Biciclete

Când te recunosc polițiștii pe stradă…

Când te recunosc polițiștii pe stradă...

Azi am pățit o chestie interesantă, cum pățesc zilnic când pedalez prin București…

Se făcea că pedalam pe la Piața Unirii și m-am trezit cu un număr de înmatriculare sub roți. Era probabil căzut de la o mașină pe mijlocul carosabilului.

N-am apucat să opresc, aveam o oarecare viteză. La 15-20 de metri de locul acela era un echipaj de poliție de la rutieră. Doi polițiști stăteau afară, drepți, lângă mașina lor, vorbeau.

M-am dus țintă spre ei, mi-am scos căștile de urechi, și gâfâind le-am zis:

“Îmi pare rău că nu m-am oprit să-l iau eu să vi-l aduc, dar uitați – acolo – este un număr de înmatriculare pe jos. Presupun că ar fi bine să-l luați dumneavoastră, nu? Ca să nu-l ia altcineva, mă gândesc… Am zis să va anunț.”

Răspunsul care a venit, întrerupându-mă din ce le povesteam, a fost șocant pentru mine.

“Ariel, nu? Hai că merg eu să-l iau acum. Merci că ne-ai zis.”

Și atunci mi-a picat maxilarul de jos. Am rămas fără cuvinte, cu gura maxim căscată. În doar o secundă mi-am făcut sute de scenarii în cap despre cum putea acest polițist să știe cum mă numesc…

“Sunt așa vedetă între polițiștii de la rutieră, sau ce? Că aș vrea să fiu…”

“Hahaha, păi nu eu ti-am dat amenda aia atunci?”

Ei bine, polițistul pe care-l aveam în față mă oprise în octombrie 2012 pe la Victoriei zicând că n-am voie să pedalez pe carosabil – lucru complet fals. Deși voia să mă lase să plec, i-am zis să-mi dea amendă.

Rezumatul, tot, poveste care a ajuns repejor prin presă, este aici.

“Aaaa, ba da, tu ești! Salut! Scuze, nu te-am recunoscut! – Ți s-a zis ceva că mi-ai dat amenda aia atunci?”

La un moment dat, după ce-i cerusem amenda aceea din 2012, omul devenise suspect și aproape că nu mai voia să mi-o dea. Nu înțelegea de ce insist atât. Eu îi zisesem că aveam s-o contest și să merg cu ea până în pânzele albe…

“Nu, nu, a fost bine.”

“Sper că nu ești supărat pe mine sau ceva… știi că doar vreau să militez pentru drepturile cicliștilor…”, îi zic eu.

“Nuuu, de ce să fiu supărat? N-am de ce. Foarte bine faci. Vezi că se vor lua de voi curând, o să vă oprească tot mai des, să aveți frâne, faruri, stopuri, ce-am citit eu atunci cu tine în lege!”

Omul își amintea perfect ce s-a petrecut acum peste un an și jumătate, într-o noapte, pe la ora 18, într-un trafic oribil și o gălăgie de nedescris în mijlocul unei intersecții …

În fine, mai schimbăm noi niște vorbe și îmi întinde mâna, atât el cât și colegul său tăcut, dar simpatic. Dăm noroc. Ne zâmbim. Dau să plec.

Și aud: “Auzi? Curieratul cum merge?”

Mi-a picat fața, din nou.

Da… deci… din seria: “Când te recunosc polițiștii pe stradă” …



replicile de mai sus sunt reproduse așa, cât de cât. ca să fie clar că n-am avut reportofon și nici motiv să folosesc așa ceva.


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

4 comentarii

  • Reply
    Refu
    07/05/2014 at 19:56

    Foarte tare, daca mai te opresc 10-20 de politisti pentru “revizie”, o sa ajungi sa te cunosti cu ei din ce in ce mai bine.

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    mimi
    07/05/2014 at 23:15

    Ariel, acesta era un polițist hipster :))

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    adrian
    08/05/2014 at 21:41

    pt ca meriti :)

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Reply
    soso
    14/05/2014 at 13:30

    lol :))

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează