E adevărat, încă nu mi-am “pierdut” nicio persoană foarte dragă. Nici măcar un bunic sau o bunică. Nici măcar un vecin sau o vecină. Nu prea ştiu cum este să pierzi o persoană dragă, pe care o vezi des, pentru care chiar simţi ceva, fără de care zilele ar deveni mai lungi.
Nu ştiu cum e, dar mi-e tare frică de momentul când voi afla.
[aici am scris multe rânduri plictisitoare de text şi m-am hotărât să le şterg şi să trag o concluzie succintă]
Dacă e ceva ce-am învăţat din dezvoltare personală este că nu-i bine să mă plâng.
Mie dacă mi-ar muri cineva drag aş încerca să nu mă gândesc tot restul vieţii la această întâmplare tristă. Aş încerca să trec peste. Şi nu, îmbrăcatul în negru nu mă va face să trec peste – ba mai mult, îi va întrista şi pe cei din jur (Eu sunt întristat când văd oameni în doliu – serios, chiar dacă nu-i cunosc).
Deci, dacă ar fi după mine, atunci când aş “simţi nevoia” să ţin doliu probabil aş ţine într-un mod care să nu-i afecteze deloc pe cei din jur. Just sayin’.
15 comentarii
Iliescu Dragoș
02/07/2011 at 13:43E, mie mi-a murit mama, acum vreo 2 ani și ceva. Înghețată pe munte… În fine, e o poveste mai lungă.
Whatever, eu m-am obișnuit cu ideea, am trecut peste :)
Chaika
03/07/2011 at 22:57În ziua în care mi-a murit bunicul, m-am dus să fumez narghilea şi să mă bălăcesc în Ialomiţa cu nişte prietene. Asta da doliu, nu?
Iliescu Dragoș
04/07/2011 at 13:29Ce vrei să de monstrezi prin chestia asta? Că ești „șmecher”? Mai încearcă…
Iliescu Dragoș
04/07/2011 at 13:30„Șmecheră”, rectific, am văzut că ești de sex feminin…
Chaika
04/07/2011 at 13:53Ţi se pare că vreau să demonstrez ceva cu asta? Dar tu ce vrei să demonstrezi cu comentariul tău?
Iliescu Dragoș
04/07/2011 at 21:07Eu am zis că mi-a murit cineva, n-am făcut niciun fel de „offtopic”. Și nu te acuz pe tine cum c-ai fi făcut, dar partea cu „mamă ce șmecheră sunt eu, am băgat narghilea și am fost la bălăceală… Ce mai doliu am ținut =))” nu cred că se potrivește…
Chaika
04/07/2011 at 22:50Partea cu “mamă, ce şmecheră sunt” ai băgat-o tu. Eu nu văd să o fi scris-o nicăieri mai sus :D
zappy
04/07/2011 at 19:00Şi pe mine mă deprimă persoanele îmbrăcate în negru, chiar dacă le cunosc sau nu. Atunci când a murit bunicul meu, mama purta doliu, dar i-am zis să nu mai poarte pentru că mă deprimă.
Oricum, mai devreme sau mai târziu fiecare din noi o să piardă o persoană dragă.
Adi
04/07/2011 at 20:50Nu stiu ce ti-a venit cu subiectul asta. Cateva observatii:
– zilele nu ar deveni neaparat mai lungi ci poate mai seci, mai lipsite de ce oferea acea persoana, mai triste, fara sens, lipsite de speranta etc etc
– poate ca nu e bine sa *te* plangi insa sunt convins ca e bine sa plangi. ajuta.
– cel mai probabil cineva nu se va gandi tot restul vietii la acea problema, va depasi evenimentul, e in legea firii
– imbracatul in negru… hm. cred ca e important sa ne exteriorizam asa cum simtim. unii nu stiu sa se exprime altfel si negrul ne spune cate ceva despre starea lor de spirit, ori poate simt ca au un soi de datorie fata de cel pierdut ori whatever explicatii oferite de religie or mai exista. e un soi de egoism sa ne gandim doar la noi, cei neatinsi de tragicul eveniment, si sa spunem ca ne deranjeaza / deprima modul lor de a se imbraca.
– si da, nevoia de a tine doliu se poate manifesta in diverse moduri, de al persoana la persoana, insa nu e fair sa juidecam pe cineva pentru modul in care tine doliu.
Ariel
04/07/2011 at 20:57Eşti oleacă aspru, domnule.
N-am cerut o lege care să interzică doliul ci doar am zis că mă deprimă doliul ţinut de alţii prin îmbrăcarea completă în negru. Poa’ să-l ţină fiecare cum vrea. Eu probabil o să mă închid în casă şi o să devin mai anti-social decât sunt oricum. O să fiu deprimat şi o să mă chinui să trec peste.
Cum nu-i fair să-i judec eu pe alţii nu-i fair să mă deprime alţii pe mine. Rezultă că eu pot să-i judec şi ei mă pot deprima pentru că, nu-i aşa, suntem liberi.
Ok, reconcluzionând: mi se pare un obicei fără logică pentru ca nu te ajută să treci peste “moartea” cuiva, ci, dimpotrivă, te ţine deprimat pe toată perioada şi te face să-i deprimi şi pe cei din jurul tău.
Atât. Nu o să bat oamenii îmbrăcaţi în negru pe stradă, să ştii, dar o să mă gândesc probabil: “Oare cu ce-l ajută îmbrăcatul ăsta în negru?” de fiecare dată. Eh, o să-mi treacă.
Adi
04/07/2011 at 21:08Dreptate ai, aspru sunt, ultima oara m-am barbierit acum vreo 10 zile. Greu cu trezitul dimineata :-)
Tu, incuiat in casa si antisocial, i-ai deprima / duce la disperare pe cei carora le esti drag ori cu care vei interactiona in acea perioada. Nu este acelasi lucru? :-) Si ei isi vor pune intrebarea “la ce naiba ii foloseste ca sta incuiat in casa? mai bine ar iesi la soare si s-ar bucura de viata”.
Evident ca poti judeca pe cine vrei dar… nu uita ca cine pierde pe cineva drag trece prin momente pe care poate noi nu le putem intelege si trebuie sa fim un pic mai ingaduitori si, in acele momente, sa ne gandim o idee mai mult la ei si un dram mai putin la noi.
Iliescu Dragoș
04/07/2011 at 23:42@Chaika
Așa e, my bad :)
Iliescu Dragoș
04/07/2011 at 23:45@Chaika
Eu am înțeles unde vroiai să bați tu, și anume la faptul că ai încercat să uiți și să uiți repede, dar ai zis-o într-un mod, să nu fiu rău, „arogant” :)
Chaika
05/07/2011 at 09:03Cum zici tu :)
Tomata cu scufita
05/07/2011 at 15:01Pana anul trecut n-am stiut nici eu (prea bine) cum e cand iti moare cineva drag. Insa anul trecut, in martie, a murit omul pe care l-am iubit cel mai mult: tatal meu. Mi-a fost ingrozitor de greu sa cuprind cu mintea ca el chiar nu mai e, chiar nu va mai intra pe usa si chiar nu il voi mai putea intreba NICIODATA nimic. “Niciodata” e un cuvant mult mai dureros decat “moarte”.
Am purat doliu 6 luni, dar am urat hainele alea negre in fiecare minut in care eram constienta de culoarea lor. Insa nici n-as fi putut purta galben, rosu sau verde pentru ca culorile, in general, emana bucurie, te binedispun, iti dau chef de viata? Ori eu, cu sufletul facut tandari, numai chef de viata si de bucurie n-aveam. N-am simtit ca vreau sa port alta culoare, desi uram negrul cu toata fiinta mea. Oricum treci prin niste sentimente foarte contradictorii in perioada imediat urmatoare decesului unei persoane dragi… iar doliul e cea mai mica grija dintre toate…