 5-6 medii), ciuperci /soia/pui, hummus , iaurt , usturoi şi legume in funcţie de gusturi.

    Cartofii eu ii fac inabuşiţi.
    Într-o oală pui puţin ulei de masline , cartofii taiati cuburi, un sfert de pahar de apă, sare şi pui capacul până se înabusesc.
    O variantă mai simplă e să-i pui cu putin ulei de măsline la dry cooker (must have pentru reţete sănătoase şi rapide)
    La fel fac si cu puiul sau ciupercile.Inabuşite işi păstrează din proprietăţi şi nu folosesti decat foarte putin ulei.
    Aici vine partea mea preferată şi anume sosul de iaurt cu usturoi şi curry. Pisezi 3+4 caţei de usturoi la care adaugi o linguriţă rasa de sare şi freci cu puţin ulei de masline până devine pastos. Atunci adaugi iaurtul (400 g ) şi o linguriţă rasă de curry . E înlocuitorul perfect şi muuuuuult mai gustos al maionezei cu usturoi
    Ketchup ul prefer mai nou să îl fac tot in casă, din bulion, putin usturoi si oregano, lasate cateva minute pe foc.

    Eu prefer sa ung bine lipia cu cât mai mult hummus posibil, sos de usturoi si sa adaug cartofii inabuşiţi si ciupercile.
    Ideea e că poţi pune absolut orice salata langă cartofii înabuşiti, eu am încercat chiar si cu porumb şi ridichi dar de obicei pun varza proaspat taiată,ceapă şi ciuperci. Important e sa ai sosul de usturoi, humusul si cartofii.
    Eu pun toate ingridientele pe masă ca fiecare să işi facă propria shaorma.

    Cam aşa arata ( asta e de pe vremea cand faceam cartofi prajiti şi foloseam ketchup)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

  • Reply
    doru
    10/02/2015 at 17:11

    V-au iesit destul de bine. Sanatos nu e nici burgerul tau, dar mai sanatos si mai natural decat cele de-a gata preparate, sigur e :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 3 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează