Amuzant

Vopsi-mi-aş liftul să mi-l vopsesc în orice altă culoare, dar nu în gri!

Vopsi-mi-aş liftul să mi-l vopsesc în orice altă culoare, dar nu în gri!

Ca un rebel ce sunt, acum un an de zile mi-am vopsit liftul cu un vecin din bloc. De ce? Pentru că era jegos, urât, gri, trist.

Am cumpărat singurei nişte vopsea galbenă şi … într-o noapte, tâziu, ca să nu supărăm vecinii, l-am vopsit.

Rezultatul? A doua zi a venit administratorul cu poliţia la uşă.

Am dat declaraţii poliţiei, a fost scandal, s-a ţipat, s-a înjurat (el, că eu nu am obiceiul… poate doar în gând).

Poliţistul ne-a zis că ar fi penibil să ne alegem cu dosar penal pentru că am vopsit liftul, aşa că ar fi bine să îl facem pe administrator să-şi retragă plângerea. Iniţial am zis că: Băi, super-tare, auzi, să am dosar penal pentru că am făcut, în fond, o faptă bună, responsabil fiind, pentru că administratorul, pe care deşi-l plătesc lunar, nu a mai vopsit liftul de 4 ani!

Dar apoi am hotărât că n-are totuşi sens să-mi creez probleme pe viitor. Administratorul a cerut 20 de ron ca să revopsească liftul în gri pentru a retrage plângerile. I-am dat cei 20 de ron după 2 zile. A durat multe luni până când liftul a fost vopsit. Multe. De ce? Habar n-am, dar brusc se pare că nu-l mai deranjea liftul galben.

Era chiar un lift haios. Uite:

Lift haios

În fine. Am scris aici mai pe larg ce s-a întâmplat.

Iar azi m-am hotărât să fiu rebel din nou. Am printat nişte afişe A4 ca cel din prima imagine şi am început să le lipesc în lift. Primul a fost dat jos la câteva ore. Dar mai am multe. Le voi pune constant… până când acel cineva care le va rupe se va plictisi.

Oh, copilaşii din ziua de azi… numa’ lucruri nefolositoare ştiu să facă, nu?

Un cetăţean care acceptă culoarea în viaţa sa. :)


Dă mai departe dacă ți-a plăcut și abonează-te prin e-mail dacă vrei să fii la curent cu tot ce scriu pe viitor:

S-ar putea să te intereseze

1 comentariu

  • Reply
    După un an de blogging | deavațiascuns
    10/08/2013 at 12:14

    […] Vopsi-mi-aș liftul să mi-l vopsesc în orice altă culoare, dar nu în gri! […]

    Cum e comentariul ăsta? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Vezi alte comentarii:

    Comentează